Zi perfectă pentru echipele de futsal ale celor de Șoimii Șimand, care au debutat cu victorii atât în liga a doua, cât și în Campionatul Național de Juniori U19.
Dacă seniorii nu au avut nici cea mai mică problemă cu Korondy Junior Corund (scor 10-1), tinerii pregătiți de Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană au transpirat puțin mai mult în fața celor de la Metropolitan Ișalnița. Tabela din noua sală de la Șimand s-a oprit la scorul de 9-6, după ce scorul pauzei era deja 7-2. Cordoș a reușit „pokerul”, Ujoc – „dubla”, pe lista marcatorilor mai apărând Hera, Neagu și Tomuța. Pentru oaspeți au punctat: Belinaca (3), Iacob, Neacșu și Georgescu.
„Să zicem că am început în forță sezonul cu ambele echipe. Întotdeauna acasă e mai simplu, jucătorii se adună mai ușor, joacă pe parchetul unde se și antrenează și mai aproape și publicul spectator. Azi, merită toți felicitări, rămâne de văzut cum ne vom comporta în primele deplasări”, a punctat profesorul Mărcuș.
Formații:
Șimand: Năstase, Tomuța, Cordoș, Ujoc, Găleancu, Neagu, Andru, Trif, Hera, Cheta, Ille, Borod, Miclean. Antrenori: Daniel Mărcuș, Dumitru Buruiană
Ișalnița: Fota, Blică, Georgescu, Belinaca, Narcis Neacșu, Jacob, Păduraru, Bădescu. Antrenor: Doru Neacșu.