A început ediția 2026-2027 a LNBF: CSM Târgoviște o pune în gardă pe FCC UAV Arad înainte de meciul de peste o săptămână!

A început o nouă ediție a Ligii Naționale la Baschet Feminin într-o formulă cu 10 competitoare, printre ele aflându-se și FCC UAV Arad. „Galben-albastrele” ar fi trebuit să debuteze acasă, în compania fetelor de la Agronomia, dar Polivalenta de pe Mureș a fost ocupată cu un concurs de giminastică ritmică și atunci elevele Tatianei Gallova au stabilit să joace la București, joi, iar peste alte două zile să o înfrunte pe CSM Târgoviște în orașul de sub Turnul Chindiei.
Aici, arădencele vor da de o formație foarte puternică, probabil favorita numărul doi la titlu, care a început sezonul cu un succes zdrobitor: 127-13, tot pe teren propriu, cu Poli Timișoara. Pentru echipa antrenată de Cătălin Tănase au înscris: Gabriela Munteanu și Bride Kennedy-Hopoate, câte 18p, Ellen Jarvinen 16p, Alexandra Ghiță 15p, Sara Nițescu 10p, Lindsey Pulliam 9p, Carla Popescu 7p, Alina Chivu 5p, Ines Corda 4p și Irina Margineanu 3p. CSM-ul a adus jucătoare străine din diferite colțuri ale lume, căci Kennedy-Hopoate este australiancă, Ellen Jarvinen, finlandeză, Lindsey Pulliam, americancă, iar Ines Corda, sârboaică. Iar cu Poli nu a jucat poloneza Klaudia Niedzwiedzka. Cu timișorencele, pe 16 octombrie, va fi și prima întâlnire oficială ale baschetbalistelor Aradului cu proprii susținători în acest sezon.
Campioana Rapid e din nou mare favorită la titlu, iar în prima rundă a trecut cu 103-60 de CSJ Teleorman Alexandria, chiar în deplasare. Claudia Cuic a fost golghetera giuleștencelor cu 20 de puncte, pe terenul unei formații care are, la rândul ei, nu mai puțin de cinci jucătoare străine.
Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, echipa ce a dominat ultimul deceniu din baschetul feminin românesc, rămâne o formație puternică și a dispus cu 67-63, la București, de nou înființata Oxigen, o echipă ce oferă și ea condiții deosebite. Americanca Matehya Marie Bryant a fost coșgetera covăsnencelor, cu 17 puncte.
În fine, CS Universitatea Cluj-Napoca a bătut-o și ea rău, cu 112 – 69, pe Sportul Studentesc. Americanca Isabell Z Gradwell a marcat nu mai puțin de 29 de puncte în contul „studentelor” de pe Someș.







