UTA Arad

Poenaru schimbă macazul după remizele cu Mioveni și Chindia: „Din acest moment, nu mai caut scuze nimănui, nici alibiuri”


Victoria internă cu FC U Craiova 1948 părea să o înscrie pe UTA pe drumul spre zona play-off, cu atât mai mult cât urmau meciurile cu două dintre echipele din coada Superligii. Dar, arădenii fost blocate la 1-1 atât de CS Mioveni, în județul Argeș, cât mai ales acasă de Chindia și „navighează” pe la mijlocul clasamentului, în condițiile în care și-a disputat toate cele 9 meciuri, în condițiile în care o parte dintre combatante au cu un joc mai puțin disputat, iar FCSB și CFR Cluj chiar două.

„Trebuie să ajungem undeva la 70-75 de minute la un ritm ridicat de joc”

Ilie Poenaru pare să realizeze că este la un moment de răscruce al sezonului. Poate cu excepția lui Abeid și Anton, jucătorii au avut destul timp la dispoziție să se acomodeze la Arad sau, în cazul celor mai vechi, să intre în schemele noului antrenor. „De acum încolo le-am spus  și jucătorilor că toate meciurile le vom juca la victorie, le vom aborda așa cum cum am făcut-o prin anumite reprize de meciuri. Într-adevăr, nu poți să joci la un ritm și o intensitate foarte mare 90 de minute, dar trebuie să ducem ritmul și jocul pe care l-am prezentat în anumite reprize undeva la 70-75 de minute. Aici trebuie să ajungem, la nivelul ăsta de joc și de ritm și trebuie să ne creăm mai multe ocazii, mai multe situații de a marca. Eu sper ca după aceste trei meciuri în 8 zile care au contat foarte mult și din punct de vedere al oboselii să fim mult mai bine din punct de vedere fizic. Chiar dacă ne așteaptă un drum lung, indiferent că îl parcurgem cu avionul și sunt ore multe pe care le vom sta în picioare din cauza companiilor aeriene, pentru că nu ne coordonăm cu ei, nu trebuie să mai căutăm scuze. Le-am spus-o și lor, din momentul ăsta nu voi mai căuta scuze nimănui, nu voi mai căuta alibiuri, chiar dacă în anumite momente ele pot fi.  Nu vreau să mai facem asta, vreau să fim bărbați, vreau să fim realiști și să dacă vrem să tindem acolo sus și să facem performanță, trebuie să fim conștienți de ceea ce vrem să facem”, a precizat „principalul” arădenilor.

„Eu îmi asum, dar să-și asume și jucătorii”

Pe de altă parte, Poenaru nu consideră că situația din clasament nu contează neapărat în acest moment al sezonului, dar, pe de altă parte, recunoaște: „Într-adevăr, noi ne-am dorit să avem 6 puncte din aceste ultime două meciuri și cred că lucrurile erau ok. Eram foarte bine din punct de vedere al moralului și al clasamentului, dar asta este situația, nu avem ce face, trebuie să recunoaștem, să fim bărbați. Eu îmi asum aceste lucruri, dar, în același timp și ei trebuie să-și asume anumite lucruri și ei trebuie să conștientizeze că prin muncă, prin atitudine, prin modestie putem face rezultate. Nu trebuie să ne alegem reprizele, meciurile sau adversarul cu care să jucăm. Poate de teama adversarului sau cumva să ne subestimăm partenerul de întrecere, pentru că dacă facem asta e o mare greșeală și nu există o mentalitate sănătoasă. Clasamentul este irelevant acum, se poate schimba de la o etapă la etapă și chiar și asta se întâmplă, pentru că echipele sunt foarte, foarte apropiate una de cealaltă”.

Poate să intervină un factor pe care noi nu-l cunoaștem

În fine, antrenorul mai susține că nu poate controla chiar totul odată ce meciurile încep. „Ne-am propus 6 puncte cu Mioveni și Chindia, pentru că eu fiecare meci vreau să-l câștig. Pe de altă parte, e clar, am spus-o, nu suntem noi invincibili, nu putem să batem pe toată lumea, mai ales că sunt factori care influențează. Sunt zile și zile, stări și stări, pregătești ceva, anumiți jucători răspund foarte bine în ciclul săptămânal, la antrenamente și la meci au un alt comportament. Poate să intervină un factor pe care noi nu-l cunoaștem la ora meciului sau starea lui, forma lui la meci, adică sunt multe lucruri pe care noi trebuie să le gestionăm”, a mai afirmat Poenaru.

