Lipova se ridică de la pământ cu 3 puncte contra Crișului! Sabău: „Atitudinea pozitivă ne-a adus victoria” v.s. Abrudean: „Puteam scoate cel puțin egalul”

Șoimii Lipova a revenit pe primul loc în seria a 4-a a Ligii a III-a după victoria de pe teren propriu în fața celor de la Crișul Chișineu Criș. Golul lui Kevin Trabalka, din minutul 53, a fost decisiv într-o partidă dominată în mare parte de gazde, care au irosit alte câteva șanse mari. Cert este că Sabău i-a luat 4 puncte în acest sezon fostului său „principal” de la Ineu și Sebiș, Adi Abrudean.
Așadar, lipovanii își revin puțin, câștigând primul și singurul derby arădean al returului, după 3-3 cu Sebiș și 1-5 la Cermei, chiar runda trecută. „Am prins un adversar puțin descoperit din punct de vedere al lotului, dar mă bucur foarte mult că nu ne-am relaxat, am fost concentrați. Le-am transmis jucătorilor că trebuie să avem o atitudine pozitivă, degeaba știm să jucăm fotbal și jucăm frumos dacă nu avem o atitudine de luptă. Trebuie să avem un echilibru, atât în faza ofensivă cât și cea defensivă, astăzi am reușit acest lucru și mă bucur. Pentru mine clasamentul e mai puțin important, noi ca și club ne dorim promovarea, dar nu e o tragedie dacă nu o reușim. Asta încerc să le transmit și jucătorilor, să fie mai relaxați și să joace fotbal cu plăcere. Din păcate, am început returul puțin crispați, în loc să jucăm cu plăcere, iar acest lucru s-a văzut și în posesia noastră și în golurile multe pe care le-am primit. Știam că după meciul de la Cermei atitudinea va fi una pozitivă și cu această atitudine am câștigat astăzi”, a menționat Flavius Sabău la finalul disputei cu cei de la Crișul.
Poate cel mai important transfer al iernii, Florin Istrate, a venit din nou de pe bancă pe un post mai puțin obișnuit pentru el, cel de atacant, lângă Trabalka. „Pe Istrate eu l-am adus ca mijlocaș central ofensiv și știam că poate juca atât în spatele vârfului, cât și în lateral. Aveam nevoie de un jucător de acest gen pentru că ne poate ajuta pe mai multe posturi când apar accidentări sau suspendări. Îl înțeleg și pe el că nu e cel mai fericit când joacă pe mai multe posturi, dar pentru noi a fost foarte util astăzi. De asemenea, toți jucătorii din planul ofensiv au avut nevoie de cel puțin șase luni să se adapteze la sistemul nostru.” a adăugat tânărul antrenor al Lipovei.
De cealaltă parte, Crișul s-a lovit din nou de problema absențelor. Adrian Abrudean nu a putut conta pe Ianc, Modan și Tătar, iar cum Marius Matei nu era nici el la 100% din punct de vedere fizic, oaspeții au jucat fără un vârf clasic. „Din punctul meu de vedere, a fost o partidă echilibrată, cu un ușor avantaj pentru Lipova la capitolul posesie. Ocazii au fost de ambele părți, cred că puteam scoate cel puțin un rezultat de egalitate din acest meci. Trebuie să privesc și spre consolidarea lotului pe care îl avem la acest moment și de aceea a trebuit să joc fără un atacant clasic, cu multe improvizații, cu puține soluții de pe bancă în momentele cheie ale jocului. Până la urmă, Lipova a câștigat datorită unei faze la care nu ne-am poziționat bine în apărare. Băieții au vrut, s-au dăruit, doar că nu sunt mulțumit de deciziile luate în ultima treime, unde aș vrea mai multă calitate și un joc mai rapid. Fără un atacant este greu să punem probleme unei echipe bune, dar chiar și așa ne-am creat câteva situații de a marca. Per ansamblu, este o înfrângere, trebuie să gestionăm momentul și să mergem mai departe. Îmi fac probleme pentru numărul mic de jucători, Clej a fost eliminat pe final când aveam nevoie de forțe proaspete, iar finalul de meci a fost mult mai greu de gestionat. Felicit Lipova, le doresc mult succes în continuare, iar noi mergem înainte, ne pregătim și încercăm să terminăm campionatul cu fruntea sus. Nu știu cine va reuși să promoveze, cred că va fi echipa cea mai puternică din punct de vedere mental. Sperăm că o echipă din Arad va reuși această performanță”, au fost cuvintele lui tehnicianului .
În weekend, ambele formații au dueluri cu echipe din județul Timiș: Lipova se deplasează vineri la codașa CSM Lugoj, în timp ce Crișul are meci tare sâmbătă, pe teren propriu, contra celor de la Dumbrăvița.

