UTA Arad

UTA și-a fixat ca obiectiv prezența în play-offul Ligii 1, dar are nevoie ca de aer de finanțarea Primăriei măcar la nivelul anilor trecuți! Achiziții? „Între 6 și 8”




Odată cu sărbătoarea generată de prezentarea trofeului de câștigătoare a Ligii a II-a de aseară, de pe teresa restaurantului Marem, UTA a arhivat sezonul istoric al promvării, după 18 ani de zile, pe scena primului eșalon. Imediat după evenimentul de aseară, jucătorii și stafful tehnic au intrat într-o vacanță blitz, de 6 zile, urmând să-și înceapă pregătirile pentru Liga 1 de luni, 10 august.

Încetul cu încetul, euforia promovării se risipește, în special în rândul conducerii și pentru „principalul” Laszlo Balint care pun la cale strategia pentru elită. Alexandru Meszar, părintele proiectului demarat în urmă cu 7 ani, a vorbit deja despre 6-8 achiziții pentru Liga 1, dar și tot atâtea despărțiri din rândul campionilor ligii secunde. Pornind de aici, șeful clubului arădean a anunțat ca obiectiv atacarea play-offului, cu toate că la mijloc sunt câteva necunoscute legate de bugetul pentru sezonul 2020-2021. În primul rând, Primăria nu și-a deschis sesiunea de proiecte a toamnei, când entitățile sportive, deci și UTA, își depuneau proiectele pentru obținerea de fonduri nerambursabile până la finalul lunii iulie. Apoi, firma care deține drepturile TV din Liga 1, EAD Interactive, nu mai dorește să le ofere o primă tranșă importantă cluburilor la startul campionatului, ci să eșaloneze sumele, în așa fel încât să nu se găsească în postura din acest play-out. După atâtea amânări din cauza infectărilor cu coronavirus printre fotbaliști, se știe că unele meciuri din play-out, în special cele ale clubului Dinamo, nu se vor mai disputa, iar EAD rămâne cu banii luați.

Este clar că va fi un sezon al provocărilor pentru brandul numărul unu al Aradului, iar Alexandru Meszar a vorbit despre ele, dar s-a referit și cu regret la evenimentul de aseară. Dar, să le luăm pe rând și să vedem ceea ce a avut de spus Meszar…

…despre invitațiile la serata prezentării trofeului. „Evenimentul nostru de ieri, unde echipa și-a prezenta trofeul cucerit duminică, a fost organizat în viteză mare. Doar dimineață am aflat programul exact al echipei, care intra rapid în vacanță pentru a se întoarce de luni la pregătire și asta a însemnat că de azi nu mai aveam jucători și antrenori la Arad.  Prin urmare, am ales metoda de invitații online, prin intermediul rețelelor de socializare, fără să invităm personal pe nimeni. Din păcate, mesajul nostru nu a ajuns la unele persoane sau societăți și s-au supărat puțin și le cerem scuze dacă s-au simțit ignorați. Repet, noi am făcut o invitație generală arădenilor, oricine era binevenit la evenimentul de aseară, cu atât mai mult partenerii noștri de-a lungul acestor ani”

…despre respectarea protocolului sanitar și zero cazuri de infectare cu COVID: „Datorită situației medicale din România a fost o perioadă foarte grea din punct de vedere organizatoric și logistic pentru cluburile de fotbal din România. A existat un protocol stabilit de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului ce ne-a dat foarte multă bătaie de cap, dar aș felicita stafful nostru medical și cel administrativ ce a asigurat toate condițiile necesare și am terminat cu bine acest campionat. Am fost printre puținele echipe ce nu a avut nici un caz de coronavirus, iar pe această cale le-aș mulțumi și celor de la DSP Arad, care a dat dovadă de promptitudine și profesionalism. Și tot în acest sens am primit un ajutor important de la un vechi prieten al nostru, Cetatea Voluntarilor”.

…despre planurile de Liga 1: „De multe ori în  conferințele de presă, am spus că avem încredere în jucători și stafful tehnic, respectiv în promovarea echipei. Ca dovadă a acestui fapt, am început să ne pregătim de Liga 1 încă de acum 40-50 de zile. Am semnat contracte cu unii jucători începând cu data de 1 iulie, de când a fost permis acest lucru. În partea a doua a conferinței vă vom prezenta o parte a acestor fotbaliști (n.a. au fost prezentați atacantul Ioan Hora și mijlocașul Neluț Roșu), împreună cu piesa numărul unu al clubului nostru, antrenorul Laszlo Balint”.

