Fotbal judetean

AJF Arad a decis: Liga a IV-a se va disputa în 12 echipe, iar Liga a V-a în 34, împărțite în două serii!

Întrunit ieri, 20 iulie, Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Arad, întrunit statutar, în prezența tuturor membrilor săi, a dat câteva răspunsuri certe la necunoscutele verii în fotbalul județean, cum ar fi numărul de echipe în care se vor disputa primele două eșaloane județene, dar și datale la care vor începe acestea. Cu această ocazie, am aflat că încălzirea se va face pe 16 august cu o primă fază a Cupei României.

Ca o noutate, din acest sezon, va exista și un campionat rezervat juniorilor U 17, pe lângă cel obligatoriu de U 19 sau celelalte rezervate jucătorilor și mai mici. Totodată, viitoarea campioană trebuie să aibă o echipă înscrisă în campionatul U10.

  • Aprobă hotărârile Comitetului de Urgență din data de 23 iunie 2026, privind aprobarea și validarea clasamentelor campionatelor județene și desemnarea câștigătoarei Cupei României, ediția 2025–2026.
  • Ia act de decizia Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF, în Dosarul nr. 336/CD/2026, privind excluderea clubului ACS Athletico Vinga din campionatul în care participa, precum și din toate competițiile organizate sub egida FRF și AJF.
  • Aprobă ca Liga a 4-a, ediția 2026–2027, să fie alcătuită din 12 echipe.
  • Aprobă ca Liga a 5-a, ediția 2026–2027, să fie formată din două serii a câte 17 echipe.
  • Aprobă ca startul Campionatului Ligii a 4-a să aibă loc în data de 22 august 2026.
  • Aprobă ca startul Campionatului Ligii a 5-a, seriile A și B, să aibă loc în perioada 22–23 august 2026.
  • Aprobă ca data de începere a Ligii a 6-a, ediția 2026–2027, să fie stabilită ulterior.
  • Aprobă ca prima etapă județeană a Cupei României să se desfășoare în data de 16 august 2026, cu participarea echipelor înscrise în Liga a 4-a și Liga a 5-a.
  • Aprobă posibilitatea echipelor de a se înscrie în Campionatul Județean U17 (juniori), pe lângă participarea obligatorie în Campionatul U19 (juniori).
  • Ia act de regulamentul Federației Române de Fotbal privind obligativitatea deținerii unei echipe înscrise în Campionatul U10 pentru cluburile care vor participa la barajul de promovare în Liga a 3-a.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button