Glorii arădenezTOP ARTICOLE

Campioni din alte vremuri





Superbă ideea conducerii Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol” de a-i readuce în prim-plan pe performerii trecutului. Luni, la prânz, gazdele Florin Didilescu şi Lucia Bibarţ au avut doi invitaţi speciali în sala Concordia, doi mari campioni ai Aradului: canotorul Károly Veres (foto, stânga) şi tenismanul Dénes Piros (foto, dreapta) au fost faţă în faţă cu elevi, dascăli, jurnalişti sau alte glorii arădene, ca Flavius Domide.

Veres Károly este unul dintre cei mai mari sportivi ai istoriei canotajului arădean, medaliat la europene şi mondiale, participant la jocurile olimpice. Maestru al sportului şi antrenor emerit, a înfiinţat secţia de canotaj a clubului Steaua, cea care avea să dea, la rândul ei, alţi campioni olimpici şi mondiali. Piros Dénes a fost dublu campion național la tenis juniori, în anii 1947 și 1948, în aceeaşi perioadă fiind nominalizat între primii 15 tenismeni ai României. Considerente politice aveau să-i blocheze participarea la mari competiţii internaţionale, ceea ce nu l-a oprit să reprezinte Aradul cu succes în turneele din România.

Trecuți de pragul a opt decenii de viață, cei doi au oferit audienţei clipe emoţionante, vorbind despre marile performanţe de altă dată. Completaţi de „enciclopedia vie” Tiberiu Ţiganu, Veres şi Piros au fost recompensaţi de profesorul Marius Cirin, preşedintele Asociaţiei profesorilor de educaţie fizică şi sport din Arad, cu diplome de merit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button