UTA Arad

Moise a avut stări greu de explicat de la nivelul tribunei piteștene: „Niciodată nu m-am îndoit că vom promova, fotbalistic și sufletește mă simt foarte bine la UTA”







Romario Moise, unul dintre cei mai importanți componenți ai UTA-ei din acest sezon, a stat ca pe ghimpi în tribuna oficială a arenei din Trivale, fiind suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. În situația sa se afla și Sorin Bustea, un alt om de bază pentru Gyuszi Balint în acest campionat.

După ultimul fluier, însă, mijlocașul împrumutat de la Astra a ajuns rapid la nivelul gazonului pentru a se bucura alături de colegii săi pentru promovarea în prima ligă. „E un moment pe care îl așteptam de la începutul sezonului, un moment la care am visat din prima zi de când am venit aici. A fost foarte greu să nu joc la Pitești, am avut emoții, am trecut prin stări greu de explicat. E mai ușor pe teren. Nu m-am îndoit niciodată că vom promova, tot timpul am fost pozitiv. Am demonstrat un sezon întreg că suntem o familie și vom fi în continuare. E foarte important acest lucru, pentru că îți aduce acel spirit de sacrificiu ce poate face de multe ori diferența”, a punctat fotbalistul ploieștean.

Cum împrumutul de la formația giurgiuveană a expirat odată cu finele stagiunii, viitorul lui Moise în „alb-roșu” e incert în acest moment. „Sincer, nu știu ce se va întâmpla exact cu mine. Aceste lucruri le va discuta impresarul meu (n.a. Bogdan Apostu) cu cei de la Astra, sunt în continuare sub contract la Giurgiu. Dar, cum am mai spus, fotbalistic și sufletește mă simt foarte bine aici, mă simt ca acasă”

8 goluri și 6 „assisturi” a strâns Moise pentru UTA în acest sezon, în 21 de partide. La nivelul primei ligi, fotbalistul de 24 de ani are 57 de meciuri și 6 reușite, toate în tricoul Astrei.










Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

  1. Toți suporterii tin la tine! Ai face o mare greșeală sa pleci la un club fără suflet și istorie. Ramai la UTA, sa creăm împreună un nou capitol în care sa aducem clubul acolo unde merita, în primele poziții!

    0
    0
  2. Ar fii mare păcat să nu poți rămâne la Arad, printr-un transfer bineînțeles,ai calitate s-a vazut că vii din prima ligă, vârsta +o pregătire bună te mai pot crește în valoare,de ce nu la UTA!!!

    0
    0
  3. Moise ar trebui sa fie primul transfer al UTA-ei , e un jucător care face diferența la mijlocul terenului și are niște execuții 🔝🔝 părerea mea este ca nu se vorbește destul despre Isac…a fost cel mai constant junior din lot, are “vână”, tupeu , personalitate in joc și nu se da deoparte la nici un duel! Ar trebui sa fie prima opțiune in Liga1 ca și jucător under 21! Multă bafta in noul sezon legico! 🙏🏼🤝

    0
    0
  4. Ai lipsit mult la Pitesti, si tu si Bustea, pe amandoi va vad titulari in prima ligă, in schimb multi colegi de-ai vostri nu îi vad nici in lotul lărgit al unei echipe de proma ligă.Am fost echipa care am facut cele mai putine puncte in play-off, bine că nu s-a jucat tur-retur că nu prindeam nici barajul.

    0
    0
  5. Ca Moise mai sunt jucători valoroși care nu găsesc înțelegere la cluburile lor Așa cum și Hlistei. a trecut prin o astfel de situație. Totul e sa vezi sa convingi să păstrezi o cordialitate cu clubul lor .Și comunele astea bucureștene sunt pline de câte un ,,Gheorghe”. care abia așteaptă să ridice capul. Așa au venit la Arad un Florut ,un mare portar Narcis Coman chiar un Tartzau. !! Adevărat că antrenorii și simpatizanții aveau ochii pentru recomandari

    0
    0
  6. Romario Moise, Aradul te iubeste !
    Eram la Resita cand ai inscris acel gol fabulos din foarfeca, m-am ridicat in picioare dintre o „mare” de resiteni si am strigat cat m-au tinut plamanii „goooooooooool”!!!
    Mi-am spus atunci ca sunt un om foarte norocos ca am putut vedea o asemenea capodopera, creata de echipa mea de suflet, UTA !
    Fotbalistul trebuie sa aibe curaj, sa isi asume responsabilitati, sa incerce, ca sa nu ii para rau dupa aceea ca a avut ocazia si nu a incercat ( tentativele tale de a inscrie din corner ).
    Cu spirit de echipa si spiritul de invingator ( lupta pana la ultimul strop de energie pentru victorie, pentru glorie, pana fluiera arbitrul finalul meciului ) vom ramane NUMAI in LIGA 1 si sper sa faci parte in continuare din FAMILIA UTA !
    Forza UTA !!!

    0
    0
  7. Ca o parere,Moise si Bugaceanu sint jucatori cu contributie concreta si mare la promovare. UTA ar trebui sa se straduiasca sa nu ii piarda. Ii inteleg pe Moise si Bustea ca au avut emotii in tribuna, ca si noi, in fata TV am fost cu enorme emotii. Bravo Baieti, va multumesc

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button