Fotbal juniori

Înscrierile la Cupa Satelor U 13, pe ultima sută de metri




Federația Română de Fotbal în colaborare cu AFIR și cu sprijinul AJF organizează editia a II-a a „Cupei Satelor” U 13, competiție ce se adresează copiilor din mediul rural și la care pot participa copii născuți după 01.01.2007 (baieți) și 01.01.2005 (fete) echipele putând fi mixte.

Jocurile se desfășoară pe teren redus (teren de iarba, juniori D) în sistem turneu de câte 4 echipe iar echipa câștigătoare se califică la faza județeană

Editia I a acestei competiții s-a bucurat de participarea a 32 de echipe, competiția la nivel județean fiind câștigată de către echipa comunei Șimand (singura echipă care a avut în componență și fete)

Pentru a participa la competiție, echipele trebuie să transmită formularul de înscriere la AJF Arad până cel târziu în data de 11 octombrie, după care se vor stabili localitățile unde se vor desfășura etapa zonală. „Având în vedere succesul de care s-a bucurat prima ediție a acestei competiții și bucuria cu care copiii, mai ales cei nelegitimați și în a căror localități nu există cluburi de fotbal, sperăm ca această ediție va aduce la start un număr și mai mare de localități/comune unde copiii se vor bucura de fotbal și spiritul competitional”, a spus coordonatorul de proiect, Nelu Iovescu.

Așadar, de la 8 zone în 2018, Asociația Județeană de Fotbal Arad va dori să treacă la 12 zone. Competiția va debuta luni, 14 octombrie, cu zona Vârfurile, la care vor participa echipele a patru comune din zonă. Înscrierile la ediția din acest an a Cupei Satelor U 13 continuă până vineri seara, la ora 20, la numerele de telefon: 0742-316680 ( Andras Mako) sau 0726-289692 (Nelu Iovescu).  Regulamentul complet al competiției și tabelul de înscriere îl puteți găsi pe ajfarad.ro.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button