Fotbal judetean

Cinci echipe au jucat în memoria lui Damian Șoltezs: Fetița Anya a dat lovitura de începere, fratele Paul i-a ținut locul în teren




Se încheie o săptămână cruntă pentru colegii, prietenii, dar mai ales familia lui Damian Soltezs. Inima fostului mijlocaș a încetat să bată la doar 31 de ani, lăsând în urmă durere și regrete. Cele mai afectate sunt, însă, fetița și soția lui, care au rămas fără sprijin, fără chipul și sufletul ce le încălzea căminul.

Într-un gest de solidaritate, foștii coechipieri ai lui Damian au strâns rândurile pentru un meci caritabil. Pe arena „Crișana” din Sebiș s-au strâns cinci echipe: Național Sebiș, Voința Macea, Cetate Dezna, Crișul Alb Buteni și Atletico Arad, care au jucat între ele timp de 90 de minute. Rezultatele nu au nicio importanță, atâta timp cât scopul a fost atins, strângerea unei importante sume de bani pentru familia lui Damian.

Pe terenul acoperit de zăpadă au intrat și fetița de 3 ani a regretatului fotbalist, Anya, care a dat lovitura de începere, dar și fratele mai mic al lui Damian. Paul a apărat buturile celor de la Voința Macea, ținându-i – practic – locul fratelui său în „unsprezecele” ultimei formații pentru care a evoluat acesta. „Numărul mare de participanți la acest meci, în condiții grele de zăpadă și frig, a arătat cât de apreciat a fost Damian. Știm că nicio o sumă de bani nu poate acoperi durerea plecării sale dintre noi, dar viața te învață că trebuie să mergi mereu înainte. Dumnezeu să te odihnească, Damian, suntem onorați că am făcut parte din scurta ta viață!”, a transmis la final Lucian Ciba, antrenor, coleg și prieten al regretatului fotbalist. De menționat ar mai fi că toți participanții la partida memorială s-au semnat pe două tricouri ce au rămas soției, respectiv fratelui lui Damian.

Asociația Județeană de Fotbal a sprijinit și ea această acțiune de suflet prin punerea la dispoziție a arbitrilor (Emil Arsa, Tudor Groșan și Sergiu Covaci), dar și a implicării active a vicepreședinților Ovidiu Coman și Andras Mako. Acesta din urmă și-a luat angajamentul ca și mâine, cu ocazia celei de-a 13-a ediții a Cupei „Boandi”, va strânge o sumă de bani ce-i va reveni familiei lui Damian Soltezs.

 








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button