Primul crochiu,  aparent inofensiv, e făcut de fostul portar Ioan Bătrâna şi e dublat de al doilea, al lui Viorel Sima. Un tip decis „uscat şi cu lentile de contact”, cum şi-l aminteşte „Moachi”, Dumitru Calinin a rămas pe retina celor care cu care a împărţit vestiarul utist drept un fotbalist fără complexe, indiferent de adversar. Hotărât până la sacrificiu, direct proporţional cu inima de aur de care-şi amintesc toţi că-i bătea în piept.

„Charlie”, cum i s-a spus, se făcuse remarcat la CFR Timişoara, unde făcea un bloc betonat cu Speriosu şi Mafa. Împreună cu cel de-al doilea a ajuns în vara lui 1969 la Poli. Şefii alb-violeţilor stătuseră la masă cu ceferiştii şi toţi au căzut de acord că e momentul ca echipa cea mai importantă de pe malul Begăi trebuia întărită. Trecuseră doi ani de când Timişoara nu mai simţise aer de Divizia A. A ieşit tocmai pe dos, sfârşitul sezonului regăsind CFR-ul pe prima treaptă!

La Arad, Coco Dumitrescu îşi creiona strategia pentru Feijenoord. Trei nume au rămas pe lista finală: Hajnal, de la Târgu-Mureş, Dumbreanu, de la Mediaş şi Calinin, de la Poli. „Charlie” avea şi recomandarea lui Toma Jurcă, fostul fotbalist al UTA-ei în acel moment antrenor la Timişoara. Hajnal n-a primit OK-ul, deşi s-a antrenat cu arădenii şi a evoluat în câteva amicale pentru ei. Dumbreanu a fost rezolvat rapid, iar „Poli Timişoara a depus la Federaţie actele pentru jucătorul Dumitru Calinin, care poate astfel evolua la UTA”, anunţa ziarul Sportul. Kun II şi Popovici erau şi ei ochiţi, dar n-au putut fi transferaţi decât după 8 etape, după confruntarea cu olandezii.

Continuarea poveştii lui Dumitru Calinin e pe utisti.ro, acolo unde se strâng amintirile frumoase ale UTA-ei. Click aici!