UTA joacă mâine seară (ora 18,45) la Botoșani, echipa deplasându-se cu avionul din două bucăți în nordul Moldovei. Erico da Silva încă nu reintră în calcule pentru confruntarea cu trupa lui Mihai Teja.








Articole de la JOHNNYBET



17 comentarii

  1. Din prima zi la UTA tot cu asta ne iei Poenarule!Cu vrajeli ca marele fotbalist Keseru are nevoie de timp de acomodare ,ca nu cauti scuze si alibiuri cand de fapt e de vina ba terenul,ba avionul ca nu a venit devreme, ba e prea cald etc.Eu zic sa faceti ordine la echipa si sa vorbesti mai mult pe teren pentru ca cel putin deocamdata in multe momente echipa arata mai rau ca in mandatul lui Badea.

    0
    0
  2. Am anticipat, dealtfel era și ușor, ca în vreo doua etape, iese în fatza, Poenaru. Prima linie imaginara sub starea generala a echipei în 10 etape. Pozitiv e lucrul ca echipa nu are complexe la mai toate echipele. Și aici se opresc realizările. Sunt conștienți toți. Punctaj insuficient și pentru liniștea competițională. Vreo trei echipe nu își au loc în subsol. Atunci rezulta o cheltuiala nervoasa și mai ales financiara supradimensionata. UTA, aproape singura, blocata în proiect. Europenele au avut scuze , cei din subsol asta le e valoarea, dar noi.?

    0
    0
    1. „… Pozitiv e lucrul ca echipa nu are complexe la mai toate echipele.”… da , aveti dreptate cu toate joaca la fel (…de slab).

      0
      0
      1. E vizibil și ce spuneți d-stra e și mai vizibil. Împreună vedem lucruri pe care nu avem cum sa le îndreptăm. Nu ca nu le vede cine trebuie, le semnalam pentru propria înțelegere, și de dragul fotbalului jucat cu simt de răspundere.

        0
        0
  3. Cu cât se scuză cu atât ne enervează mai rău. Anul trecut au venit la Arad, Iasul, Sibiul si Medias cu probleme mari de lot si financiare, cu autocarul din Moldova…și ne-au bătut, da, toate trei. Inseamnă că toată problema este la echipă, dacă vrea să joace sau nu. Am impresia că jucătorii nu respectă blazonul acestui club legendar. Unii dintre ei, cu antrenor cu tot, cred că au venit la o echipă mică. Măi neștiutorilor, UTA este peste Craiova si Rapid la campionate câștigate. Respectați acest club la valoarea lui adevărată.

    0
    0
  4. @ Sam
    „Unii jucători nu respectă blazonul acestui club legendar. Unii dintre ei, cu antrenor cu tot, cred că au venit la o echipă mică. Măi neștiutorilor, UTA este peste Craiova si Rapid la campionate câștigate. Respectați acest club la valoarea lui adevărată.”
    Ar trebui să fie în fața nasului vostru pe oriunde vă desfășurați activitățiile fanionul cu palmaresul UTA-ei, care a câștigat 6 campionate și 2 Cupe ale României!
    Să se vadă că aveți spirit de învingător și dorința de a fi tot mai bun!
    FORZA UTA!

    0
    0
    1. Trebuie sa uitam notiunea de „…club legendar”, ” club cu traditie”…. etc. Cind in ultimii 50 de ani, mai bine de 40, ai fost in B …sau mai jos, cind ai avut falimente, uniri, fuziuni.,….nu a mai ramas nimic din …legenda. Fotbalul se joaca…la timpul prezent,…trecutul ramane …doar pentru suporterii…in viata,…care l-au mai trait. Azi UTA ” se mandreste cu ” 3 ani la rand…in prima liga ” si lupta…sa nu retrogradeze. Unde mai e …legenda ? Pina si Statuia lui Petschovschi…a disparut

      0
      0
      1. Necazurile prezente, speram trecătoare, nu pot fi amestecate cu istoria clubului. Tocmai trecutul sa fie fundament prin ani. În Anglia, patria marelui Will, sunt la loc de cinste documente, capodopere, palate, picturi, artefacte cu trimitere la generații trecute. Asa și la fotbal. Cluburi cu trecut, mergând în jos pe la 1880. Fiecare biserica de comunitate cu registre pina la 1500. Blazonul ne desparte de un Voluntari.

