Ghiroda i-a stricat golaverajul Cermeiului și o trimite pe locul 6! Moisă: „Ne-a zdrobit liderul, cu un buget de 7-8 ori mai mare” v.s. Leuca: „A fost perfect!”

„Sămădăii” nu au reușit să țină de avantajul de două puncte avut în fața pecicanilor la începutul anului și nici de golaverajul superior și au terminat sezonul regular pe locul 6. Practic, eșecul la scor în fața Ghirodei (1-5) avea să cântărească decisiv, meciul treminându-se – practic – după 26 de minute, când liderul avea deja 3-0 pe tabelă.

Moisă: „Am avut o apărare improvizată ce a contribuit la proporțiile scorului”
Absențele juniorilor Pop și Țurcanu aveau să fie importante, ca de altfel și cea a experimentatului portar, Roberto Bodea. Între altele, Flavius Moisă a apelat la Adrian ca fundaș central. „Astăzi ne-a zdrobit liderul, care are bugetul de 7-8 ori mai decât al nostru și a reușit să adune piesă cu piesă, au jucători valoroși pe toate liniile și juniori de mare perspectivă. Am luat gol în minutul 1 la o greșeală de marcaj, în general am stat rău în apărare azi. Din patru fundași, doar unul a fost de meserie, Iuga, restul improvizații. Am apelat în centrul apărării la Adi Piț și am scăzut ca forță la mijlocul terenului. În plus, a lipsit și portarul Bodea care sigur oferea o mai mare siguranță, cu Marinel Creța am luat întodeauna multe goluri, iar astăzi am avut și o apărare ezitantă ce a contribuit la proporțiile scorului. Am avut o reacție senzațională în minutul 2 la bara lui Salka, iar apoi am avut alte situații finalizate cu șuturi aproape de poartă. A fost la 1-0 și o fază dubioasă în careu, S. Popa a fost agățat, dar <<centralul>> nu a acordat nimic. Cu toate că în prima repriză am avut vreo șapte ocazii și noi și ei, scorul era 0-4 în favoarea lor. Pragmatismul și experiența au învins tinerețea, cu toate că am fost destul de curajoși în atac. Euro-golul lui Adi Piț, din unghi mort, o execuție deosebită, a făcut să nu fim umiliți chiar de tot și să avem și noi un gol de onoare, meritat după ce am jucat. Am terminat un campionat regular cu bune și cu rele, cu fluctuații datorate tinereții lotului nostru și a diferențelor de buget și implicit de jucători valoroși. Mulțumim spectatorilor care au venit în număr foarte mare, probabil așteptau mai mult de la noi, dar se pare că acest campionat este al timișenilor, ne-au demolat acasă și Dumbrăvița și Ghiroda, nu știu cine le poate rezista. Sperăm să vină și la meciurile din play-out, să ne putem revanșa și să-i bucurăm cu victorii”, susține tânărul anrenor al „roș-albilor”.
„În play-out, diferența o va face forma de moment, implicarea și moralul”
Cermeiul și Pecica încep faza a doua a competiției de la cota de 19 puncte, cu 14 mai multe decât principala echipă amenințată cu retrogradarea, Avântul Periam. În joc mai sunt 24 de puncte pentru fiecare combatantă. „Practic începem un nou campionat, vom juca cu echipe cam de aceeași valoare cu noi și ne vom da seama cu adevărat ce jucători pot să rămână alături de noi din vară, iar cu cei care nu dau rezultate, nu avem ce face. Trebuie să ne despărțim și să dăm șanse altor fotbaliști să se afirme. Indiferent cât de băiat bun esti, până la urmă la fotbal trebuie să fii corect și trebuie să dai înapoi ceva. Toate echipele din play-out s-au întărit în iarnă și diferența o va face forma de moment, implicarea și moralul”, mai afirmă Moisă.

Leuca: „Nu avem timp de sărbătorit, săptămâna viitoare vine Lipova la Ghiroda”
CS Ghiroda și Giarmata Vii a câștigat fluierând campionat fluierând seria a 8-a a Ligii a 3-a, la un avans de 7 puncte față de locul 2 al Dumbrăviței și nu mai puțin de 11 față de Lipova, echipa ce închide „careul de ași”. „Suntem foarte fericiți pentru rezultatele avute, am dominat campionatul cap-coadă. Probabil că seriozitatea clubului și munca jucătorilor a făcut să ne desprindem în câștigători ai seriei. Acum urmează un play-off, unul destul de greu, în care vom întâlni cele mai bune trei echipe din clasament. Sperăm să continuăm pe aceeași linie, cu jocuri frumoase, cu goluri și cu victorii. Astăzi a fost perfect pentru noi, am marcat foarte repede, după care am reușit să ne mărim avantajul. A fost un joc tratat foarte serios, pentru că orice punct este foarte important. Rămânem cu picioarele pe pământ și ne vom concentra meci cu meci pentru obictivul pe care ni l-am propus, locul 1 și în play-off. Nu avem timp de sărbătorit, săptămâna viitoare vine Lipova la Ghiroda”, a precizat Răzvan Leuca, antrenorul timișenilor în „galben-albastru”.
Cermei – Periam, în play-out și Ghiroda – Lipova, în play-off sunt meciurile în care sunt implicate cele două formații în weekendul următor.
FOTO: Costel Șerban


La anul jila și samadaii lui vor juca în play boy dacă tot asa se prezintă la jocuri!