A fost odată o clipă dramatică în vestiarul Bătrânei Doamne. Era prin preajma începutului deceniului șase, UTA juca acasă cu Farul Constanța, iar antrenorul Coloman Braun tocmai anunțase primul unsprezece arădean. Toma Jurcă își îmbrăcase la loc haina, îl auzise pe Braun cum strigase numele lui Ion Pîrcălab în prima echipă. A doua zi, povestește Braun – în cartea „Fotbal în glumă” -, Jurcă a cerut dezlegarea și a plecat la Vagonul Arad, dar ducea cu el o amintire pe care nu i-o putea lua nimeni, cea a bucuriei campionatului cucerit în 1954.  „Sportiv, leal, așa cum îl știam de totdeauna, el și-a biruit durerea despărțirii de echipa preferată, înțelegând că lasă în loc un om mai tânăr (…)”, scrie Cibi Braun.

Toma Jurcă se născuse pe 1 ianuarie 1928, în comuna timișeană Voiteni, iar prima performanță fotbalistică a venit rapid, un titlu de campion național de juniori cu Ripensia UMT. Următoarele borne: CFR Timișoara, Știința Iași, Tractorul Brașov și UTA (conform cărții Clubul Sportiv Astra Arad la 90 de ani de activitate, de Tiberiu Țiganu și Gheorghe Biriș).

S-a mutat, după despărțirea de UTA, la Vagonul Arad, pentru care a continuat să mai joace ani buni, iar tot în tabăra vagonară și-a făcut debutul ca antrenor, după 102 meciuri și 17 goluri marcate pe prima scenă.

Cu el pe banca tehnică, echipa arădeană a reușit cele mai mari performanțe – calificarea în sferturile de finală ale Cupei României în sezonul 1967-1968, sezon la capătul căruia avea să promoveze în Divizia A. S-a legat de tabăra celor din Banu Mărăcine, a mai antrenat Poli Timișoara (de acolo l-a recomandat la UTA pe Dumitru Calinin, care avea să intre în echipă contra Feyenoord-ului).

A revenit ca antrenor în Calea Aurel Vlaicu, mai întîi ca secund al lui Nicolae Dumitrescu, în 72-73, ultimul an al utiștilor în cupele europene, a fost atunci un duel pierdut cu suedezii de la IKF Nörrköping, scandinavii – al căror atac era animat de fostul fotbalist al lu Feyenoord, Kindvall – s-au impus în ambele manșe, 2-0 și 2-1. Apoi Jurcă a devenit „principal” la UTA, în 73-74, și din nou secund (de această dată al lui Liviu Coman, fostul său „locotenent” din anul precedent), în 74-45. A antrenat din nou Vagonul, apoi și pe Șoimii Lipova.

Cei alături de care a slujit odinioară fotbalul îl înfățișează drept un antrenor complex și plin de har. „De nea’ Tomiță Jurcă mi-a plăcut, în primul rând. Era puțin mai dur, așa, dar cum să îți explic, odată am tras cu un prieten un șpriț luuung și m-a prins. Nu mi-a spus un cuvânt. De rușine, îmi aduc aminte că am dat tot din mine la meci, am şi marcat două goluri”, îl evocă Gigi Borugă, figură de marcă în teren pentru Vagonul în anii 1970-1980.

„Mie, unuia, mi-a fost nu doar antrenor, l-am simțit chiar ca și pe un tată. A ținut întotdeauna cont și de partea educativă a fotbaliștilor, încurajîndu-i pe toți, lăcătuși, strungari, ce era fiecare, să meargă la școala de maiștri. Un om deosebit, despre care se pot spune doar lucruri frumoase. Și a ținut întotdeauna la UTA!”, își amintește Emanoil Gherghel. Sau „Măi Ioane (n.r. Hamza)… Nu mai umbla cu ‘bărcile’ alea (saboţii mari de lemn, cu ţinte pe margini, mascaţi de pantalonii trapez, moda anilor 70), că de aia faci întindere musculară!”.

Toma Jurcă va fi înmormântat miercuri, la ora 13,00, la cimitirul „Eternitatea”.

Dumnezeu să-l odihnească!