Adi Mihalcea a tras concluziile campaniei de achiziții la UTA: „Suntem echilibrați pe toate posturile, poate numeric…”

Cu toate că a câștigat play-outul SuperLigii, cu record de puncte, UTA a operat destul de mult pe piața de transferuri în această vară. Până la urmă, numărul achiziților e din două cifre, însă trei dintre ele au fost forțate de accidentările grave din startul noului sezon. Chiar doi dintre jucătorii noi solicitați de Adi Mihalcea au ieșit din circuit pentru tot restul campionatului, Răzvan Oaidă și Alexi Pitu, la care s-a adăugat și problema aproape la fel de gravă cu care s-a ales Richard Odada.
Teoretic, arădenii ar fi luat doar 8 jucători, chiar 7, dacă Andrei Gorcea nu ar fi început prost stagiunea și Mihalcea nu ar fi forțat și transferul unui portar. Când s-a linia în seara zilei de 8 septembrie, Bătrâna Doamnă a numărat nu mai puțin de 11 transferuri: Marcio Rosa, Andrei Dorobanțu, Peter Ouaneh, Robert Bădescu, Răzvan Oaidă, Alexi Pitu, Antoni Ivanov, Samuel Gueulette, Jason Papeau, Omar El Sawy și Ismet Sinani.
Astăzi, UTA are 19 fotbaliști apți, lăsându-i la o parte pe Popescu și Ile, care sunt luați în calcule pentru Liga de Tineret, dar și pe accidentații Tolcea și Pospelov. Ucraineanul tot acuză pe probleme la mușchii aductori și nu va fi în lot nici pentru meciul cu Farul. „Dacă n-am fi avut acele accidentări grave, cu cei doi jucători noi care au venit, Oaidă și Pitu, aș fi zis că perioada de transferuri a noastră ar fi fost una foarte bună și competitivă. Aș fi mers undeva între nota 8 sau 9. Acum, că ei sunt accidentați, dar am reușit pe final să aducem jucători, nu suntem neapărat mai acoperiți numeric. Dacă erau și ei și ar fi venit și unii dintre cei care au venit în ultimele săptămâni, era și mai bine. Pentru că numeric nu stăm bine nici cu cei pe care îi avem acum. Dar, chiar și așa, cred că suntem echilibrați pe toate posturile. Aș da un 7-8 acum, la final, cu toate cele întâmplate, ceea ce cred că este un lucru pozitiv”, consideră Adi Mihalcea.
La urma urmei, numărul jucătorilor plecați de la UTA e egal cel al achizițiilor, dar la nivel numeric, Mihalcea pierde trei fotbaliști pe termen lung. Pe accidentații Oaidă, Pitu și Odada. Vă reamintim că arădenii au renunțat în această vară la: Arpad Tordai, Mark Țuțu, Flavius Iacob, Florent Poulolo, Marko Stolnik, Luca Mihai, Ovidiu Popescu, Benjamin Van Durmem, Denis Hrezdac, Ime Ndon și David Ciubăncan.
Au venit primele convocări pentru internaționalii „Bătrânei Doamne”
Doi dintre cei plecați sunt internaționali, Poulolo (Martinica) și Țuțu (România U 21), dar în „parcul” a fost completat cu Marcio Rosa (Capul Verde) și Samuel Gueulette (Rwanda). De altfel, Adrian Mihalcea a și recunoscut că cei doi au primit deja convocările la echipele naționale în „fereastra” ce urmează, alături de Hakim Abdallah (Madagascar) și Din Alomerovic (Macedonia). Probabil, Marinos Tzionis urmează să fie și el convocat la naționala Ciprului, dar și Andrei Dorobanțu și Omar El Sawy au ceva speranțe pentru tineret și, bineînțeles, Denis Țăroi pentru România U 19. „Avem destui jucători care pleacă, dar în acele săptămâni vom readuce jucători din Academie, pentru că dorim să avem și două meciuri amicale. Dorim să facem o pregătire puțin mai solicitantă și atunci avem nevoie de un număr mai mare de jucători. Aș vrea să jucăm ambele meciuri la Arad, chiar dacă după pauza competițională vom avea primul meci la Botoșani. Am dori să nu mai plecăm din oraș, dar suntem în discuții și cred că se va rezolva această problemă. Mă bucură cumva faptul că după Sepsi, când vom juca vineri, avem cea mai mare pauză competițională dintre toate echipele și asta va fi un plus”, a mai afirmat Mihalcea.







