Tatăl său, Ioan Henegar, a evoluat alături de Gheorghe Albu, internaţional de marcă al Aradului. La rândul lui, ca fotbalist, a fost în aceeaşi generaţie cu numele mari. Iar ca antrenor, i-au trecut prin mână actualii antrenori ai UTA-ei, ca să dăm acum doar două exemple. Recent, a văzut din interior ascensiunea  tinerilor fotbalişti ai oraşului de pe Mureş care luptă să se afirme pe prima scenă. Mircea Henegar poate acoperi toate momentele frumoase ale fotbalului nostru.

Cu un titlu de vicecampioană în vitrină (obţinut sub conducerea lui Virgil Economu, în 1929-1930, 0-3 cu Juventus Bucureşti în finală), Gloria era echipă de prim-plan în Divizia A. Se duela de la egal la egal cu granzii vremii de atunci, Ripensia, Venus, Rapid, CAO ori Unirea Tricolor. Într-o „dare de seamă din 1938”, Ioan Henegar e remarcat în linia de atac unde îi avea alături pe Igna, Pop, Ghiţă, Fritz şi Bătrîn: „În ultimele 11 partide, a marcat 39 de puncte, circa 4 goluri de fiecare joc”. Pe-atunci, Episcopul Aradului, Andrei Mager, era unul din patronii echipei, iar printre membrii de onoare ai conducerii se regăseau personalităţi marcante din oraş. „Tata a jucat apoi la Craiova alături de Angelo Niculescu, Gheorghe Albu, Thiejung ori Dănilă Bătrîn, echipa fiind în 1943 campioană de război”, povesteşte profesorul Mircea Henegar.

„Ce fotbal aveam!”

E născut pe 4 mai 1945. Vlăstar de fotbalist consacrat. Apropierea de minge şi de gazon a venit practic de la sine: „Am început pe maidane, unde iarba era iarbă, iar curăţenia era şi acolo, şi în suflete”. A venit debutul oficial la „piticii” CFR-ului, acolo unde evoluase şi Henegar senior după Al Doilea Război Mondial, apoi a păşit în curtea Vagonului, de unde a urcat până în lotul naţional. „Am avut însă o accidentare stupidă la picior şi, din strungar, am devenit profesor. Am făcut facultatea la Oradea, unde am jucat în Divizia C cu echipa Ştiinţei”, rememorează.

Revenit acasă, a îmbrăcat iar echipamentul CFR-ului, din 1968 până în 1972. „Au fost patru ani frumoşi de divizie secundă. O viaţă frumoasă, alături de colegi de înaltă calitate morală. Erau vremurile când UTA elimina Feyenoord, Vagonul juca în Divizia A, iar noi eram în B. Vă daţi seama ce fotbal avea Aradul! Majoritatea eram arădeni!”

Familia de la Constructorul

Anul 1972 aduce schimbarea. Meseria de dascăl l-a purtat către Liceul de Construcţii şi, în paralel, către echipa finanţată de IJCM (Întreprinderea Judeţeană de Construcţii şi Montaje Arad), care susţinea clubul Constructorul. Vechii microbişti ai Aradului îşi amintesc cu siguranţă de echipa din Micălaca, prezenţă frumoasă în Divizia C ai acelor ani. „Trăirile sufleteşti şi sportive de atunci rămân deosebite. Ca antrenor, m-am bazat întotdeauna pe copii, deşi şi fotbaliştii în etate erau de real sprijin, mă refer aici la Petschovschi II şi Petschovschi III, la Beşcucă, el era mai în vârstă decât mine, la Szabad, la Pecican ori Lăzurean II. Eram o familie şi, lângă ei, am adus tineri talentaţi ca Bura, Roşca, Romanescu, Kettenstock, Mureşan, Ţamboi, Dodean sau Orădan. Am preluat echipa de la Czako I, în acea perioadă el a cochetat cu Germania şi a plecat. El a făcut 6 puncte, eu am făcut 12, se putea intra în Divizia B, pentru că s-au mărit seriile numeric. Din Arad au intrat până la urmă Gloria şi Vagonul”, îşi aminteşte profesorul Henegar, amintindu-şi de diriguitorii Constructorului din acei ani: „era Ghiţă Hălmăgean, un om de mare omenie. Promisiunile le făcea pentru a crea o familie şi fotbal de performanţă. Directorul Marconescu i le-a susţinut, apoi Popa, de la cadre, angajările treceau prin biroul lui. Nu-l uit nici pe Marcel Olteanu, a avut o mentalitate pozitivă pentru sport, el a fost şi la secţiile de baschet, volei sau handbal ale clubului”.