        0
        0
    2. Prostiile unor conducatori si politicieni și hârtiile n-au nicio relevanță. UTA este UTA!
      Dar ai dreptate, galeria trebuie sa afiseze mereu stelele de campioană si cupe…mai ales la meciurile cu Rapid si Craiova . Si cu mesajul „pentru noi nu e derby”! De 1 suta de ani doar 3 campionate? Echipa de mâna a doua. Aveti ce scrie dacă vreți

      0
      0
      1. Si cu Timisoara la fel. Prea mult sunt băgati in seamă. La nivel de palmares nu e niciun derby. N-au câștigat niciun campionat in toată istoria lor. Trebuie bătuți si trimiși acasă fără prea multă agitație. Ignorati total. Nimic nu-i va durea mai tare

        0
        0
  5. Poenaru,ori se plânge prize face că plânge tot un drac este este clar că este principalul vinovat la cele două rez de egalitate și bineînțeles că și echipa la rândul ei are vina ei.Sa film sinceri și să spunem că doar Benga a jucat și sa prezentat cum trebuie sa fie un jucător la clubul legendar UTA Arad. Haide UTA Arad.

    0
    0
  6. Nu va suparati,da’ cam toate modificarile posibile au fost facute! UNA SINGURA,a mai ramas: MANAGEMENTUL! Nu iau partea niciunui grup implicat momentan in procedura de negociere,da’ personal,mi se pare ca actuala conducere PUR SI SIMPLU E PLAFONATA SI DEPASITA! Asta ca sa nu zic ca ar avea interese personale, pentru ca nu am dovezi…
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
  7. Am fost si inca mai sunt pro Poenaru, dar nu mai cauta scuze. Cand erai la Medias cu ce te deplasai? Dar la Clinceni?
    Incercati sa deschideți ochii ca aveti printre cele mai bune conditii din tara. Ai primit jucatori bine cotati. Asumati-va esecurile sau semi esecurile si incercati sa imbunatatiti. Aveti conditii de performanta (playoff) dar nu reiese asta in joc, inca. Spun inca, pentru ca mai am sperante.

    0
    0
  8. Domnule Poenaru,mi se pare mie sau doar dumneavoastra cautati alibiuri nemotivate?Intreb public,nu pentru „un prieten”!!!Alibiurile dvs nu rezista si va rugam sa nu ne considerati idioti notorii…Sper ca incet,incet,conducerea cauta un plan B…o mica modificare,schimbare,daca se va considera necesara…Nu sustin schimbarea doar de dragul sa fie,dar nu jucam nimic,deloc…Digestia a ceea ce vedem in joc si performanta dorita si sperata,nu trece prin intestine,ci strict prin cerebel!Hai sa nu ne mai mintim singuri…Nu jucam nimic,un totul haotic dezorganizat.Faci un meci bun,chiar daca pierzi,apoi te scufunzi in Groapa Marianelor…Nu te recunosti!Cum naiba joaca Petrolul si Sibiu,pe burta goala si acumuleaza puncte ca si o zacusca,compoturile,muraturile pe iarna si noi ne batem joc de puncte,care puteau fi obtinute lejer ?Asta ne va costa enorm de mult,cat de curand…Nu doresc asa ceva,dar cand se va trage linia rosie,Poenaru va fi capitol uitat…Iar o vom lua de la capat…Nasol,dar asa nu se poate continua,sub nici o forma posibila!

    0
    0
  9. Până nu va dispărea conducerea UT-ei (Mezar, Păcurar etc) nu va fi bine .
    Atâta timp cât vor rămâne la UTA ne vom lupta în subsolul clasamentului sau (Doamne-ferește) mai rău

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button