…despre deciziile din cadrul clubului și planul de atac în campania de achiziții: „Funcționăm ca o echipă și când vorbim despre hotărârile importante  ce se iau în cadrul clubului, așadar campania de achiziții o facem împreună. Chiar înainte de această conferință, am participat la o întâlnire cu Gyuszi Balint și Bogdan Apostu pentru a stabili o strategie pentru zilele și săptămânile ce urmează și o să tot vorbim pe această temă. Ne consultăm și la final vom ajunge la un punct comun. Vizăm să 6-8 jucători pentru a ne întări și, probabil, ne vom despărți de tot atâția. Într-adevăr, pentru că noi avem juniori de 2001, iar în Liga 1 se permite folosirea jucătorilor mai mari, de ’99, 2000, există posibilitatea să ne întărim și la acest capitol. Nu va fi ușor, căci în cazul juniorilor contractele nu prea expiră la finalul sezoanelor, cum mai este cazul la seniori, dar studiem problema”

despre omologarea arenei „Francisc Neuman”: Avem o inițiativă către LPF și FRF ca în zilele de 11, 12 sau 13 august să fie prezentă o comisie la Arad pentru omologarea stadionului, în așa fel încât pe 22 sau 29 să putem debuta pe stadionul <<Francisc Neuman>>. Există și varianta să cerem să jucăm în deplasare în prima etapă dacă vor fi probleme cu omologarea, dar acest lucru oricum nu ne influențează prea mult, dacă oricum se va începe fără spectatori în tribună”.

…despre campania de vânzare a abonamentelor pe noul stadion: „Abonamentele sunt o sursă de venit  importantă pentru club și tocmai de aceea vom încerca să demarăm cât mai repede campania de vânzare. Problema e că nu sunt numerotate toate locurile și deocamdată nu putem merge mai departe. Solicitările sunt foarte mari pentru toate tipurile de abonamente, publicul vrea să fie parte a acestei promovări și sunt convinsă că, atunci când e cazul, vom vinde un număr foarte bun de abonamente. Cu toate riscurile ca primele meciuri să se dispute fără public. Tocmai de aceea, o să gândim un preț la abonament în care va conta și acest factor”.

…despre parteneriatul cu Primăria: „Acest parteneriat există de 7 ani de zile și s-a concretizat și după ieșirea din starea de urgență cu semnarea unui contract. Însă, acest contract expiră pe 10 august și în momentul de față nu este încă anunțată sesiunea a doua de proiecte. Noi avem proiectul pregătit, dar nefiind anunțată sesiune nu l-am putut depune. Deci, urmează o perioadă de câteva zile sau săptămâni fără finanțare. Totuși, sperăm că se vor găsi soluții și să obținem măcar o finanțare de Liga a 2-a, dacă nu se poate de Liga 1. Și așa, în acest an în care am promovat și cheltuielile au fost importante, am avut parte de cea mai slabă finanțare din anii în care echipa a activat în Liga a 2-a. Și am înțeles, au fost cheltuieli neprevăzute în bătălia cu acest virus, însă e clar că avem nevoie în continuare de finanțare din partea Primăriei”.

…despre bugetul clubului în noul sezon: „80% din bugetul clubului poate fi asigurat din fondurile nerambursabile provenite de la Primărie, drepturile TV. Apoi, vor mai exista venituri din marketing, în principal vânzarea de abonamente și bilete și contribuția sponsorilor, plus diverse, unde ar putea inra, de exemplu, vânzarea de jucători. Într-adevăr, ar fi o problemă ca și prima tranșă a drepturilor TV să nu mai fie atât de mare precum în sezoanele precedente, dar nu prea avem ce face pentru a schimba părerea deținătorului derpturilor TV”

…despre obiectivul clubului în Liga 1: „Având în vedere că vorbim despre UTA, nu putem aduce în discuție salvarea de la retrogradare. Obiectivul clubului este o clasare cât mai aproape de play-off, dacă nu chiar în play-off”