N-a acceptat postura de secund!

A pregătit trupa din Micălaca vreme de cinci ani, până când la echipă a sosit Nicolae Dumitrescu. „El a pus echipa la punct bine de tot, apoi a venit Radin Duşan”.

Din perioada petrecută la Constructorul de „Coco” Dumitrescu a rezultat şi o decizie radicală a lui Mircea Henegar. „O spun rar. Am fost foarte puţin secundul lui nea Nicu. Sincer să fiu, nu m-am înţeles cu el şi, de-atunci, mi-am spus că nu vreau să mai fiu secund la nimeni. Când colaboram cu Strungul, mi-a propus regretatul Vlaicu să fiu cu Ştefan Onisie, apoi cu Proca. Am avut ocazia să colaborez şi cu Angelo Niculescu. Când a venit Nicu Pantea la UTA, m-a chemat partidul şi mi-au spus că voi fi secundul lui. L-am chemat afară pe ‘Chebe’, aşa-i spuneam noi şi i-am spus că nu vreau. Nu că aş fi fost servitor, dar efectiv nu am putut. Şi întotdeauna i-am propus pe colegii mei – Pătraşcu, Demian. Cu toţi m-am îneţeles formidabil”, mărturiseşte profesorul.

Legat de CSS, cu intermezzo Lipova

În 1977, a trecut exmenul la Clubul Sportiv Şcolar Gloria, grupare de care avea să se lege aproape trei decenii. „Directorul Constantin Călinescu a pus bazele clubului, care-i făcea concurenţă UTA-ei”, precizează Mircea Henegar, care a mai avut câteva apariţii remarcabile la nivel de seniori. De el se leagă promovarea Şoimilor Lipova în divizia C. „Am făcut armata destul de târziu, la Luptătorul Lipova, cu care am urcat din Promoţie în Judeţ, apoi am trecut la Şoimii, câştigând barajul dintre serii cu Textila, şi la noi, şi la ei. Echipa a rămas în C mulţi, ani, cu mici întăriri, cu acelaşi schelet pe care l-am format, cu Gudiu, Czimbal, Fodor, Matei, Avram, iar în conducere erau domnii Ardelean şi Voştinar”. A mai activat, cu rezultate bune, la Strungul Chişineu Criş şi FZ Arad.

S-a reîntors la CSS după stagiul militar. Din 1986 până în 1992 a fost director adjunt şi, până în 2004, a fost şeful catedrei de fotbal. Când se uită în urmă, poate zâmbi. „Am avut şansa, colaborând cu Strungul, să facem din terenurile din Subcetate un monument al fotbalului românesc. Aici veneau echipele de juniori, dar şi cele de elită din România să se pregătească. Clădirea şi terenurile sunt munca mea”, spune Mircea Henegar, prin a cărui mână au trecut fotbalişti importanţi ai Aradului, ca Roland Nagy, Dan Stuparu (actualii antrenori ai UTA-ei), Casian Maghici (azi prim-divizionar la Victoria Brăneşti), Sorin Csipkar, Dan Cuedan, Raul Negrilă ori Gheorghe Gabriel.

Dintre generaţiile pe care le-a condus, s-a remarcat cea de copii născuţi în 1983, campioană naţională. Din echipă au făcut parte nume ca Sebastian Huţan, Florin Fedor, Cassian Maghici, Cornel Nădăban, Alin Gligor sau Dani Lengyel. De-a lungul timpului, juniorii pe care i-a crescut la CSS au mai jucat pentru Strungul (pe vremea lui Ioan Vlaicu), Telecom (condus de Gheorghe Marinca) sau West Petrom Pecica (sub conducerea lui Dan Boric şi Vasile Rad).

În prezent, lucrează pentru Atletico Arad, club dedicat tot fotbalului tânăr şi care ţine în acest moment prim-planul în Arad, datorită rezultatelor bune, atât la nivel de echipă, cât şi la nivel al promovării fotbaliştilor.

