Fotbal juniori

Gazdele de la Viitorul Arad și UTA au dominat Memorialul „Marius Dănuț Radu”: Sita a cernut dintre 32 de cluburi, după peste 200 de meciuri!


Weekend solicitant pentru Viitorul Arad. Prima echipă a jucat și câștigat (cu 2-1) derby-ul cu Sântana, din Liga a 4-a, iar pe terenul din Sânleani au fost trei zile pline de întreceri juvenile, prilejuite de Memorialul „Marius Dănuț Radu” și Zilele comunei Livada. Gruparea patronată de Giovanni Catanzariti a avut invitate nu mai puțin de 32 de cluburi, din județele Caraș-Severin, Timiș, Vâlcea, Mehedinți și – bineînțeles – Arad. La temperaturi caniculare, la fluierul arbitrilor: Sebastian Mako, Marius Vâlceanu, Maximilian Tănăsescu, Alexandru Andea și Radu Iluna s-au jucat peste 200 de partide la trei categorii de vârstă: 2013, 2014 și 2016, având parte de următoarele concluzii:

Gazdele și-au tăiat partea leului la categoria de vârstă 2013

La start s-au prezentat 7 echipe (de 8+1), care au jucat în sistem campionat, fiecare cu fiecare pe parcursul a 40 de minute. La final, cele mai multe puncte în clasament le-a strâns chiar clubul organizator: Viitorul Arad, urmat fiind în clasament de: 2. Ripensia, 3. UTA, 4. Tim Star, 5. CSM Reșița, Sporting Arad, Fortuna Arad.

Lotul echipei câștigătoare a fost format din: Ianis Cornea, Alexandru Barna, David Rădac, Matei Tulvan, Kevin Moț, Matei Rugan, Amir Ianțoc, Nicholas Bier, Alexandru Popa, Andrei Dumitru, Vlad Golomici, Luca Mladin, Daniel Dolca, Raul Pașca. Antrenori: Casian Maghici și Așexandru Hojda

Premii speciale: Matei Rugan (Viitorul, cel mai bun jucător), Alessio Sibnische (Sporting Arad, cel mai bun portar).

Categoria de vârstă 2014, dominată de UTA

Jucătorii de 9 ani și mai mici au evoluat în trei grupe a câte patru echipe: Viitorul, Galaxy, SȘ Glorias, Fc Zimand (grupa A), Auto Timișoara, Sport Kids, ISport Vâlcea, Mundo Reșița (Grupa B) și UTA, Ripensia, Atletico Timișoara și CFR Timișoara (Grupa C). În urmă jocurilor din grupe au rezultat semifinalele: ISport Vâlcea – Auto 2-7 și UTA – Sport Kids Severin 5-0, respectiv finala: UTA – Auto Timișoara 5-1.

Lotul echipei câștigătoare a fost format din: Rareș Mardare, Alexandru Crețu, Dragoș Vasi, Darius Panin, Andreas Cura, Ianis Știrb, Alecses Popa, Raul Pancrat, Rareș Urs, Alexandru Dan, David Roman, Luca Barbu, Albert Caia, Brian Vaida, Patrick Șerban, Robert Erașcu, David Roșca, Patrick Bizău și Flavius Ile. Antrenori: Dinu Donca si Nicholas Stupar

Premii speciale: Milan Bud (Auto Timișoara, cel mai bun portar) și Mardare (UTA, cel mai bun portar);

Viitorul a făcut „dubla”: S-a impus și la categoria de vârstă 2016

Cea mai mică categorie de vârstă la care s-a jucat la Memorialul „Marius Dănuț Radu” a fost 2016. Aici s-au înscris 13 echipe, împărțite în două grupe de câte patru (Player Sport, Viitorul alb, UTA, FC Zimand, respectiv ISport Vâlcea, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, Auto Timișoara și Luceafărul Timișoara) și una de cinci (Viitorul roșu, Timstar, CFR Timișoara, Mundo Reșița și Fortuna Arad). După disputele din grupe au rezultat semifinalele: ISport Vâlcea – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 2-1 și Player Sport – Viitorul roșu 0-8, dar și finala: Viitorul – ISport Vâlcea 6-3.

Lotul echipei câștigătoare a fost format din: Bogdan Palinkaș, Vladimir Țucudean, Dominic Orădan, Tudor Tabuia, Rafael Benga, Rareș Hanza, Bogdan Constantiniu, Victor Sulea, Ayan Miereanu, Tudor Ciotu, Yasin Gabor, Alex Calalb, George Mocan, Bogdan Gabor, Colin Fratarcangeli. Antrenor: Alexandru Hojda

Premii speciale: Eduard Petrescu (ISport Vâlcea, cel mai bun portar), Dominic Orădan (Viitorul Arad, cel mai bun jucător).

Bimbo: „Marius Radu trăiește prin noi”

Câștigătorii și-au luat premiile (medalii, cupe, plachete și diplome), dar și diplomele din mana doamnei Angela Radu, îndoliata mamă a lui Marius Dănuț Radu plecat dintre noi în urma unui tragic eveniment în vara lui 2021, dar și Sorin Rădoi, antrenorul secund al UTA-ei, Alexandru Benga, vicecăpitanul „roș-albilor” și Iosif Bimbo, primarul comunei Livada, au oficiat festivitatea de premiere de duminică. „O competiție specială pentru noi, ne- am adunat pentru a celebra realizările și pasiunea voastră pentru fotbal, cu ocazia <<Cupei Viitorul Livada>>, organizată în memoria regretatului Marius Radu, care trăiește prin noi. Suntem extrem de mândri de fiecare efort depus pe terenul de joc și de dedicarea voastră față de acest sport minunat. Felicitări fiecărui jucător care a participat în această competiție, fie că ați marcat goluri spectaculoase, că ați oferit pase decisive sau ați apărat poarta cu pricepere. Fiecare moment petrecut de voi pe teren este o dovadă a valorilor sportive pe care le promovăm. Sunteți o adevărată sursă de inspirație pentru toți cei din comunitatea noastră. Vă încurajăm să continuați să vă dedicați, să evoluați și să vă bucurați de fiecare moment petrecut pe teren. Ați demonstrat că prin muncă asiduă și determinare, puteți atinge performanțe remarcabile. Cu 500 de jucători și peste 1000 de spectatori, evenimentul a fost mai mult decat reușit. Felicitări din nou tuturor echipelor și jucătorilor implicați în acest campionat! Să rămâneți mereu pasionați de fotbal și să aduceți bucurie pe terenul de joc. Cu multă dragoste și respect”, a fost mesajul lui Bimbo.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button