Articole de la JOHNNYBET



12 comentarii

  1. Obiectivul stabilit mi se pare normal și de bun simț având in vedere clubul despre care vorbim.
    Despre finanțarea venită dinspre primărie? Nici n-ar trebui să existe discuția asta având in vedere că vorbim despre cel mai cunoscut brand al Aradului. UTA este clubul arădenilor iar bani gestionați de cei din Primărie sunt ai lor, taxe, impozite, prin urmare o parte din aceștia se cuvine să se intoarcă și in sport. Oricine incearcă să folosească această finanțare in scop electoral, pentru a șantaja sau impune mizerii merită gonit cu pietre din postul călduț pe care-l ocupă. Asta este situația, momentan, putem spera ca pe viitor să nu mai depindem deloc de banii ăștia odată cu venirea unor sponsori importanți, dar până atunci din partea primăriei trebuie să existe sprijin necondiționat mai ales că UTA a pășit in fotbalul mare.

    0
    0
    1. Publicati bugetul de venituri si cheltuieli,cat mai in detaliu,respectiv, activitate de zi cu zi,transport,cazare ,transferuri,salarii,prime de joc si de obiectiv,bani siguri pe care mizati plus bani potentiali din diverse sponsorizari si alte activitati conexe,marketing,vanzari de materiale publicitare ,etc.Publicati sumele cu care contribuie Primaria,Consiliul Judetean,sponsorii principali,etc si cheltuielile estimate cu echipa,cantonamente, transferuri de jucatori,,deplasari ,masa,prime ,salarii,alte cheltuieli cu stafful,etc.Asa mi se pare corect,nu sa mergem intr-o gaura neagra pe care nu o vede si nu o cunoaste nimeni ,iar la sfarsit sa ajungem in insolventa sau faliment.Incercati sa fiti transparenti in ceea ce gestionati, fata de societatea civila,fata de suporteri,fata de cei care va sustin ,dar care va vor cere si socoteala la un moment dat.Ganditi-va ca sunt suporteri care vor isa doneze bani UT-ei dar care vor sa stie unde ajung acei bani,cat si unde ajung banii de la Primarie,bani care sunt tot din contributiile aradenilor prin taxe si impozite.Haide UTA

      0
      0
      1. Nu mi se pare normala o astfel de cerința. Astfel de date trebuie sa fie publice pentru cei implicați intr-un fel sau altul, nu pentru toată lumea.
        Nici măcar intr-o firma privată salariile nu sunt “la avizier”, le știe cine este cazul.

        0
        0
  2. ce ii asa greu sa numerotati niste scaune si randuri niste sabloane si spraiuri ,,atentie la buget nu sariti calul cum ati facut acum 3 ani cu niste achiziti gen grahovat ,grigorie etc sant bani aruncati sincer mias dori jucatori ca HAITA sau MATIS ….FORZA UTA

    0
    0
    1. Haita și Matis sunt jucătorii Viitorul Constanta. Nu sunt de vânzare, pentru ca au potențial bun și se astepata “explozia”, după ce vor mai acumula jocuri in prima Liga.
      Oricum UTA nu-și permite financiar astfel de transferuri.
      Și… nu sunt impresariați de Apostu, deci 0 șanse sa ajungă la Arad.

      0
      0
  3. Bine punctat, miki, Haită si Matis, doi jucatori f buni. Mai sunt si alții dornici de performanță. Ne bazăm pe Balint si Apostu că stiu ce fac.

    0
    0
  4. Matis si Haita sunt jucatori buni dar au o problema mare cu fizicul. Exemplu Draghiceanu de la Rapid care acum 2 ani cand juca la Calarasi a fost zmeu in liga 2 dar la liga 1 efectiv nu a facut nimicCalarasi renuntand la el si trimitandu-l la Rapid. Parerea mea ii ca Miculescu, Isac sau Hrezdac par mult mai bine pregatiti ca fizic sa lupte in liga 1.

    0
    0
  5. eu unul iam studiat atent pe cei doi patrund foarte usor cu mingea spre careu plus ca dau ultimele pase ceea ar fii bun pentru buhacianu care nu prea a primit mingi oricum matis sta cel mult un sezon la arges o sa vedeti voi forza uta

    0
    0
  6. vrei sa faci un lucru-inainte trebuie sa iti stringi materialul apoi sa zici ca faci manastire
    ai jucatori/ai bani………..vorba multa saracia omului

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button