ACB Ineu - liga 3 arhivăFotbal judetean

Șapte goluri în testul dintre Sântana și ACB Ineu, trei dintre ele reușite de un singur fotbalist! Sculici mai pierde jucători




Prima formație de Liga a 3-a (căci Ineul va primi în proporție de 99% din partea FRF șansa de a juca în același eșalon deși a fost sub linie la finalul sezonului trecut) care a intrat în febra amicalelor estivale a fost ACB Ineu. Aceasta a fost oaspetele celor din Unirea Sântana, pe terenul din Caporal Alexa, unde spectacolul a fost total. Testul s-a încheiat cu scorul de 4-3 pentru prim divizionara județeană, care a luat-o de la capăt după ratarea titlului la ultima fază a campionatului trecut, cu Radu Anca pe bancă.

La cum a început partida, se părea că ineuanii vor avea o misiune ușoară. Scorul din minutul 9 era 0-2, după reușitele semnate Kone („cap” după centrarea lui Nica) și Ndoye (lob elegant după pasa lui Kone). Doar că după alte 12 minute scorul a fost din nou egal. Atacantul Banam, folosit în apărare de Sculici în lipsă de alternative, a făcut penalty și Trabalka a marcat, iar Martin a marcat și el direct dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri. Scorul pauzei a fost 3-2 pentru Sântana, căci Trabalka a făcut „dubla”, după un șut frumos din voleu.

Același atacant, trecut în urmă cu 8 ani și pe la Dinamo, a mai marcat odată și în debutul actului secund, de această dată cu o execuție și mai grea, de la 25 de metri. Concluzia amicalului a scris-o Miculaiciuc după o oră de joc, care a profitat de centrarea lui Banam cu un șut din alergare din 8 metri, sub transversală.

Așadar, Anca își începe mandatul în „roșu-negru” cu un succes și asta în condițiile în care nu i-a avut la dispoziție pe Filimon, Simion și Stanciu. „Este primul amical după două antrenamente de încărcare ușoară. Sunt multe de pus la punct, am vrut să-i cunosc, să-i văd pe mai multe posturi. Mai avem opt amicale și îmi voi da seama de randamentul fiecăruia și ce post i se potrivește mai bine. Deocamdată ne mai dorim doi jucători, un atacant lângă Kevin și un mijlocaș central. Marți și joi avem antrenamente, miercuri jucăm cu Vinga și sâmbătă cu Păuliș”, a spus noul antrenor al „uniriștilor”.

Ineul are destule necunoscute la nivel de lot, mai ales după ce s-a despărțit și de fundașul Nchinda Cahill, care e curtat acum de Crișul și Lipova. D. Varga va pleca și el sub formă de împrumut la o echipă din județul Bihor, I. Varga e deja la Ungheni, iar azi au absentat Șerban și Zdrențan, Sculici fiind obligat să joace timp de o repriză cu Banam în centrul defensivei, după care a apelat inclusiv la antrenorul secund, Teodor Mihuț. În fine, Dennis Mâneran și Georgian Hulbăr au plecat la Beliu, David Florea, la Sebiș iar Dan Mâneran își caută și el o altă echipă, căci serviciul nu-i mai permite să respecte programul de antrenamente. „Un joc util de verificare după săptămâna de reacomodare cu efortul. Au fost și părți bune, în special pe partea ofensivă, în timp ce în defensivă nu am putut vedea mare lucru, căci nu am avut jucători pe posturile lor acolo. Am pierdut destui jucători, dar așteptăm alți 6 fotbaliști străini, plus doi-trei români. Stranierii depind de obținerea vizei, dar sperăm să le urgentăm cât putem sosire. Între timp, îi obișnuim și pe copiii noștri cu prima echipă și azi am avut trei de 2008, pe Pop, Guti și Ioniac și unul de 2010, pe Lazea”, a spus Cristian Sculici, antrenorul ACB-ului.

Formații:

Unirea:  Csurka – Bortiș, Calvin, Nistor, Paven – Ursoi, Politic – Marc, Martin,  Olteanu – Trabalka. Au intrat la pauză: Gligor, Savin, Pașca, Cosma, Ciontea, Sergiu. Au lipsit Filimon și Simion iar Stanciu a fost accidentat.

Ineu: Tulcan (35 Coman, 60 Merșca)Fl. Voștinar, V. Roșu, Banam, Nica – Kone – Ndoye, Digbeu, Călin, Udrescu – Toure. Au mai jucat: Spătaru, Temian, T. Mihuț, Al. Pop, Guti, Ioniac, Miculaiciuc, I. Varga, Goia, Lazea








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button