UTA reacționează după erorile lui Mladinovici în meciul cu Chindia! Grădinaru: „Am fost deposedați de puncte importante în economia clasamentului!”

UTA s-a întors cu mâna goală de la Ploiești, acolo unde Chindia s-a impus cu 2-1 în cadrul rundei cu numărul 24 a Superligii. Cooper (min. 9) și Neguț (min. 81) au marcat pentru târgovișteni, prima reușită stagională a utistului Ubbink, din minutul 31, contând la final doar pentru statistică.
Meciul a fost presărat cu destule probleme de arbitraj. În primul rând, gazdele sunt convinse că au avut gol valabil la același Godberg Cooper, la mijlocul primei reprize, la scorul de 1-0, însă cum camerele pentru detectarea pozițiilor de offside nu au fost calibrate, ieri, pe arena „Ilie Oană”, a rămas decizia lui Stelian Slabu. Asistentul din Brașov a ridicat steagul și reușita italianului a fost anulată.
Ce acuză arădenii?
În schimb, arădenii sunt cei care nu înțeleg două dintre deciziile luate de Horia Mladinovici, ambele decisive pentru configurația tabelei de marcaj. Mai întâi, pe finalul primei reprize, doar „centralul” partidei a văzut fault la duelul aerian dintre Erico și Popa și s-a grăbit să fluiere. Mingea a sărit la Milosevic, care trimisese în poartă. VAR-ul nu putea interveni, fiindcă jocul a fost automat oprit de fluierul lui Mladinovici. Și mai grav poate fi considerat episodul din minutul 49, când Corinus îl împinge clar pe Milosevic din spate, în 6 metri și arbitrul din București lasă jocul să continue, iar VAR-ul nu îi corectează decizia. Cu atât mai mult cu cât în continuarea acțiunii Anton a lovit doar bara și UTA nu a beneficiat de așa-zisul avantaj dat de arbitri.
Balint: „Parcă se adună prea multe greșeli împotriva noastră”
Imediat după meci, Laszlo Balint a atras atenția asupra celor două faze. „Mie mi s-a transmis că golul respectiv a fost perfect valabil. Eu tot timpul l-am apreciat pe Horia Mladinovici pentru această manieră mai liberă, de a lăsa jocul mai liber, de a încuraja puțin contactele și exact așa s-a derulat. Acolo, la un duel aerian, s-a fluierat imediat fault, de fapt mi s-a spus că acolo s-a fluierat fault. Nu pot să înțeleg, nu vreau să-l învinovățesc, dar, din punctul meu de vedere, este gol perfect valabil. Este și o suspiciune de penalty, mi-a zis Milosevic că din punctul lui de vedere este fault clar. Nu vreau să dăm vina pe arbitraj, dar parcă se adună prea multe greșeli împotriva noastră. Asta pe lângă greșelile pe care le facem noi”, a fost remarca antrenorului utist.
Grădinaru: „În ultimele meciuri s-au luat inexplicabil multe decizii ce ne-au dezavantajat”
Fiindcă UTA a avut probleme cu arbitrajele și în etapele precendente, conducerea clubului arădean a ieșit și ea „la atac”. „Am dori să continuăm stilul de comunicare cu care am obișnuit deja publicul și mass-media. Am vrea să rămânem discreți și eleganți, să nu comentăm pe seama arbitrajului, să nu aducem acuzații, dar în ultimele meciuri s-au luat inexplicabil multe decizii ce ne-au dezavantajat, fiind deposedați de puncte importante în economia clasamentului. Echipele din zona play-out sunt de valori sensibil egale, iar aceste decizii fac diferența, așa cum s-a întâmplat și aseară. Gol perfect valabil anulat, penalty incontestabil, neacordat…Credem în continuare în aspectul involuntar al acestor greșeli, tocmai de aceea facem un apel la mult mai multă atenție și respect”, afirmă Codru Grădinariu, directorul general al „Bătrânei Doamne”.
Numai de la începutul acestui an, UTA e convinsă că golul craiovenilor lui Mititelu de acum două săptămâni, din remiza 1-1, de pe „Ion Oblemenco” a fost marcat din offside, dar VAR-ul nu a funcționat deloc atunci. În runda precedentă, la Arad, Mioveniul a beneficiat de un penalty când pe reluări s-a văzut că duelul dintre Hoxhallari și Sno are loc în afara careului. Însă, arădenii au un întreg istoric nefericit cu arbitri în prezentul campionat.
După 24 de etape scurse din actuala ediție a Superligii, echipa „roș-albă” a strâns doar 20 de puncte și ocupă locul 15 (direct retrogradabil) în clasament, fără câștige de 14 meciuri!


Adevărul e că jucați fara greșeală de vreo 18 etape și va încurcă arbitrii. Chiar nu va e rușine?
Si de golul anulat lui Cooper nimic la 1-0 pentru Chindia, cand nu o fost offside niciodata. BA fiti barbati si acceptati ca suntem pamant
Acolo te fură unghiul de la camera aflată la 16m. :))) Era Cooper ăla în offside 100%
Gargara Codru gargara ala Falca!
Voi sunteți cei mai mari sabotori ai acestui club…. căpușelor. E doar circ ieftin deoarece strategia voastra e sa ingropati UTA mizeriilor
Ma intreb ce il recomanda pe Codru Gradinaru sa fie ,,directorul general al Bătrânei Doamne”. Chiar nu imi dau seama. Dar poate nu am eu toate informatiile
Da UTA. a fost furata ca,in codru,executata de Mladinovici ala ca asa a vrut el.UTA. trebuia sa castige acest meci fara dubii !!!
La 2-1 pt. UTA. meciul era gata,le taia aripile celor de la Chindia dar a fost contra marele arbitru Mladinovici. Ce dracu a vazit asta ca, nu a fost niciun fault la Popa,asta chiar a inventat !!! Acolo s-a rupt totul Chindia a profitat. Lasa ca, ii prinde UTA. in play-out si ii catapeste. FORTA UTA Arad !!!
Au perfecta dreptate, ne-a privat arbitrul de un gol valabil si de 11 m clar ! Din pacate e doar o declaratie goala a conducerii, de care miticii o sa rida…ii doare pe ei undeva de declaratii goale. Trebuie actionat la Liga !
Capușo ce esti gradinaru , teai gandit sa vb ,nu are nimeni nimic cu uta , sa ajuns aicea pt neputinta voastra a conduceri , asta sa spui tu nu incerca sa muti pisica moarta in curtea altora, greseli pro si contra or fi mereu pt toate echipele , insa daca nu castigi de 14 meciuri atentie 14 atuncea e greseala la tine in curte
UTA. a fost privata intradevar de doua faze care scria golluri dar totusi UTA. nu are jucatorii pe care ii merita, singurul pe care il merita este BENGA cel mai constant jucator !!!
La omu sarac….. nici boii nu trag! Cam asta-i situatia la UTA …… de vreun an! Sa imi traiti mai bine….. de acuma! Desi tarziu, poate vine vreun ( si grup) investitor de primavara la noi!
O întrebare barbateasca: Draga d-le Meszar și Balint, vreți ca UTA sa retrogradeze sau nu? Hai sa fim sinceri.