Fotbal juniori

Probleme de arbitraj la debutul lui Atletico la finala Turneului Gheorghe Ola! Arădenii au remizat cu gazdele





În această dimineață, s-a dat startul fazei finale a Turneului Gheorghe Ola, rezervat fotbaliștilor născuți în anul 2007 și mai mici. Cadrul de desfășurare este Sala „Horia Demian” din Cluj, acolo unde gazdele de la Luceafărul pornesc mari favorite din mai multe considerente.

Atletico Arad a fost prima echipă ce a simțit pe propria-i piele „motivația” trupei de pe Someș. Aceasta a beneficiat de mai multe decizii de arbitraj favorabile în primul meci al Grupei B, ce au stârnit nemulțumire pe margine și nu doar în tabăra arădenilor. În special reprezentanți ai clubului Dinamo au avut și ei de comentat, fiind direct interesați ca urmare a faptului că sunt colegi de grupă cu cele două echipe.

În fine, să spunem că meciul s-a terminat la egalitate, 2-2, prin reușitele semnate D. Popa (2), respectiv Salka și Cîmpan. Arbitrii au ținut să iasă în evidență cu câte o eliminare în fiecare tabără, respectiv Crișan (Luceafărul) și Indreica (Atletico). Astfel, s-a ajuns în situația ca echipele să joace la un moment dat trei contra trei jucători de câmp, în condițiile în care durata unei partide e de 50 de minute, iar terenul are dimensiunile omologate și la competițiile de seniori. „Dacă jucătorul lor a înjurat și a meritat al doilea galben, al nostru pur și simplu s-a grăbit să bată un aut ce ne-a aparținut clar, iar arbitrii au întors decizia și i-au dat al doilea avertisment. Nu știu de ce arbitrii insistă să facă legea și la meciurile de copii, au dat nu mai puțin de 9 cartonașe galbene, de parcă a jucat Semlacul cu nu știu mai cine”, ne-a relatat Dinu Donca, component al delegației „galben-negre” la Cluj.

În meciuruile dimineții ale turneului final „Gheorghe Ola” s-au înregistrat rezultatele:

Grupa A

AFC Argeş Piteşti –  Best Kids Reghin 4-1

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” – PRO Junior Craiova   1-2

Grupa B

Luceafărul Cluj – Atletico Arad  2-2

Dinamo – Didi Junior Iaşi 0-3

În mare măsură, elevii lui Adrian Petruț și Adrian Rusu își joacă calificarea în ultimul act al competiției în meciul din această după – amiază, cu Dinamo, ce începe la ora 17.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button