Pancu era pregătit să vorbească despre un rezultat echitabil la Arad, apoi: „Revăzând faza, e penalty clar!”

Rapid s-a jucat cu focul la Arad în prima repriză, la ocaziile lui Padula și Tzionis, dar după pauză a fost echipa ceva mai bună. Ocazia lui Petrila de unu la unu cu Tordai e imensă, dar același jucător a mai avut un șut periculos sau Moruțan putea finaliza și el mai bine din poziție excelentă.
Finalul de meci a venit cu duelul în careu dintre Stojilkovic și Pospelov, iar reluările din studiorile TV par să indice un penalty în favoarea giuleștenilor. Daniel Pancu a văzut faza pe ecran chiar înainte de a începe să vorbească la conferința de presă de după meci și striga într-una: „Mamă, ce penalty! Penalty clar! Cică s-a verificat, îmi spune arbitrul mie. Direct la tendon îi dă! Penalty sută la sută”. Redactorul sportarad.ro i-a atras atenția antrenorului celor de la Rapid să coboare tonul, să se calmeze, ca să putem începe conferința de presă. Și ca să-l consoleze i-a spus că arbitrii se vor revanșa cândva. „Când se revanșează? La Botoșani iară ni s-a repetat penalty. Suntem Rapid! Puțin respect nu se poate? Dacă nu mă respectați, plec”, a fost replica tehnicianului rapidist. În momentul în care Pancu a spus că suntem Rapid, i s-a reamintit că și UTA e UTA și că nu e nimeni de vină că echipei sale nu i s-a dat un penalty, în afară – poate – de arbitri.
„Atmosferă foarte frumoasă în tribune, o echipă foarte bună, UTA, poate meritau să intre în avantaj la pauză”
În fine, Palcu și-a mai revenit și a vorbit despre meci, ajungând apoi rapid și la faza invocată. „Un meci intens, cum mă așteptam. Atmosferă foarte frumoasă în tribune, o echipă foarte bună, UTA. Ne-au dominat în prima repriză, și-au câștigat duelurile, poate meritau să intre în avantaj la pauză. A doua repriză ne-a aparținut în totalitate, deci au fost două reprize distincte. Doar că acum revăzând faza asta, când și de pe bancă mi s-a părut că este penalty, o consider viciere de rezultat. Pentru că este un penalty, în opinia mea, clar. Asta e opinia mea, vedem mai departe cum au hotărât arbitrii, este problema dumnealor. Se întâmplă din nou pe final de meci, cum a fost și la Botoșani, să ni se refuze un penalty. Când eram pe banca CFR-ului nu s-a refuzat nici un penalty. E aceeași fază, dar probabil că va trebui să ne obișnuim, suntem la Rapid. În anii trecuți aveau 10 faze clare de penalty, dădeau unu și acum e clar, n-am niciun dubiu. E viciere de rezultat!”, a spus antrenorul Rapidului.
Atrăgându-i-se atenția că arbitrii nu i-au scos mingea din plasă și că eventualul penalty trebuia transformat ca să nu fie viciere de rezultat, Pancu a recunoscut: „Da, nu e viciere de rezultat, era un penalty. Mă scuzați, mă scuzați, dar e un penalty”. Întrebat dacă arbitrii din HUB-ul VAR ar fi trebuit să intervină, fostul internațional a spus: „Nu mai mă comentez, eu am o relație foarte bună cu domnii arbitri. Greșesc și sunt oameni, doar că aici trebuia să fie penalty, după părerea mea”.
Pancu a explicat de echipa sa a avut probleme la Arad: „Le-am facilitat presiunea asta, pressingul”
Apoi, Daniel Pancu a explicat în detaliu de ce echipa sa a avut probleme în fața Bătrânei Doamne în prima repriză. „În primul rând am pregătit jocul preventiv. Întâlnind o echipă care-și domină adversarii pe teren propriu, am căutat să închidem o zona centrală cu trei mijlocași centrali, să nu aibă spații Roman, pentru că majoritatea acțiunilor și tot ce se întâmplă bun la UTA cam pleacă din piciorul lui. Am vrut să evităm și fazele fixe, nu le-am evitat și au creat două ocazii, una foarte mare în urma unor astfel de acțiuni. Nu am avut nici luciditate și am fost foarte lenți în faza de construcție, pentru că majoritatea jucătorilor, Dobre, Bubanja, Grameni, Vulturar și Moruțan veneau la primit. Le-am facilitat presiunea asta, pressingul din mijlocul terenului, au interceptat multe mingi și apoi pe tranziție, iarăși, cu jucători foarte rapizi ne-au pus în dificultate. A doua repriză ne-am lungit puțin. Le-am spus aripilor să stea mult mai sus, să îi lăsăm pe mijlocași să aibă spații în mijlocul terenului. Apoi, ușor, ușor am început să controlăm jocul. Au venit și jucătorii de pe bancă foarte bine, ne-am creat și ocazii din atacuri poziționale și din două contraatacuri. Dacă nu vedeam faza asta, care pentru mine e penalty, rezultatul e echitabil”, a adăugat antrenorul din Giulești.
