Supercupa României, un prim pas spre adevăratul obiectiv al lui Bîlcea: „Vreau să aducem naționala mare la Arad!”

Clubul UTA a anunțat programul după care abonații vechi și noi pot intra în posesia biletului la meciul de Supercupă făcut cadou de conducerea clubului arădean. CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe se înfruntă pe 9 iulie pe arena „Francisc Neuman”, iar suporterii „Bătrânei Doamne” care și-au prenotat deja locul pentru sezonul 2022-2023 al Ligii 1 sau și-l vor prenota luni sau marți au la dispoziție 4 zile să obțină accesul la prima confruntare stagională din întrecerile interne. Confruntare ce coincide și cu inaugurarea VAR în fotbalul românesc.
Așadar, de mâine și până marți (exceptând ziua de duminică) abonații se pot prezenta la stadionul din Calea Aurel Vlaicu pentru a-și putea ridica tichetele achiziționate de UTA de la FRF, după următorul program: 1 iulie (între orele 16 și 19), 2 iulie (10-13), 4 iulie (16-19) și 5 iulie (10-13).
Un aport important în aducerea Supercupei României la Arad l-a avut deputatul Sergiu Bîlcea, care – însă – are ambiții și mai mari legate de evenimentele fotbalistice majore legate de arena „Francisc Neuman”. „Un prim obiectiv, acela de a introduce noul stadion al Aradului în circuitul național, îl atingem prin organizarea meciului de Supercupă, dintre CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe. Aradul va fi în centrul atenției la nivel național și nu numai, cu atât mai mult cu cât avem în premieră în România și arbitraj video. Dar, visul meu sau dorința mea cea mare este să aducem naționala mare la Arad. La finalul lunii septembrie, avem un meci internțional între România și Germania la nivelul naționalelor U20, însă, repet, suntem foarte interesați ca „tricolorii” mari să joace la Arad. Împreună cu domnul viceprimar, Lazăr Faur, continuăm demersul de a schimba gazonul, dar și să facem și restul de îmbunătățiri necesare la stadion. Și mă refer la rezolvarea definitivă a problemei infiltrațiilor în zona demisolului în cazul unor precipitații importante, dotarea stadionului cu acele cabluri speciale pentru transmiterea partidelor oficiale, sistemul de sonorizare sau repararea sistemului de degivrare care acum funcționează la doar 25% din capacitate. Totul este în curs de licitație la Recons, sperăm să fie totul în regulă”, a spus Bîlcea.






Mai rămân și alte lucruri de făcut!!! Hibele îs mult mai multe!!! Scaune de doi bani, scaune lipsă, ” anveloparea,, tribunelor, etc, etc!!! Dar dacă face și lucrurile astea pentru început, e de lăudat!!! Dacă…..
Luciane parca spuneai: „fara politica”
Haosul si incertitudinea de la ora actuala din jurul clubului a fost creat tocmai de politic si unul din vinovati este tocmai cel mai sus mentionat.
Deci FARA POLITICA te rog
ce este politic la articol???
Nu mai puneti poze cu politicieni la articole despre UTA campanie sa o faca singuri nu cu ajutorul de la UTA
ai dreptate, nu este despre UTA, l-am mutat la Liga 1 …