Vești bune de la Filaret: Fotbalistul pare să-și revină până la meciul de sâmbătă

UTA începe returul ligii secunde la fotbal cu o deplasare grea la Râmnicu Vâlcea, pe terenul unei formații ce ocupă o poziție în clasament sub posibilitățile sale. Partida este cu atât mai complicată pentru arădeni cu cât le lipsesc două „piese” de bază și anume juniorul Bogdan Burlă și Sorin Strătilă. Ambii sunt suspendați, în timp ce Richard Filaret era incert după ce ieșise accidentat în debutul reprizei secunde a partidei de la Târgoviște. „Eu zic că va fi apt pentru sâmbătă. A suferit o ușoară contractură musculară, pe care a avut inspirația să nu și-o agraveze cerând rapid schimbarea”, ne-a comunicat Zsolt Nagy, șeful staffului medical al „Bătrânei Doamne”.
Prezența lui Filaret pe teren în Zăvoi ar fi importantă în condițiile în care Laurențiu Roșu trebuie să rezolve problema fundașului stânga prin absența lui Burlă. Prin urmare, există tot mai mari șanse ca al treilea junior din teren să apară pe postul lăsat liber de Strătilă și acesta ar putea fi Cristian Costin, fotbalist care – de altfel – a și marcat singurul gol al UTA-ei Under 19 în partida de Cupă câștigată în cele din urmă la penalty-uri de arădeni.
FOTO: Ciprian Petcuț


Ca o parere, pierderea mare, pentru UTA, este Stratila, nu Burla. Stratila , in fiecare meci ducea mingea in fata si putea crea, se juca in tac, 70%, pe dreapta , si de unul singur, ocazii, pentru Petre. Burla avea locul lui, dar lipsa sa nu este decisiva. Cum, se pare, Stratila va fi inlocuit cu un JUCATOT „sub 21″ ( De fapt de 18 ani), UTA va pierde mult la eficacitate. O solutie ar fi fost Copil, sau urcarea lui David, la mijloc, unde a mai jucat. Cu doi tineri ( de 18 ani) la mijloc, nu vom avea joc de pase, se va reveni la ” mingea lunga, apoi fie ce o fi”
Tot tiam ignorat comentariile deoarece scrii doar pareri personale insa acum pe bune omule nu obosesti exact aceiasi parere de frustrat ca UTA va juca nu stiu cum s-a mai jucat fara SS si sau dat 4 goluri la Balotesti asa ca euzic sa te abtii asteapta meciul sa vezi ce o fi. Tot bati din gura ca nu sunt jucati alti jucatori cu Costin ce ai baiatul cand a fost jucat mi s-a parut ok. Ala nu e bun celalalt la fel alo astia suntem cu astia jucam de astia trebuie sa fim mandri prefer uni de astia decat vedete aduse pe bani care nu simt nimic pt culorile noastre. Halal Forza UTA
in sfarsit mai vede cineva ca e dus…!
respecte Cico ai o atitudine de suporter adevarat ,
Fiecare are dreptul să-și spună părerea..cico nu trebuie să scrie Cosmin ce tie să îți placă..nu se învârte lumea în jurul tău, dacă nu îți place ce scrie ignora-l în continuare
Bine Radu tu ai dreptate nam nevoie sa se învârte lumea in jurul meu însă lumea trebuie sa se învârte un jurul lui Cosmin esti tare iar tu daca nu iti convenea mesajul meu trebuia sa il ignori miam zis părerea mea cum zice Cosmin