Zărăndanii, la -4 înainte de derby: CS Ineu – ACS Socodor 2-0

Zărăndanii, la -4 înainte de derby: CS Ineu - ACS Socodor 2-0

Zărăndanii au mai trecut cu bine de un hop și abordează partida cu liderul de pe locul 2, la 4 puncte distanță. Meciul cu Socodor nu a fost tocmai simplu, dar Ineul nu mai e formația naivă din sezonul trecut și și-a tăiat, în cele din urmă, partea leului. Ambele combatante au fost preocupate de joc, rezultând o partidă frumoasă, cu ritm bun și destule situații de poartă.

În prima repriză, gazdele au fost mai prezente la finalizare și, pe lângă golul din minutul 34 marcat de Păcurar, după o pasă a lui Dan Mâneran, au mai ratat ocazii importante, prin: Georgiu, Balaci, Hulbăr și Dan Mâneran. De cealaltă parte, trupa lui Darazs au avut doar câteva șuturi slabe spre buturile lui Pușcaș și a beneficiat de două cornere rămase fără rezultat.

În repriza a doua, Socodorul a intrat mai hotărâtă pe teren și a echilibrat jocul. A și avut o bună ocazie de a egala la lovitura de cap a lui Turcuș, după o lovitură liberă de pe dreapta. Ineul a replicat tot printr-o execuție cu capul, a lui Georgiu, cu mingea trecând peste portarul Vîrzob, dar și peste transversală. La mijlocul reprizei secunde, după o lovitură liberă, Socodorul și-a arătat din nou colții. „Veteranul” Buruiană a fost cel care trimis cu capul din plonjon dintre fundașii adverși, însă balonul s-a dus milimetric puțin pe lângă vinclul porții lui Pușcaș. După câteva minute, o fază aproape identică dar din fază de atac, cu Dema necadrând nici el poarta și tot după un „cap” din careu. Și, cum în fotbal ocaziile se răzbună, Ineul a înscris și golul siguranței. Era minutul 75, când, la capătul unei contre rapide, Georgiu a intrat în careu și l-a executat cu un șut plasat la colțul lung pe Vîrzob: 2-0, rezultat final la Ineu.

Acum trei zile, Vasilică Georgiu a ajuns la „borna” 37 de ani, golul de astăzi fiind un cadou frumos pentru longevivul mijlocaș crescut de UTA. „Am reușit să facem un joc bun astăzi, mai ales că adversarul a fost și el redutabil. Socodorul are fotbaliști buni care știu jocul, dar noi am fost mai pragmatici, am și ratat, dar am marcat atunci când trebuia pentru trei puncte meritate. A fost un meci frumos pentru suporterii noștri, am jucat bine în prima repriză, în a doua ei au fost mai motivați să egaleze, dar ne-am închis bine și am închis meciul la acel contraatac. Avem un moral bun pentru derby-ul de clasament de săptămâna viitoare de la Criș. Nu avem presiune, căci nu avem ca obiectiv promovarea, așa cum o au cei de la Criș.  Cu toate că ei sunt mai bine pregătiți, poate și mai valoroși ca lot, noi vrem să câștigăm și acest meci, așa cum ne dorim să câștigăm toate meciurile. Am avut un parcurs bun, în acest tur, păcat că am cedat puncte în două partide în care am condus cu 3-1, dar ăsta este fotbalul”, a spus experimentatul fundaș al lui Sculici la finalul disputei cu Socodorul.

În această vară, Georgiu și-a început cea de-a treia aventură la Ineu, după cele din ligile doi și trei. „Știam că odată ce mă întorc la Ineu, orașul unde am avut performanțe frumoase în urmă cu câțiva ani, vor reîntâlni aceiași oameni calzi care iubesc fotbalul. Pe câțiva dintre jucători îi cunoșteam , plus că sunt aici juniori interesanți, de perspectivă. Împreună, îmbinând experiența cu tinerețea, seriozitatea cu munca susținută la antrenamente, am reușit să construim o echipă ce joacă fotbal, construiește și are și rezultate. Vrem să continuăm așa, nu ne e teamă de niciun adversar” , a adăugat Georgiu.

Formații:

Ineu: Pușcaș – F. Spătaru, Karmanoczky, Iaroș, Hulbăr – Zdrențan – S. Balaci (46 Gligor), M. Ponta (69 Denis Mâneran), Georgiu, Dan Mâneran (90 Dragoș) – R. Păcurar (89 Bociort).

Socodor: Vîrzob – Licker, Flueraș, Gherheș, D. Ardelean (69 Dema) – Șulea, Turcuș –  Deloreanu, Bibarț (46 Buruiană),  Covaci – Molcuț.

Arbitri: Mircea Ardelean – Andreea Șușcă, Sergiu Burcă.

Observatori: Adrian Apătean, Romulus Babău.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.