UTA Arad

A ratat UTA play-off-ul (și) prin respectarea „regulii 5+6”? „Au fost momente când, poate, jocul necesita o altă schimbare”

UTA este una dintre cele zece formații din SuperLigă care au respectat regula „5+6” impusă de Federația Română de Fotbal în sezonul 2025-2026 și una dintre cele cinci echipe ce ar fi trebuit să primească și bani pentru asta. Însă, în contul grupării arădene nu au mai ajuns cei 180 de mii de euro, pentru că TAS-ul a demontat regula FRF, ca urmare a memoriilor depuse de U. Craiova și Rapid. Culmea, două dintre cluburile ce au respectat și ele regula și ar fi primit și ele bani de la formațiile penalizate: Oțelul Galați, Dinamo, FC Botoșani, U Cluj, CFR Cluj și Csikszereda.

Adrian Mihalcea nu și-a ascuns dezamăgirea și nu e o chestiune legată neapărat de bani, cât de alegerile sale de ordin tactic și tehnic, care, în condițiile nerespectării regulii, ar fi putut fi altele. Și, cine știe, și rezultatele și mai bune. „Am avut această grijă (n.r. de a respecta regula) și într-adevăr au fost momente când, poate, jocul necesita o altă schimbare. Dar am ținut cont de regulă și nu am vrut să fim penalizați. Bun, s-a schimbat regula în timpul jocului, nu știu dacă am fi avut noi alte rezultate finale sau dacă a fost bună sau n-a fost bună, dar, în același timp, m-aș gândi că ar fi bine pentru toată lumea să știm regulile clare de la început de campionat, să nu se mai schimbe pe parcurs sau chiar la final, atâta tot”, a menționat antrenorul celor de la UTA.

Și tot acesta crede că eradicarea regulii nu ajută prea mult fotbalul românesc. „Practic s-a dat drumul la folosirea cât mai multor jucători străini și atunci, pentru eventuala creștere a jucătorilor români, de care să beneficieze și echipele naționale, este un lucru negativ. Pe de altă parte, suntem un pic mai liniștiți că nu trebuie să mai gândim și în timpul meciului schimbările în funcție de această regulă. Oricum, noi suntem destul de echilibrați la nivel de lot, legat de raporttul jucători străini, jucători români. Dacă s-ar fi ținut această regulă și anul acesta, cred am fi reușit să ne încadrăm în ea”, mai afirmă Mihalcea.

Pe scurt, prin regula „5+6”, Federația obliga cluburile din SuperLigă să folosească cel puțin 5 jucători români în 75% din timpul de joc.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button