Cupa Mondială 2026

Balogun – înger și demon, SUA își continuă visul mondial! Bosnia pleacă acasă în lacrimi



Toate reprezentativele țărilor gazdă la Cupa Mondială s-au calificat în faza optimilor de finală. După Canada și Mexic, a venit și rândul naționalei americane să meargă între cele mai bune 16 formații din lume. S-a terminat 2-0, cu elevii lui Mauricio Pochettino marcând și în inferioritate numerică.

Folarin Balogun a fost mai mult înger și puțin demon. Atacantul lui Monaco a avut un gol anulat pentru offside, după care și-a dus echipa în avantaj chiar înainte de pauză, beneficiind de o eroare gravă a lui Muharemović. Americanul a celebrat reușita imitând „Silencer Celebration” a lui LeBron James, iar starul NBA a apreciat gestul.

În minutul 61, misiunea americanilor se complica, după ce același Balogun a fost eliminat după ce l-a călcat din spate pe Muharemovic, pe tendon.  Faultul i-a scăpat „centralului” Raphael Claus, care – însă – a fost chemat la VAR ca să facă dreptate. Astfel, Folarin Balogun a devenit al patrulea fotbalust din istoria Cupei Mondiale care a marcat și apoi a fost eliminat direct cu cartonaș roșu într-un meci din fazele eliminatorii. Ceilalți au fost brazilienii Garrincha (semifinala CM 1962, cu Chile) și Ronaldinho (sferturile de finală, CM 2002, cu Anglia) și Zidane (finala CM 2006, cu Italia).

Nici cu un om în plus, Bosnia nu a reușit egaleze situația pe tabelă. Mai mult, Pulisic a marcat în minutul 79, însă reușita a fost anulată pentru ofsaid. Americanii nu s-au lăsat și în cele din urmă au dublat avantajul prin mijlocașul lui Nurnberg, Tillman.

Barbarez: „Când pierzi, întotdeauna simți că ceva lipsește”

 

În optimi, SUA va întâlni selecţionata Belgiei, care a dispus de Senegal, scor 3-2. „Când pierzi, întotdeauna simți că ceva lipsește. Din păcate, am avut meciul sub control. Din posesia noastră, unde aveam controlul, am primit un gol. În a doua repriză am încercat. Îi iubesc cu adevărat pe acești băieți. Este puțin trist că nu am reușit să facem o nouă performanță. Este foarte greu să repetăm permanent poveștile din meciurile împotriva Țării Galilor și Italiei (n.r. – din barajele de calificare). Am încercat totul. Dacă am fi avut doar puțin mai mult noroc… Apoi am primit și al doilea gol din lovitură liberă”, a spus Sergei Barbarez, conform sportal.blic.rs.

Pochettino: „A fost o acțiune neintenționată, este trist…”

Dincolo, selecționerul SUA a insistat pe faza la care Balogun a fost eliminat, el urmând să fie suspendat cel puțin un meci. „Pentru mine? Niciodată cartonaș roșu. Nu a existat nicio intenție de a-l călca pe jucător. A fost o acțiune normală în fotbal, care s-a întâmplat accidental. Este foarte dezamăgit. A fost o acțiune neintenționată, este trist. … Nu putem face nimic pentru a schimba acest sentiment. Acesta este fotbalul. Cu siguranță ne va ajuta să performăm și sperăm că putem avansa în runda următoare, astfel încât să poată fi din nou disponibil. Astăzi, știți deciziile de 50-50? Niciuna nu a fost în favoarea noastră. Jucătorii au reacționat foarte bine, am controlat partea emoțională a jocului”, a declarat Mauricio Pochettino, potrivit The Athletic.

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (Min. 45): Balogun a deschis scorul cu un șut din interiorul careului, după o greșeală în apărarea Bosniei!

2-0 (Min. 82): Tillman a marcat din lovitură liberă, din afara careului. Mingea s-a dus peste zid, în dreapta portarului

Formații:

SUA: Freese – Freeman, Richards, Ream – Dest (87 Berhalter), McKennie (90+5 McKennie), Adams, Tillman, Robinson – Balogun, Pulisic (88 Pepi). Selecţioner: Mauricio Pochettino

Bosnia: Vasilj – Dedić, Radeljić, Katić (75 Memic), Muharemović, Kolašinac (75 Tabakovic) – Gigiović (51 Bajraktarevic), Šunjić (51 Tahirovic) – Alajbegović, Demirović, Džeko (51 Mahmic). Selecţioner: Sergei Barbarez

Arbitru: Raphael Claus (Brazilia).

sursă: printscreen TV X.com










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button