Cupa Mondială 2026

Victoria „bătrânilor” în Croația – Panama, Modric – la meciul cu numărul 200 la națională, Budimir – peste Olic!



După eșecul (2-4) cu Anglia, naționala Croației avea doar varianta victoriei cu modesta formație a statului Panama și acesta a venit la limită, 1-0, în cadrul etapei a doua din Grupa L.

Misiunea europenilor nu a fost tocmai simplu, căci adversarii au avut cel puțin două ocazii mari de gol. Prima, în minutul 22, la centrarea șutată a lui Martinez și ceva mai târziu (min. 68), la „capul” lui Ramos. De fiecare dată, portarul Livakovic a fost impecabil.

În rest, într-adevăr, băieții lui Zlatko Dalic au fost avut inițiativa și ocaziile, dar, cel mai important, golul lui Ante Budimir. La 34 de ani şi 11 luni, atacantul lui Osasuna  devine cel mai în vârstă marcator al Croaţiei din istoria Cupei Mondiale, devansându-l pe Ivica Olic (34 de ani şi 9 luni).

Reflectoarea le-a furat însă căpitanul Croației. Titular împotriva Panama, Luka Modric (40 de ani), devine doar al treilea jucător care are cel puţin 200 de selecţii internaţionale. Înaintea jucătorului lui AC Milan, doar doi ajunseseră la 200 de selecţii internaţionale: portughezul Cristiano Ronaldo are 230, mult înaintea argentinianului Lionel Messi (201). Modric a ajuns la 200 de selecţii în al 21-lea său meci la Cupa Mondială.

Cum s-a marcat golul:

1-0 (min. 54): Stanisic îl găsește excelent în careu pe Ante Budimir, care înscrie simplu!

Formații: 

Panama: Mosquera – Blackman, Ramos (Waterman – 72), Córdoba – Murillo, Harvey, Martínez, Andrade – Bárcenas, Fajardo (Londono – 81), José Luis Rodríguez. Selecţioner: Tomas Christiansen

Croaţia: Livakovic – Stanisic, Sutalo, Pongracic, Gvardiol (Kramaric – 46)- Modric (Mario Pasalic – 81), Kovacic (P.Sucic – 72), Baturina – Marko Pasalic (L.Sucic – 72), Musa (Budimir – 46), Perisic. Selecţioner: Zlatko Dalic

Arbitru: Pierre Atcho (Gabon).

În ultima etapă a grupei L, la 28 iunie, de la ora 00.00, au loc meciurile Croaţia – Ghana şi Panama – Anglia.

Clasament

FOTO: Drago Sopta / HNS










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button