Baschet

Un nou derby pierdut fără drept de apel, va fi „bronz” și în acest sezon? CSM Satu Mare – FCC Baschet UAV Arad 83-71




Din câte se pare, calzii suporteri ai FCC Baschet UAV Arad trebuie să-și amâne visurile de mărire. Într-o săptămână, favoritele lor au pierdut la scor al doilea derby de podium al sezonului în Liga Naţională de Baschet Feminin și par predestinate pentru un nou „bronz” național. Nici măcar programul infernal din ultimele zile al sătmărencelor, cu trei jocuri în 5 zile, dar și problemele lor importante de lot, nu au reprezentat un avantaj pentru „galben-albastre”. Acestea au fost conduse pe tabelă din primul până în ultimul minut și au cedat cu 83-71 (21-14, 25-16, 14-18, 23-23). Înfrângere la 12 puncte, ceea ce înseamnă că arădencele pierd inclusiv avantajul confruntării directe, atâta timp cât pe Mureș, în toamnă, a fost 75-64, adică + 11.

Așadar, vicecampioana se prezenta la startul restanței din această seară fără trei jucătoare de bază: americanca Kostowicz, accidentată grav în semifinala de Cupă, grecoaica Sotiriou şi ex-arădeanca Fodor, şi ele cu probleme medicale. Asta în vreme ce Aradul a avut tot lotul la dispoziţie şi exact 7 zile la dispoziție să pregătească derbyul de pe Sătmar.

Dar, gazdele au știut exact ce vor de la acest meci, iar americanca Taylor își anunța intențiile de coșgheteră cu 8 puncte în primele 4 minute. A fost 21-14 la prima pauză, după care diferenţa a crescut constant în sfertul doi, până la 46-26 cu un minut înaintea pauzei mari, acesta fiind şi cel mai mare ecart înregistrat. Akathiotou şi Hadzovic au mai pus patru puncte şi după 20 de minute era 46-30, o diferenţă greu de recuperat în partea a doua.

Nu a fost cazul, căci seara slabă a „galben-albastrelor” a continuat. Apărarea a luat apă din toate părțile, iar Satu Mare și-a ținut adversarul la o distanță respectabilă. Cea mai bună perioadă a vizitatoarelor am consemnat-o pe finalul sfertului trei, când au recuperat 8 puncte, insuficient, însă, pentru a le pune probleme celor 6 jucătoare ale lui Miguel Lopez intrate pe parchet. În debutul sfertului patru, s-a ajuns la un minus 8, doar că o ușoară apăsare de accelerator din partea fostelor „studente”, Ardelean și Dzombeta și a colegelor lor a fost de ajuns pentru rezolva defintiv „ecuația” unei partide echilibrate doar pe foaie.

Dincolo de verdictul parchetului, e inexplicabil cum Jose Araujo și elevele sale au uitat pur și simplu că au câştigat meciul tur cu 11 puncte şi la ultima fază nu și- au mai atacat rivala, acceptând eşecul la 12 puncte și pierzând și avantajalul partidelor directe. Oricum, e greu de crezut că se va ajunge la egalitate de puncte, Satu Mare mai având doar un meci dificil, derby-ul din deplasare cu Sepsi, de săptămâna viitoare, dar nu e normal ca tehnicianul său să vorbească la finalul confruntării de un succes al echipei sale la 9 puncte diferență.

În clasamentul la zi, noul lider e Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 37 de puncte după 19 meciuri, urmată de FCC UAV Arad, tot 37 de puncte, dar după 20 de partide şi CSM Satu Mare, 35 de puncte după doar 18 meciuri. Formația de pe Mureș are următorul meci vineri, 18 martie, de la ora 16, acasă cu CSM Târgoviște şi va încheia sezonul regulat în deplasare la CSM Alexandria, pe data de 23 martie.

Formații și marcatoare:

CSM Satu Mare: Taylor 34 (2×3), D. Ardelean 23 (4×3), Vuckovic 17, Biszak 6, Dzombeta 3, Cucu.

FCC Baschet UAV Arad: Akathiotou 15 (3×3), Keys 13 (2×3), Hadzovic 13, Vaida 10, Ghiţă 9 (1×3), Sutherland 7, Vitulova 2, Manea 2, Nagy şi Fleşer.

FOTO: Ciprian Petcuţ

 








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button