Fotbal judetean

Programul play-offului și play-outului Ligii a IV-a Arad, duelurile demarează pe 16 aprilie cu Socodor – Sântana și Ineu – Felnac!




Cortina a căzut peste sezonul regular al ediției de campionat 2021-2022 a Ligii a IV-a, ocazie cu care am aflat formațiile ce vor lupta pentru titlu, respectiv posibilitatea de a promova în Liga 3-a după baraj, dar și echipele ce vor dori să evite ultima poziție în clasament, care – teoretic – ar trebui să ducă în Liga 5-a. Înainte de demararea întrecerilor din play-off și play-out, punctele combatantelor sunt înjumătățite, iar în faza a doua a competiției jucătorii vor fi suspendați tot la două cartonașe galbene.

În acest weekend e pauză în campionat, dar se vor juca meciurile din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, duă cum urmează: Victoria Felnac – ACB Ineu, Șoimii Șimand – Păulișana Păuliș, CS. Șofronea – Viitorul Arad și Voința Macea – Podgoria Pâncota. Toate confruntările se dispută sâmbătă, 9 aprilie, începând cu ora 16,30. Victoria Zăbrani s-a calificat direct în semifinale. Peste două săptămâni se va trece la faza a doua primului eșalon județean, ce se va disputa după programul:

Play-off

Etapa 1, 16 aprilie 2022

ora 11 ACB Ineu – Victoria Felnac

ora 17 CS Socodor – Unirea Sântana

Etapa 2, 30 aprilie 2022

ora 17 Unirea Sântana – Victoria Felnac

ora 17 CS Socodor – ACB Ineu

Etapa 3, 07 mai 2022

ora 11 ACB Ineu – Unirea Sântana

ora 17 Victoria Felnac – CS Socodor

Etapa 4, 14 mai 2022

ora 17 Unirea Sântana – CS Socodor

ora 17 Victoria Felnac – ACB Ineu

Etapa 5, 21 mai 2022

ora 11 ACB Ineu – CS Socodor

ora 17 Victoria Felnac – Unirea Sântana

Etapa 6, 28 mai 2022

ora 17 Unirea Sântana – ACB Ineu

ora 17 CS Socodor – Victoria Felnac

 

Clasament Play-off

1 CS Socodor 0 0 0 0 0-0 21*

2 ACB Ineu 0 0 0 0 0-0 20

3 Victoria Felnac 0 0 0 0 0-0 17

4 Unirea Sântana 0 0 0 0 0-0 16

*echipele au punctajul rotunjit după înjumătățirea punctelor 

 

Play-out

Etapa 1, 16 aprilie 2022

ora 11 Podgoria Pâncota – Șoimii Șimand

ora 11 Victoria Zâbrani – CS Beliu

ora 17 CS Glogovăț – Păulișana Păuliș

Etapa 2, 30 aprilie 2022

ora 11 Podgoria Pâncota – CS Glogovăț

ora 17 Șoimii Șimand – CS Beliu

ora 17 Păulișana Păuliș – Vctoria Zăbrani

Etapa 3, 07 mai 2022

ora 11 Victoria Zăbrani – Podgoria Pâncota

ora 17 CS Glogovăț – Șoimii Șimand

ora 17 CS Beliu – Păulișana Păuliș

Etapa 4, 14 mai 2022

ora 11 Podgoria Pâncota – CS Beliu

ora 17 Șoimii Șimand – Păulișana Păuliș

ora 17 CS Glogovăț – Victoria Felnac

Etapa 5, 21 mai 2022

ora 11 Victoria Zăbrani – Șoimii Șimand

ora 17 CS Beliu – CS Glogovăț 

ora 17 Păulișana Păuliș – Podgoria Pâncota

 

Clasament Play-out

1 Podgoria Pâncota 0 0 0 0 0-0 13

2 CS Glogovăţ 0 0 0 0 0-0 13*

3 Victoria Zăbrani 0 0 0 0 0-0 12*

4 CS Beliu 0 0 0 0 0-0 8

5 Păulişana Păuliş 0 0 0 0 0-0 8*

6 Şoimii Şimand 0 0 0 0 0-0 2

*echipele au punctajul rotunjit după înjumătățirea punctelor 








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button