Postolachi a ajuns să mai joace doar în amicale pentru U. Cluj: Fostul utist a dat trei goluri cu Metalurgistul Cugir!

Prin amânarea disputei cu CFR Cluj, din etapa a patra a SuperLigii, Universitatea Cluj a căutat un partener pentru un joc de verificare, de dinaintea confruntării cu UTA, de luni, 17 august, de la ora 18,30. Metalurgistul Cugir a acceptat propunerea, partida disputându-se pe stadionul din Parcul „Dr. Iuliu Hațieganu”. Totuși, Cristiano Bergodi nu a utilizat nici unul dintre fotbaliștii săi de bază.
Tabela s-a oprit la scorul de 7-1 pentru echipa lui Cristiano Bergodi, cu Virgiliu Postolachi reușind „tripla” în minutele 5, 8 și 82. Atacantul basarabean sosit în SuperLigă la UTA, în anul 2022, mai joacă doar în amicale, el nebifând absolut nici un minut oficial pentru „șepci” în acest start de sezon, fie că vorbim despre meciuri din SuperLiga sau preliminariile cupelor europene. Lukas Pall (minutele 23 și 27), Denis Crișan (jucător aflat în probe, în minutul 54) și Andrei Gheorghiță (minutul 88) au marcat și ei pentru someșeni, pentru divizionara terță din județul Alba egalând la un moment dat la 1, Cristian Cocan.
De menționat ar mai fi și că Florent Poulolo, fundașul central plecat de la UTA în această vară, a jucat tot meciul.
U. Cluj (prima repriză): Moldovan – Adams, Cisse, Poulolo, Chinteș – Crișan, Simion, Chukwu – Pall, Postolachi, Gheorghiță, Vezi mai puţin
U. Cluj (repriza a doua): Moldovan (60 Iuhas) – Chinteș, Poulolo, Cisse, Adams – Simion, Pinho, Pall – Chukwu, Postolachi, Mend. A mai jucat: Crișan, Gheorghiță.
Metalurgistul: R. Pop – Tăban, Liubashov, Kiraly, Sebaș – Șaucă, Udrea, Mâlnă, B. Minteuan – Cocan, Goronea. Au mai intrat: B. Avram, Herlea, P. Pahone, Butnariu, Todoran, Bura, Păcurar, Iosif, G. Cristea.







