„Dă povestea mai departe” – campania celor de la Farul, cu ocazia meciului cu UTA!

Despărțite de doar două puncte în clasament, Farul și UTA deschid runda cu numărul 9 în SuperLigă. Constănțenii sunt la „cota 11”, pe locul 5, iar arădenii au urcat pe 13, după ce U. Craiova i-a stricat golaverajul celor de la U. Cluj.
Cele două formații au un comun un lucru, au câștigat ultimul meci în campionat cu Csikszereda, pe teren propriu. Cu diferența că succesul trupei lui Ioan Ovidiu Sabău a sosit exact în urmă cu o lună, scorul de 3-2, în timp ce „Bătrâna Doamnă” tocmai i-a bătut pe ciucani, 5-1. La fel de adevărat este că Farul nici nu a mai pierdut în SuperLiga de la acel meci, bifând patru remize la rând: două de 1-1 (cu FC Argeș și Sepsi) și două de 0-0 (cu Botoșani și CFR Cluj).
Formația de pe litoral a pus deja în vânzare bilete pentru partida de vineri seara (ora 18). Cele de la peluze, acolo unde vor lua și suporterii celor de la UTA, costă costă 30 de lei, cele de la tribuna a II-a, 60 de lei, iar cele de la tribuna I, 80 de lei. Cele mai scumpe tichete se vând la tribuna 0, unde prețul este de 100 de lei. Acestea pot fi achiziționate deja pe bilete.ro
În ziua meciului, tichetele vor putea fi cumpărate și de la casa de bilete a stadionului, începând cu ora 16:30. Tot de la ora 16:30 va fi permis și accesul spectatorilor în incinta stadionului.
O facilitate importantă pentru familiile care vor să meargă la meci este accesul gratuit pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani. Pentru a beneficia de gratuitate, aceștia trebuie să prezinte la stadion o carte, în condițiile stabilite de organizatori.
Campanie pentru sprijinirea elevilor din medii defavorizate
Partida cuarădenii face parte și dintr-un demers de susținere a lecturii și educației. Campania „Dă povestea mai departe”, derulată de Academia Hagi, NEPI Rockcastle, City Park Mall Constanța și Editura Litera, își propune să strângă cărți pentru copiii care au nevoie de sprijin.
Toate volumele colectate în cadrul campaniei vor fi donate elevilor din medii defavorizate din județul Constanța.
Astfel, meciul dintre Farul și UTA devine și o ocazie de a susține o inițiativă dedicată copiilor și accesului acestora la educație și lectură.







