Utiștii au făcut scor de tenis cu Glogovățul în săptămâna ce se încheie cu vizita liderului Ligii a 2-a
Fotbaliștii „Bătrânei Doamne” au încheiat zilele cu două antrenamente printr-un joc școală de 60 de minute cu CS Glogovăț. Pe „Motorul”, divizionara a patra nu avut nicio șansă în fața trupei „roș-albe”, ce a aliniat două formule distincte, câte una pe repriză. Titularii au dus scorul la 4-0, după reușitele semnate Rus, Kanda, Miculescu și Melinte, iar „linia verde” a mai înscris de două ori în poarta echipei lui Călin Dehelean, prin Matei și Oroian. Tot puștii au mai lovit de trei ori bara, așa că partida s-a încheiat cu scorul de 6-0.
Ieri, conducerea clubului fanion al orașului a lansat public un mesaj pentru jucători, care sunt obligați să câștige duminică, cu Snagovul, pentru a continua cu Ionuț Popa ca „principal”, chiar dacă „Mister” probabil nu va putea avea o prezență constantă la antrenamente din motive de sănătate. „Noi jucăm pentru UTA, iar UTA înseamnă suporteri, conducători, antrenori și noi, jucătorii. Bineînțeles, că vom face tot posibilul să-i batem pe cei de la Snagov, așa cum ne-am dorit și ne dorim să fim mai buni decât orice adversar din campionat”, a fost mesajul lui Oualid El Hasni, vice-căpitanul „Bătrânei Doamne”.
Formații:
UTA (prima repriză): Bodea – Ivan, El Hasni, Iuga, Copaci – Melinte, Neagu – Ciucur, Miculescu, Kanda – Rus
UTA (repriza a doua): Orlic – Costin, Hrezdac, Crăciun, A. Gavrilă – Vulturar, Isac – Oroian, Matei, Merian – D. Popa
Glogovăț: Ciornei (Vîrtaci) – Neag (Stavila), Pantea, Mariș, Avram (Burcă) – Kocsis, Negrea – Coșa (S. Popa), Ardelean, A. Gornic – Diarra.
SERONI de ce nu a jucat ?
Trebuia să vă mai opriți niste goluri pentru cei de la Snagov . Vedetelor.
Fotografia din articol este elocventa….Il recunoasteti pe jucatorul de culoare?I-a cam impleticit astazi,fara sa se forteze neaparat …Pai daca pune probleme apararii UTA-ei,la varsta lui,inseamna ca este bai mare….Acum 7-8 ani,ridica tribunele si suporterii in picioare….Cine l-a adus la UTA?Da,da,Giovanni.De unde?De la primavera Inter Milano…..Ce mica este lumea fotbalului…..
Cum se numeste?Va las pe voi,suporterii sa-l ghiciti…..Quizz!
Ai fost la meci Giro ? S-au povestesti iar din amintiri.
Prietenul meu foarte bun , diarra …fundas dreapta la uta !
Dacă era asa bun cum zici tu juca și el la liga întâi nu la giarmata.. Dacă și ala e fotbalist…. Dar probabil îl lingi ca fiuto joaca la grupa lui
Diarra
Mai grav e că nu. mai poți lua un om de la echipele județului mergind pina la Lipova. Ce pleacă de la UTA e bun plecat Mai nou și Burla a devenit rezerva .Da nu de lux ,ci de sărăcie fotbalistică . Toată speranța e in copiii ca VULTURAR ,dar e de așteptat Norocul aducerii de jucători utili ,nu mai vorbim de valori ,atîrna de un fir de ață. !! Din generația asta a lui VULTURAR ,un nume de președinte ,SARCOZY !! Îl așteptăm și pe el că numai de lipsa de răbdare nu putem fi acuzați. !! Dacă e chiar francez ii zicem ALE !!!
Vai de noi, unde am ajuns. Se face atâta caz de un meci cu snagovul.
Din pacate Ligriv, da se face un caz de un meci cu Snagovul ,un meci foarte greu pe care UTA. trebuie sa-l castige ,o echipa care este pe metereze in momentul de fata !!!
LIGRIV, stiam de la tine ca esti aradean si locuiesti in Targoviste de mai multi ani !?
da așa e.
Ligriv, eu stau in micro 11 , sper sa ne intalnim la stadion sa stam de vorba despre fotbal ,mi-ar face multa placere !!!