UTA Arad

Andrea Padula e din nou accidentat, Mihalcea speră să-l recupereze pe Alomerovic, dar nu și pe Pospelov!

UTA continuă să aibă probleme cu accidentările, chiar dacă acestea nu au gravitatea celor suferite de Oaidă, Pitu și Odada. De această dată, lovită este defensiva, în centrul și stânga ei. Dmytro Pospelov nu va fi la dispoziție nici pentru meciul cu Sepsi, de vineri, în timp ce Padula și Alomerovic joacă pe rând tot din cauze fizice. Fundașul macedonean a suferit o ciupitură de menisc în partida cu Csikszereda și a absentat cu Farul. La Ovidiu a jucat italianul, care – la rându-i – acuză acum o problemă la genunchi.

E clar că Adrian Mihalcea are destule motive de îngrijorare pentru disputa cu covăsnenii, ultima înainte de pauza inedită de trei săptămâni, în care vor avea loc meciurile echipelor naționale. Totuși, tehnicianul speră să-l recupereze pe Alomerovic, dacă nu, e posibil să schimbe și sistemul de joc. Cu Robert Bădescu care să joace al treilea fundaș central, dacă nu, chiar în stânga. „L-am pierdut, din nou, pe Padula, care are o problemă la unul dintre genunchi, în rest, suntem aceiași. Nu știu exact ce are Andrea, mi-e greu să mă pronunț în privința problemelor pe care le are. Cred că va face o investigație, dar am fost atât de afectat de reaccidentarea lui, încât mă interesează mai mult faptul că nu face parte din lot, decât problema în sine. În cazul lui Din este o problemă la menisc, care, din câte am înțeles, a fost doar puțin afectat, ciupit sau întins și nu este nevoie de o intervenție chirurgicală. A avut nevoie de o săptămână de pauză, astăzi am promisiunea că va reintra sută la sută în program. Dacă genunchiul îl va ține, va face parte din lot, dacă nu, vom vedea, de fiecare dată am găsit soluții. Putem să schimbăm și sistemul, avem, bineînțeles, jucători care pot evolua pe acea poziție. De exemplu Robert (n.a. Bădescu), vom găsi soluții, cu siguranță. Pospelov doar a început antrenamentele separat de grup, cred că după pauza competițională îl vom avea din nou la dispoziție”, a menționat antrenorul echipei UTA.

Gruparea de pe Mureș a avut 18 jucători pe foaia partidei de la Ovidiu, cu Farul, iar dacă nu-l va recupera ep Alomerovic vor fi și mai puțini. Cu toate că există posibilitatea convocărilor lui Denis Ile sau Roli Sabău, fotbaliști de 17 ani care au făcut parte din lotul echipei în cantonamentul estival, din Slovenia.








Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button