Un secol de amintiri sunt în scrinul vechiului club arădean, parte vibrantă în istoria sportului românesc. Clubul condus azi de Gheorghe Biriş pleacă din perioada romantică a sportului şi merită să ne oprim puţin ca să ne uităm în urmă. Pentru că trecutul ne arată adevărata indentitate.

Era august, 1911, când s-a înfiinţat Asociaţia Muncitorilor pentru Educaţie Fizică şi Sport. AMEFA a acoperit aproape toate ramurile sportive – fotbal, haltere, polo, lupte, atletism, box, canotaj, ciclism, şah, popice, motociclism, tenis, tir, handbal, culturism, gimnastică, judo sau tenis de masă.

Începem azi o serie de articole dedicate clubului care a fost şi rămâne un reper viu în viaţa sportivă a oraşului. Lovitura de start e a fotbalului.

Pe locul unde s-a jucat prima dată în România după legile englezeşti a început totul. S-a luptat de la egal la egal cu granzii vremii timp de nouă sezoane pe prima scenă. Opt din ele le-a petrecut între 1932 şi 1940. S-a bătut cu Clujul lui Andrei Sepci, portarul Balcaniadei din 1933. Cu Oradea lui Iuliu Baratki, „minunea blondă”. Cu Ripensia, cu celebra-i linie de atac stilizată bindeabekeciolacschwartzdobay. Cu Gloria Arad, trupă tare atunci, cu internaţionalii Dobra sau Barbu I. Cu CFR Bucureşti, Rapidul de azi, îi avea atunci pe Vintilă Cossini sau pe arădenii Barbu II şi Cuedan. Cu Unirea Tricolor, la mijloc juca Petre Steinbach, antrenorul de mai târziu al ITA-ei.

Pleiada de internaţionali

Generaţii de atunci: Ioan Auer (I), internaţional; Ştefan Auer (II), în lotul României pentru Mondialul italian din 1934, a făcut istorie la Rapid; Gheorghe Albu, multă vreme recordmenul prezenţelor în echipa Naţională (42), şi el a fost la primul Mondial din Italia; Coloman „Cibi” Braun – Bogdan, devenit mai târziu primul antrenor emerit din România; Ştefan Dobra – om de lot naţional (şi el a fost în Italia); Iosif Slivăţ, campion mai târziu cu ITA; Francisc Ronnay, a câştigat Campionatul Ungariei cu CA Oradea; Ioan Reinhardt, piesă din prima generaţie de aur de la ITA; Zoltan Szaniszlo, a jucat în marea echipă Hungaria Budapesta; Robert Sadowski, portar de naţională, a fost la Mondialul din Franţa, în 1938; Iulian Prassler, şi el convocat pentru Cupa Mondială din Hexagon; Cornel Bugariu, alt portar de naţională; Ştefan Perneki, Dănilă Bătrîn – fotbalişti de prim plan ai AMEFA-ei, cei mai buni atacanţi ai alb-albaştrilor; Ştefan Onisie, venit de la marea echipă CCA-ului; Arcadie Buibaş, internaţional; Alexandru Mari, unul din cei mai buni stoperi din România, internaţional;

În 1940 a fost un moment de cumpănă. În cartea apărută acum 10 ani, „Clubul Sportiv Astra la 90 de ani”, autorii Tiberiu Ţiganu şi Gheorghe Biriş notează că o lege de sorginte legionară, numită „Straja Ţării”, a interzis gruparea arădeană! Echipa s-a pus din nou pe picioare după Al Doilea Război Mondial, activând în Divizia B, iar în 1948 a fuzionat cu Astra (Asociaţia Sportivă a Fabricii de Vagoane, înfiinţată în 1932).

Echipa alb-albastră a pendulat între ligile doi şi trei, schimându-şi şi denumirea, în AMEFA – Astra, apoi Metalul Flamura Roşie şi continuând cu Vagonul.

Încă o sclipire

Cu ultima titulatură, gruparea din Banu Mărăcine a revenit pe prima scenă, la capătul sezonului 1967-1968. Lotul folosit în Divizia A de antrenorii Toma Jurcă, Francisc Dvorzsak şi apoi Radin Duşan i-a inclus pe Gherghel, Arghişan, Matache, Săcui – Lenarth, Boros, Matusinka, Mulroth, Dvorzsak jr, Otto Dembrovschi, Chivu, Schweinninger, Gh. Macavei, Adam, Mihai, Sfârlogea, Igna, Arnoczki, Marksteiner, Petschovschi III, Mihăilescu, Pop, Mertesz, Jurcă; Metskas, şi Fl. Halagian.

