Fotbal judetean

Felnacul își completează lotul în săptămâna startului Ligii a IV-a: A. Iuga, Goia, Bekono și I. Varga îi dau soluții lui Mițiți!




Două dintre formațiile cu pretenții ale Ligii a IV-a Arad au făcut mutări importante pe piața de transferuri cu puține zile înainte de startul meciurilor pe puncte. Unirea Sântana a pus mâna pe patru jucători de la Șoimii Lipova, care se va retrage din Liga a 3-a, în timp ce Victoria Felnac s-a orientat spre jucători de la ACB Ineu, cealaltă fostă divizionară terță care – probabil – nu va mai continua nici în județ.

Marți, Marius Bătrân, președintele lui VI-FE a reușit să rezolve transferurile a trei tineri fotbaliști de la gruparea de pe Crișul Alb. Fundașul Alexandre Bekono (22) a venit în România din Camerun în urmă cu exact un an și a avut evoluții satisfăcătoare în tricoul ACB-ului, fie că a jucat în poziție centrală, fie pe bandă. Mijlocașul lateral Ianis Varga și atacantul Cătălin Goia sunt colegi de generație, crescuți de UTA și apoi Viitorul Arad. Ambii au 18 ani și au avut câteva realizări în meciurile de verificare a formației pregătite de Dănuț Mițiți.

Și mai sonor este transferul lui Angelo Iuga (26 de ani). Mijlocașul crescut de Atletico în generația lui Dennis Man, Adrian Petre sau Răzvan Oaidă, dar cu un an mai mare decât aceștia, a fost cumpărat în urmă cu un deceniu de Universitatea Craiova, unde – însă – a jucat doar pentru echipa secundă, în Liga a 3-a. În județul nostru nostru, Iuga a jucat pentru Național Sebiș, UTA (în Liga a 2-a), Progresul Pecica, Crișul Chișineu Criș și din nou Progresul Pecica, de care s-a despărțit în această vară. S-a pregătit cu Poli Timișoara, dar nu s-a înțeles cu „alb-violeții” asupra condițiilor contractuale și a semnat cu Victoria Felnac. De altfel, la „VI-FE” Angelo Iuga a făcut primii pași în sortul rege pe când era copil, el fiind originar din Munar, ca și un alt fost coleg de-al său de generație de la Atletico, UTA și anul trecut la Pecica, Sergiu Aldan. În afara județului, mijlocașul central a mai evoluat la Unirea Ungheni, formație din județul Mureș.

În această vară, Felnacul și-a mai asigurat serviciile lui Raul Moraru (Progresul Pecica), Casian Cleuța (Victoria Zăbrani), Robert Sinkovicz (Nădlac) și Samuel Onișor (Unirea Ungheni). Trupa lui Mițiți se va încălzi pentru derby-ul de la Sântana, din etapa a treia a Ligii a IV-a Arad, cu o deplasare la Vinga și un meci acasă, cu Sebișul.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button