Sulea, suspect de fractură icompletă de arc costal
Partida de la Pîncota a avut și un episod mai puțin fericit. În repriza a doua, Andrei Sulea a rămas la pâmânt după un duel cu Pavel și a cerut intervenția medicilor. A acuzat dureri în zona cavității toracice și, bineînțeles, a fost schimbat rapid de Flavius Sabău. Ajuns la radiologie în cursul serii, verdictul pe care l-a primit deocamdată atacantul Lipovei este: ”Suspiciune de fractură incompletă de arc costal posterior IV pe stânga și fisură de arc costal posterior VI dreapta”. Fotbalistul se află și acum la spital, însoțit, printre alții și de președintele „șoimilor”, Radu Pop. Cert este că Sulea devine indisponibil cel puțin pentru două-trei săptămâni.


Sabau a avut o doleanta înainte de începerea returului, și anume ca echipa sa joace și sa se pregătească pe sintetic! De ce nu s-a putut rezolva? Costa prea mult?
Doleanta lui si a mea a fost sa jucam pe terenul sintetic Aradul Nou meciurile de acasa . Din pacate nu am gasit intelegere . Nu era vorba de costuri . Costurile erau ultima problema . Chiar gasisem cine sa ne sponsorizeze meciurile jucate acolo .
Sunt sustinator nevinovat si echivoc,ale tuturor echipelor aradene,indiferent de liga.
Va rog sa nu dezinformati…Lipova se antreneaza pe Sega,sintetic…calitativ mult peste Motorul,fara discutie,toata lumea vede si stie!Ba da…este intelegere,dar prioritatea este UTA pe Motorul…Nu cred ca se pune problema de sponsor,ci de graficul aglomerat…
Toata lumea fuge de sintetic..si voi vreti sintetic?Dvs. credeti ca UTA si Atletico nu platesc primariei?Ba da!Cu varf si indesat….Bietul Sega rezista de dimineata pana seara,antrenamente,meciuri,terenurile FZ,de casa pentru Atletico fiind in remont,Bujacul lui Botis,la fel…In modesta mea parere,nu este loc,pur si simplu..
Ma rog,nu contest ca jocurile oficiale ale dvs.s-ar putea juca pe Motorul,dar personalul de intretinere este putin acolo,aproape inexistent….Deci nu s-ar pune doar chiria de 200 Ron/ora+facilitati, ci si alte multe cheltuieli…
Mie,personal,mi-ar place mult acele uitate „cuplaje”…dar vor interveni discutii…Cine a rupt scaunele „bomba,casante”,de 60 Euro/scaun,cine face curatenie…etc….Cine plateste?Aici vad eu problema de a nu gasi intelegere…Foarte simplu!Pai nu?
Giro te contrazic putin . Da facem si pe Sega cand gasim cate o portita . O data la 2-3 saptamani .in rest este ocupata de grupele de copii ale echipelor Uta si Atletico . Jucararea unui meci pe Motorul ar fi costat 1600 lei/ meci . Nu se punea problema personalului si a curateniei . Noi ne aducea totul femeie de servici oameni pt ajutor tot ce era necesar sa lasam absolut totul curat . Facem curat in deplasari cand jucam . Plus ca jucam vinerea . Singurul lucru cu care am fi incurcat era ca dc UTA ar fi avut meci sambata meci la aceeasi ora la care jucam noi vinerea nu isi putea face antrenamentul oficial dinaintea jocului . Asta ar fi fost motivul pt care nu am fost lasati .
Păi corect era ca Lipova să aibă prioritate ca e in grafic, UTA joaca la trecerea timpului.. Poate regandesc oamenii și va lăsa în ceasul al doispelea, cred ca ar fi un avantaj pt Lipova la meciul direct cu Reșița sa joace pe motoru, plus ca ar veni și arădenii sa va încurajeze.. Dar pt asta trebuie sa vreți și voi, dar mie îmi pare ca va cam,, feriți”
Te inseli Aline . Mai gresim si noi mai luam cate o decizie care din pacate nu intotdeauna este cea mai buna dar de ferit nu ne ferim . Si nu ne vom feri niciodata . Pentru ce mi-as pierde timpul banii si multe altele ca sa ma feresc ? Sa fim seriosi . Astia suntem buni sau rai astia suntem .
Ce-i de la uta se tot plâng că nu e bine pe sintetic, pt riscul de accidentari, trebuia lăsați să joace , până si aicea se vede ca se mănâncă între ele echipele din arad, prea mult orgoliu pt nimic , ca doar plateau pt a juca nu a cerut nimeni să joace gratis
@Tamsa….Nu este cum se mananca,ci cum se poate…O ora=200 Ron,dar in rest?Gata?Simplu?Care echipa face antrenament de doar o ora?Demolition Man Falca,ar putea probabil sa-ti dea personal un raspuns..Intreaba-l pe Mafalda din ce cauza?Apoi sa ne mai scrii ce ai aflat…Succes!
Inainte de asta,te rog sa vezi programul de antrenamente ale echipelor UTA@Atletico si apoi abia sa-ti faci un calcul….Bani,programari si timp….Ziua are doar 24 ore….Poate ca daca pe Sega ar fi o nocturna simpla,minima,cum s-a promis….Pai nu?