Pentru fanii care umpleau arena, sezonul a fost memorabil. Echipa susţinută de Fabrica de Vagoane din Arad a răpus Petrolul lui Mocanu (3-1), Argeşul lui Dobrin (3-1), Dinamo (1-0), care venise cu Lucescu, Dinu şi Dumitrache. Au mai căzut în lupta cu arădenii: Progresul Bucureşti (2-1), Farul (3-2), U Craiova (2-1), ASA Tg. Mureş (3-0), Poli Iaşi (2-0), Crişul Oradea (4-2). Plus un 4-4 incredibil cu U Craiova la Arad, cu scorul evoluând halucinant: 0-1 Ivan, 1-1 Gh. Macavei, 2-1 Boroş, 2-2 Oblemenco, 3-2 Adam, 3-3 Neagu, 3-4 Neagu şi 4-4 Adam.

Cu UTA, duelurile au încins Aradul. În tur, pe Vagonul, gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 79. Marcaseră Schweinninger, Dembrovschi şi Arnoczki pentru vagonari, iar unicul gol al utiştilor îl semnase Ilie Moţ. Ultimele unsprezece minute, fără mulţi fani ai UTA-ei în tribună, plecaţi să nu mai suporte umilinţa, au adus întoarcerea cu 180 de grade. Patru goluri au intrat în plasa vagonarilor – Petescu, Şchiopu, Lereter, Moţ – iar UTA avea 5-3 la final şi îi întorcea pe suporteri din drum. În returul din Calea Aurel Vlaicu, Vagonul a câştigat cu 1-0 (gol Stănoaie), iar utiştii tremurau în drumul spre titlu. Şi-au revenit însă din mers, în timp ce pentru „vagonari” n-au fost de ajuns cele 10 victorii adunate şi au luat iar drumul Diviziei B. Otto Dembrovschi a fost golgeter, cu 8 goluri.

Căderea a fost puternică, anul următor s-au clasat pe 8, iar apoi pe 16, retrogradînd în C. Un loc 12 şi un loc 6 au precedat contopirea cu CFR-ul, care rezistase în B. Unirea s-a numit noua echipă unde a fost chemat şi Gică Gornea. Portari mai erau Bicski şi Suciu, iar în câmp activau Ardelean, Bermozer, Cociuban, Mulroth, Babău, Damian, Markovits, Juhasz, Cura, Cilian, M. Leac, Cotarcă, Hamza, Platagă, Croitoru, Mierea, Gyenge, Gall, Dobai şi Cotârlă, cu Antoniu Bacoş pe banca tehnică. Un singur an a ţinut echipa, care a terminat campionatul 73-74 pe locul 10, apoi Vagonul şi-a reintrat în rol, dar cu numele Rapid.

Parcursul a continuat, cu noi generaţii bune. Aproape de un nou punct culminant s-a ajuns în iarna lui 1990, atunci când Vagonul termina turul pe locul doi şi se apropia de promovare. Nu s-a reuşit, dar generaţia rămâne ultima frumoasă a „vagonarilor”. Printre alţii: Duckadam, Blaj, Blajovici, Csordas, Grad, Bulle, Molnar, Krausz, Erdei, Szalka, Terek, Căşuţ, Teodorescu ori Rad. A urmat o nouă cădere, în liga a treia, apoi o fuziune cu altă mare echipă de tradiţie a Aradului, Strungul. Ambele cluburi au trecut greu prin tranziţia post-revoluţionară şi au decis că e mai bine să-şi dea mâna. S-a ajuns la FC Arad, apoi la FC Arad Telecom. Cuibul din Banu Mărăcine a fost părăsit pentru vechea arenă  „Constructorul”, din Micălaca, acolo unde s-a mers până la sfârşit. Romtelecom Arad a retrogradat din liga a treia în 2006, a mai pâlpâit prin câteva grupe de juniori, ca să se stingă definitiv acum patru ani.

Ultimul golgeter povesteşte

Revenind, ultima generaţie care a ieşit în prim-plan în „istoria modernă” a fost cea din 1990. Are cuvântul Vasile Rad, golgeterul echipei de atunci, secretarul general de azi al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad.

