UTA Arad

Fotbalist cu aproape 200 de meciuri în Liga 1 se retrage în amicalul Corvinul – UTA, arădenii vor avea o echipă experimentală „sub furnale”!




Cu trei săptămâni înainte de primul meci pe puncte din noul sezon al SuperLigii, UTA are destule necunoscute la nivel de lot. 19 sunt jucătorii la care Mircea Rednic a renunțat dintr-un motiv sau altul, iar al 20-lea, Andrei Chindriș, e și nu e…Fundașul nu a acceptat reducerea salarială, dar nici nu a primit actele în mână. Se antrenează încă cu echipa, dar nu a jucat în amicalul în familie, semn că Rednic nu se bazează pe el.

Până la această oră, transferurile confirmate ating cifra 4: Cooper (foto 1), Dumitrașcu, Carp și Roganovic și mai urmează – probabil – alte trei-patru săptămâna ce vine. Cert este că la amicalul de sâmbătă seara (ora 18,30), de pe arena „Michael Klein” din Hunedoara, cu Corvinul, UTA se va prezenta încă cu o echipă experimentală și asta și pentru că Abeid și Postolachi revin din vacanță pe finalul săptămânii, iar Benga ar putea fi încă menajat.

Curtean agață ghetele în cui în amicalul cu UTA

Reveniți în Liga a 2-a după 15 ani, „corviniștii” sunt onorați de vizita UTA-ei și au găsit prilejul potrivit să-i ofere un meci de retragere lui Alexandru Curtean (foto 2). Experimentatul mijlocaş a hotărât să renunţe la activitatea fotbalistică şi nu va mai continua în tricoul alb-albastru. Ajuns în iarnă de la CSC Şelimbăr la Hunedoara, Alexandru Curtean a devenit, repede, om de bază în echipa lui Florin Maxim, bifând 15 meciuri în tricoul alb-albastru şi un gol extrem de important în manşa-tur a barajului semifinal de pe terenul Gloriei Bistriţa. De-a lungul carierei sale, Alexandru Curtean a îmbrăcat tricoul unor echipe importante din România: Poli Timișoara, Dinamo București (cu care a cucerit Cupa și Supercupa României), Gaz Metan Mediaș, FC Hermannstadt. De asemenea, a evoluat și în străinătate, pentru FC Atyrau, în Kazakhstan, și Botev Plovdiv în Bulgaria. La nivelul primei ligi din România, mijlocașul a bifat 190 de meciuri, a marcat 23 de goluri și a oferit 20 de pase decisive.

Amical (și) la Socodor miercuri seara

De câteva minute, utiștii au legat și un amical cu proaspăta divizionară terță arădeană, CS Socodor. Meciul va avea loc miercuri, de la ora 18, pe terenul din comuna arădeană. Așadar, cel puțin deocamdată numărul testelor verii confirmate ajunge la trei, adversarii „roș-albilor” fiind Socodor, Corvinul și CFR Cluj. Pentru weekendul 7-9 iulie, UTA încă nu are partener de întrecere.








Articole de la JOHNNYBET



5 comentarii

  1. Din nefericire pt. tine, te inseli amarnic , REDNIC va face echipa buna la UTA.si nu va mai avea emotii cu retrogradarea ci se va descurca foarte bine in Superliga. trebuie numai rabdare. FORTA UTA Arad !!!

    0
    0
  2. UTA se va pregati…jucand cu Corvinul si…Socodor…echipe..” pe masura sa”,…ca daca juca cu adversari ” cu nume” …erau…umiliti. desigur, Pina prin septembrie se mai pot face achizitii, dar , la UTA,…” polirica Meszar:”….a oscilat in extreme,…..” sarind din lac,..in put”. .UTA trebuia sa inteleaga ca …unii care au dus greul luptei de a nu retrograda meritau…mai mult respect. Problema e alta..insa :la UTA E sigur, Bugetul va fi mult mai mic , decit anul trecut, Meszar” si ai lui:”…nu aduc bani de acasa, ei ..doar ..iau bani din Club, doar…ii gestioneaza,.., iar Primaria…nu e sigur cit va mai da,.Drepturile TV sint mai putine, iar Abonamente vor fi..si .mai putine. Cum Sponsorii…sint marunti, si nu prea importanti, cum Investitori nu sint primiti, cum datoriile par a fi trecut de 3-3,5 milioane de Euro…Meszar inceaarca …cu disperare,.. sa se mentina.,..la UTA,.. dar…sezonul asta va fi infernal…si cum ne-a aratat ca nu se pricepe decit la.. ” invartit banii altora „,..nu si la Fotbal…viitorul imi pare…sumbru.

    0
    0
    1. Te mai consideri și utist tataie, mai bine vezi de tine, sfârșitul ți se potrivește, forza uta oriunde, oricând

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button