UTA Academie

Fotbaliștii transferați de Academia UTA de la CSȘ Gloria – decisivi în derby-ul Vestului, de pe Bega!

Ieșind din Top 25 academii din țară, Poli Timișoara nu mai are echipe în Liga de Tineret și Liga Elitelor U 17, ci doar la juniori născuți în anul 2011 și mai mici. Iar sorții au vrut ca în etapa a doua, să aibă loc derby-ul Vestului în Liga Elitelor U 16 și U 15, în orașul de pe Bega, acolo unde UTA a bifat un succes și o înfrângere.

Liga Elitelor U 16: Poli Timișoara – UTA  1-2

Generația „roș-albă” medaliată cu bronz în stagiunea precedentă a trăit periculos la Timișoara, dar, în cele din urmă, a câștigat „ciocnirea” cu marea rivală. Dinu Donca și Costel Bogoșel au fost extrem de inspirați la schimbări, căci jucătorii intrați de pe bancă au întors soarta partidei.

Iar aceștia au fost chiar doi dintre cei cinci fotbaliști transferați de la CSȘ Gloria, Andrei Cătană și Marco Oniț. Poli avea 1-0 pe tabelă, după reușita din lovitură liberă a lui Țiolan (min. 53), iar Cătană a egalat în minutul 80, după o execuție frumoasă de la marginea careului. Trei minute mai târziu, Oniț a beneficiat de devierea lui Urs, a pătruns în careu și a trimis cu stângul pe lângă portar. Scor final: 1-2

Până la urmă, succesul arădenilor a fost meritat la cum a arătat desfășurarea partidei și numărul de ocazii importante creat de-o parte și de cealaltă. Doar că Talpaș sau Burchardt nu au fost în zi de gol, iar lovitura liberă din care au înscris „alb-violeții” a fost făcută cadou.

Altfel, de pe lângă Oniț și Cătană, de la CSȘ au mai sosit la UTA Rafael Dascălu, Alin Paven și Denis Vonea. Toți au început pregătirile cu UTA și deja sunt decisivi în alb-roșu.

Împotriva lui Poli, Dinu Donca și Costel Bogoșel au jucat cu: Andreescu – Barta (78 Cătană), Mustață (65 Antal), Rozniciuc, Muscalu – L. Radu, Iovanovici (78 Oniț) – Gallizioli (45 Urs), Bătrân-Burchardt,  Baltag – Talpaș (45 D. Popa).

U. Cluj și UTA sunt singurele echipe cu punctaj maxim în seria a 4-a a Ligii Elitelor U 16 după două runde.

Liga Elitelor U 15: Poli Timișoara – UTA  3-1

În schimb, derby-ul formațiilor formate din jucători născuți în anul 2012 și mai mici a fost adjudecat fără mari probleme de timișoreni. Aceștia au condus cu 3-0 după 53 de minute, prin reușitele lui Tamaș (7), Ungureanu (35) și Muraru, Ciocondar reușind doar să reducă din dezavantaj, în minutul 56.

E al 5-lea gol reușit în două meciuri de atacantul sosit de la Viitorul Arad, însă UTA rămâne doar cu punctele cucerite după 14-0 cu LPS Bihorul.

Mihai Roșca și Daniel Donca i-au aliniat pe: Pașca – Breban, Secianschi, Lăzărescu, Burcă (52 Vințer) – Gorea, Ilisie (70 Stan) – D. Fricățel (45 S. Fricățel), Nagy (70 R. Dan), Oprea (45 Pop) – Ciocondar.

În etapa intermediară, marți, echipele U 16 și U 15 ale UTA-ei sunt gazde pentru CFR Cluj.








2 comentarii

  1. Copii cu dar spre mare performanta. Dacă am compara stadiul lor cu cel al unui gulaș, am zice ca sunt doar cartofii ce vor lega carnea în gust final. De undeva trebuie pornit. Nici astăzi nu suntem lamuritiunde dispar diferențe aldata de nebaingat în seama. U n fotbal romanesc din ce în ce mai slab, și paradoxal din ce în ce mai iubit. UTA nu face excepție.!!

    1
    1
  2. Privind la copii, ne aducem aminte ca ne era un fel teama și în raport cu sexul opus, dapoi cu expunerea în plan cu tototul profesionist al vedetei. Vedeta se construiește, dar numai unde e material. Cine era MUTU.? Fabrica fanteziei de moment a lucrat..Unde sunt fabricile timpului nostru.??

    e

    1
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button