Crescut la UTA, lansat la Lipova, Rad a ajuns la Vagonul în 1986. „Borugă nu era antrenor, dar se pare că el dicta şi pe vremea aia, era căpitan! Era antrenor nea Petre Schweininnger. Un an de zile am jucat fundaş dreapta, dar Borugă m-a încercat atacant, după ce a văzut că aveam 5 goluri date din postura mea, eram la egalitate cu vârfurile! Şi atacant am jucat până în 1992. Într-un an am fost printre golgeterii seriei, m-a depăşit în ultima etapă Ovidiu Maier, de la Alba Iulia. Eu eram suspendat, el a dat 3 goluri şi m-a depăşit cu unul”, rememorează fostul atacant.

„Atunci, în sezonul când am terminat turul pe locul doi, am avut cea mai bună generaţie, cu Borugă şi cu Duckadam, care era şi vicepreşedinte. De ce n-am promovat? Am făcut calcule, în retur aveam meciul cu UTA acasă, apoi încă două afară de unde puteam lua puncte. Un joc puteam să-l câştigăm, altul era cu semnul întrebării. Cu punctele respective aveam mari şanse să promovăm. Dar UTA ne-a bătut acasă 4-1. Cu toate că eu cred că a existat o discuţie foarte clară între conduceri, Vagonul n-avea bani de prima ligă, ceda locul la UTA, dar se pare că nu s-au mai înţeles. Dacă erau bani, la ce lot aveam atunci, eu zic că făceam faţă în prima ligă. Financiar, nu cred. De asta a apărut şi acea discuţie cu UTA, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Culmea, tot pe noi ne huiduia lumea că n-am vrut să ajutăm UTA. Dar tot timpul UTA a fost pe primul loc”, sintetizează Rad acel sezon, ultimul reprezentativ pentru Vagonul.

„Omul de ordine” refuză golul!

Vasile Rad a avut şi un moment antologic pe stadionul care a căzut acum câţiva ani, pentru a face loc unui complex comercial. Într-un meci cu Unirea Alba Iulia – din postura de om de ordine, din cauza unei suspendări – a scos de pe linia porţii un gol al albaiulienilor, şocând pe toată lumea!

„Aşa am crezut atunci că pot să ajut echipa. Cu o etapă înainte, la Cugir, nu am vrut să joc, eram la limită cu galbenele şi urma Alba Iulia. Ştia că voi fi urmărit, mai ales că la vestiarul arbitrilor l-am văzut pe Ioan Mărginean (n.r. fost conducător la Alba atunci),  care râdea cu arbitrii. La prima fază, în minutul 10, aveam deja galben! Ştiam că se înţelegea de atunci bine cu Federaţia”, e cadrul care a precedat halucinanta fază. „În dimineaţa meciului, m-am aşezat pe bancă, apoi am plecat în spatele porţii. Mi-am pus o batistă pe mână, de om de ordine. Nu ştiam că va veni aşa fază. Arbitrul, Coroianu, de la Cluj, Dumnezeu să-l ierte!, mi-a zis că nu stau bine. Înaintea acelei faze, a mai fost una, pe contraatac, un jucător de la ei a tras de la 17 metri lângă poartă, mingea se ducea încet, am vrut şi atunci să intervin, dar m-am oprit la timp. Apoi a scăpat unul de la mijloc, l-a driblat pe portarul Mitrov ieşit la 18 metri şi a dat încet mingea spre poartă. Am scos-o cu şpiţul de pe linie! Lumea a amuţit, apoi au început să se audă aplauze. La pauză, am intrat în vestiar, preşedintele Todincă – a murit şi el – mi-a promis primă dublă dacă batem. Echipa a câştigat, dar se pare că ei ştiau că bat la „masa verde”. Multe probleme am avut apoi, cei de la UTA mi-au cerut să dau declaraţii că am luat bani de la Alba, dar nu s-a întâmplat aşa. După o lună, Vagonul m-a suspendat pe timp nelimitat, atunci s-a şi rupt totul. A fost un exces de zel, din dorinţa de a face ceva pentru echipă”, încheie Vasile Rad.

Fotografiile

FOTO 1: AMEFA într-o combinaţie cu Gloria Arad pentru un meci cu marea echipă a Ripensiei

Amefa

FOTO 2: Vagonul antrenată de fostul mare fotbalist al AMEFA-ei, Ştefan Perneki

perneki

FOTO 3: Generaţia de la sfârşitul anilor 60, care a promovat în Divizia A

vagonul2

FOTO 4: Ultima generaţie puternică a „vagonarilor”, cea de la sfârşitul anilor 80.

vagonul

FOTO 5: Golgeterul anilor 80, Vasile Rad, azi, la masa de lucru

rad