Fotografiile

FOTO 1: Pe terenul unde ştie locul fiecărui fir de iarbă, cel din Subcetate

FOTO 2: Alături de echipa CFR-ului

FOTO 3: Antrenor principal la Constructorul Arad

FOTO 4: Cu Şoimii Lipova, în momentul promovării

FOTO 5: Campion naţional cu echipa de copii născuţi în 1983 a CSS-ului

Interviu: „Am căutat să fac din echipă o familie”

– Se poate spune care muncă v-a plăcut mai mult, seniori sau juniori?

– Sincer să fiu, munca la seniori era mult mai complexă. La copii, e nevoie de acel plus de răbdare, de înţelegere. Copilul care vine la fotbal nu rămâne cel de la început. Poate unii din cei care promiteau la început n-au ajuns fotbalişti, dar alţii, datorită lucrului şi frământării, au ajuns. Amândouă au fost o plăcere, m-am dăruit. Şi acum trăiesc fotbalul ca în tinereţe, dar nu mai am aceeaşi răbdare.

– Cum vedeţi transformările fotbalului nostru, ţinând cont de întreaga dumneavoastră activitate?

– Fotbalul rămâne fotbal. Începând cu şcoala fotbalului de dinainte, mă gândesc că întotdeauna şcolile sportive au fost promoridiale. Să nu uităm Luceafărul, de unde au pornit acele idei care au format şi crescut fotbalişti de mare valoare. Încearcă acum ceva asemănător Gică Popescu, Gică Hagi, dar plusul de dorinţă de dinainte de 1989 nu va mai fi. Lumea s-au acoperit de fel de fel de alte informări, copiii sunt foarte atraşi de cele din afara fotbalului. Apoi, în urmă cu câteva decenii, faptul că în România evoluau doar fotbalişti de naţionalitate română a făcut să crească nivelul. După 89, au sosit mulţi modeşti, chiar mediocri, în ţările lor, susţinuţi de manageri care le umflă calităţile şi îi plantează la noi. Sunt exemple – Steaua, Dinamo, chiar Timişoara. De ce să nu îi mai creştem pe ai noştri? Pleacă câţiva afară, dar sunt mult mai mulţi cei care vin înapoi. Nu se pot forma pentru Naţională. Iar cei care vin de afară nu se dăruiesc ca înainte. Nu are rost să mai intru în amănunte. Fotbalul nostru nu se poate întări aşa. Nu ştiu dacă şi alţii gândesc aşa, dar eu zic că nu se mai lucrează ca şi înainte.

– Ce aveau în plus fotbaliştii care v-au trecut prin mână şi s-au consacrat?

– Dorinţa de a fi fotbalist. Îmi aduc aminte că în antrenamente încercam noutăţi şi îmi plăcea la ei că erau mai precoce, completau. Într-un turneu desfăşurat la Bacău, cu multe echipe importante, am ajuns pe locul 2 datorită lui Stuparu. Când am avut nevoie de el libero a jucat libero. Când a trebuit atacant, a jucat, atacant. Era complet tactic şi strategic. Un copil dintr-o familie modestă, l-am dus din Bujac. Roli Nagy a jucat în străinătate, el, Csipkar şi alţii s-au realizat şi ca oameni. Maghici e în Dvizia A. Am încercat întodeauna să-i susţin şi să-i întăresc. La mine n-au fost înjurături, apostrofări, porecle. Dacă unuia i se spunea „Roşcatul”, îi întrebam şi pe cei din echipă, dar şi pe părinţii lui dacă sunt de acord cu porecla. Am căutat să fac o familie, să fie prieteni. Şi azi, la orice sărbătoare, sunt sunat şi mi se aduc mulţumiri. Copii de caracter au fost atunci, la fel sunt şi acum.

– Despre Atletico?

– Alexandru Mezsar e un mare manger, e tânăr, şi a dus lucrurile la o limită superioară, sprijint de Marius Ţucudean şi Cotta. Arădenii întotdeauna au avut talent deosebit în fotbal, dar ideea lui va întări fotbalul arădean. A produs ceva până acum. Dacă se va implica în continuare cu aceşti copii, fotbalul din Arad va reveni la culmi înalte.