„Sigur că am fost foarte supărat în timpul jocului, dar după ce s-a terminat…”
Cea mai mare ocazie a Rapidului i-a aparținut lui Petrila, care a scăpat spre poartă de la mijlocul terenului, a tras puțin din unghi și Tordai a respins cu piciorul. Mijlocașul lateral al bucureștenilor avea și varianta unei pase în centru, unde veneau lansați Moruțan și Dobre, doar cu Padula între ei. „Am vorbit cu el puțin după meci. Și eu am fost atacant și mi-a spus că a gândit la fel. În momentul în care ai plecat singur cu portarul și primul tău gând e să tragi la poartă, trebuie să tragi, pentru că ăsta a fost gândul lui. Nu a marcat, o face data viitoare. Sigur că am fost foarte supărat în timpul jocului, dar după ce s-a terminat…Dar e bine că n-am pierdut, până la urmă, pentru că aș fi rupt o serie. Erau 10 jocuri, acum sunt 11, de când UTA nu bate pe Rapid”, a completat Pancu.
Acesta și-a amintit că a stat pe banca naționalei U 20 în două jocuri disputate pe vechiul gazon, cel cu probleme. Acum, Pancu a remarcat calitatea noii suprafețe de joc, după zeci de minute de ploaie torențială: „Am fost și la Botoșani pe o vreme din asta și nu ne-a purtat noroc, nu am câștigat. Ar fi fost mai greu, mult mai greu pe un gazon rău, am prins aici niște meciuri cu echipa națională U20. Acum gazonul e fantastic, e minunat”.
Laude pentru Stojilkovic: „E un jucător de mare valoare și aceasta este în evidentă”
Deși a venit doar de două zile în România, Filip Stojilkovic a jucat o repriză întreagă la Arad și chiar a făcut-o bine. „El ar fi vrut să joace titular, e un jucător de mare valoare și aceasta este în evidentă. E important că are multă viață în el, de asta l-am ales. Erau doi atacanți, din foarte mulți atacanți care mi s-au propus vara asta, i-am ales pe doi, el și încă unul, pentru că au foarte multă viață în ei. Sunt foarte combativi, fac pressing, plus că are și o tehnică foarte bună. Sunt convins că va fi un jucător care va fi și pe placul suporterilor și ne va ajuta în îndeplinirea obiectivelor sezonul ăsta. Nu e miștocar, e doar plin de viață și îmi plac oamenii pozitivi”, a spus Daniel Pancu.
Cel puțin până la desfășurarea restului meciurilor din etapa a 4-a a SuperLigii, Rapid e de una singură în fotoliul de lider, la cota 8 puncte. Bucureștenii urmează să joace cu Dinamo, în Giulești.








Referitor la Oaida., specialiștii incrimineaza o slaba sau exagerata încărcare fizica. Urmata și de una la Pitu. În ritmul asta…. Un final cu probleme. Echipele au spus,, mersi” dar nu și Naum de la DIGI. Declama setentios…. Hopaaaa, posibil penalty. Cere părerea cotonogarului rapidist Săpunaru, care ce era sa zică. Deontologia profesionala te obliga la o mininima paritate. Acest Naum provine din secția, Turul Franței la ciclism, și o tine lângă cu ce fac echipele noastre în Cupe europene. Fără sa știe ca aici în campionat se fauresc rezultatele. Discuta orice cu o ora înainte de un meci important, și în ultimile 10 minute, da formațiile. Ar fi penalty, dacă arbitrul ar fi căzut în capcana ! Tărășenia a urmat pentru ca nu trebuia dat galben rapidistului. Aceste cartonase galbene pentru în corectitudine morala ar trebui sa dispară. Ce sa facă englezii cu atâtea ciocniri de joc, sa umple jucătorii de cartoane și scorurile de penalty-uri.? Pancu , antrenor de o repriza, așteaptă,, bulanul” care l-a avut la CFR. Nu trebuie uitat ca el, și ca jucător, era un faimos etilist. La UTA, mergem pe evidențierea grupului. La ROMAN, bine păzit mișcarea de ansamblu trebuie, părerea noastră, amplificata. Altfel devine inutil. Adică mai mulți jucători sa fie în poziție de execuție. Dacă întra o nota de 10, asta merita la gazon, demn de istoria UTA.
Ce penalty, în momentul în care a simțit că îl atinge a căzut. Parcă era ceva în prima repriza și pentru UTA. Acum două sezoane ne-au scos mingea din poartă cu Rapid. Acolo viciere de rezultat, fluieri gol și după ce se reia jocul anulezi golul. Rapidul este obișnuit să tot fie favorizată. Arbitru era din Timișoara era clar că dacă era ceva clar nu ezita să fluiere. A arbitrat bine. Ar fi bine să mai termine cu milogeala Rapidul.