Benga are o convingere după remiza cu Rapidul: „Ne vom folosi de acest meci ca să devenim mai puternici în a doua parte a sezonului”

Numit căpitan la UTA după revenirea lui Laszlo Balint pe bancă, Alexandru Benga a făcut un nou meci bun și în această seară, împotriva Rapidului, dar, din păcate, „roș-albii” au pierdut două puncte la ultima fază după o lovitură de la 11 metri transformată de Dugandzic.
În momentul acordării penalty-ului, pentru un fault comis de Cristian Maxim asupra lui Dragoș Grigore, Benga nu se afla pe teren. Sefer l-a lovit în față pe fundașul arădenilor la lovitura liberă ce a precedat golul, iar acesta se afla pe margine pentru a primi îngrijiri medicale. „Nu suntem dezamăgiți, dar suntem foarte furioși și foarte frustrați pentru că am pierdut printre degete cele 3 puncte și aveam mare nevoie de ele. Sentimentele astea ne încearcă acum, o să trăim cu lucrul ăsta, o să lăsăm să curgă, dar de mâine vom șterge cu buretele și ne vom folosi de acest meci ca să devenim mai puternici în a doua parte a sezonului. Sincer, ce simt acum este că această seară ne va întări foarte mult, asta e ce simt acum. Sunt foarte furios că nu am reușit să câștigăm, dar totodată simt că această experiență ne va întări foarte mult, pentru că trebuie să nu uităm, am dominat o mare parte din joc împotriva unei echipe foarte bune a campionatului, care își dorește să ajungă pe primele locuri. Am arătat că putem să fim peste ei și cred că dacă reușeam să mai marcăm o dată în repriza a doua, puteam să închidem jocul”, a spus fotbalistul de 33 de ani al „Bătrânei Doamne”.
Unul dintre subiectele serii la Arad a fost starea deplorabilă a terenului. „Într-adevăr, gazonul te obligă să pui accent pe calitățile fizice, pe dorința de combativitate. Până la urmă, această suprafață te obligă să câștigi duelurile unu contra unu. Nu avem ce face, ne-am fi dorit și noi să fie o suprafață mai bună, dar nu avem ce face și trebuie să ne adaptăm, pentru că nu avem de ales și ne vom adapta”, a mai comentat Benga.
Benga este liderul minutelor pentru UTA în acest sezon, cu 2127 în toate competițiile, la mare distanță de locul secund, ocupat de Philip Otele, cu 1676. Căpitanul „roș-albilor” are și cele mai multe meciuri jucate, 24, capitol la care se află la egalitate cu fotbalistul nigerian.


Căpitan care lasă echipa in cel mai greu moment. In loc să stai acolo in teren să i mobilizezi, tu ești afară. Ca ai crezut ca câștigi nu stiu ce secunde. V-as da amendă daca as fi in loc la Gyuszi dacă mai faceti așa ceva.
La Maxim trebuia sa-i spuneți să nu intre in careu. Sa-si vadă de treaba in afara lui. El nu poate fi declarat marele vinovat deși ca jucator trebuia să stie să nu atace adversarul in felul acesta in careu.
Ati dat cu piciorul intr-o victorie mare. Suntem suparați.
Tot respectul pentru Benga dar la faza respectiva a gestionat gresit..Total gresit…Maxim este doar vinovat de conjunctura si lipsa experientei…Nu as renunta la el,atat din cauza varstei cat si ca potential vandabil,oricum nu as renunta gratis la Maxim.
Simularea aia a stricat totul. S-ar fi pierdut mai multe secunde daca se bubuia mingea cine stie pe unde.
Asa, pana stai pe jos, pana intra medicii… ii dai si arbitrului motive sa mai adauge 30 de secunde.
Minutu’ 93, minge bubuita si gata.
Ala atata a si asteptat,sa mai adauge macar un minut,doua,tactica pe care o folosesc excrocii astia atunci cand nu e in avantaj echipa care trebuie.
Dl Benga gazonul este urît dar până în minutul simulări tale tot pe gazonul ăsta ai jucat …și chiar dacă a fost greu ați dus meciul …și după atâta nepasare în alte meciuri parcă era momentul să ne bucurăm toți UTIȘTI împreună așa a mai iești o …supărare ….poate altcăneva o să ne bucurăm și noi …la anu viitor
Haideti ca, nu din cauza lui BENGA s-a pierdut un punct.S-a intamplat, nimeni nu isi imagina ce o sa se intample dupa dupa acea repunere a mingiei de catre rapidisti, au avut noroc cu carul imfumuratii, nesuferitii dar cu toate acestea eu consider ca BENGA este cel mai bun si constant jucator al UTA-ei si trebuie incurajat !!! Oricum punctele vor fi injumatatite si bataia adevarata va fi in play-out dar conteaza sa faci si puncte pana acolo !!! FORTA UTA Arad !!!