Arhivă articole

aprilie 2013
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Pe cînd UTA era impregnată în sânge: „NEAPĂRAT să joc în alb-roșu”. Vaczi I și Vaczi II

vacziE un secol acoperit de cinci generații prezente în poveste. Începem de la stră-străbunic, bărbatul matur al anilor 30. Era împotriva fotbalului, dar a capitulat. Fiul său, Vaczi I, avea să devină legendar, ne-a adus o Cupă și a fost golgeterul UTA-ei. Vaczi II, cu ADN alb-roşu, a parcurs toate treptele, de la jucător (a stat pe margine aproape doi ani până să se bucure de tricoul UTA-ei) la antrenor și conducător. E 2013, la Vaczi I avem datoria să ne gândim cu drag pentru tot ce ne-a oferit, iar Vaczi II, cu copii și nepoți azi, e păstrătorul rețetei parfumului de demult.

I. Vaczi I. Copilul știa că trebuie să fie Fotbalist

Mediaș, anii 1930.

Un cuplu elegant își face obișnuita plimbare pe străzile cochetei urbe de pe malul Tîrnavei Mari. Sfârșit de săptămână, afară e frumos, cei doi își salută cordial cunoscuții și vorbesc de-ale lor. În dreptul stadionului, liniștea le e tulburată brusc.

– Goooooool!!!!!!

– Bravo, Vaczi! Așa, puștiule, arată-le cum se joacă!

– Va-czi! Va-czi! Va-czi!

Ce-i asta, de ce ar striga cineva numele nostru aici?! Bărbatul și femeia se separă preț de câteva clipe, atâtea câte trec până ce el pătrunde lângă teren şi aruncă o privire ce-l edifică rapid. Revine schimbat lângă soție: „Gyuri al nostru e pe teren îmbrăcat ca un clovn, cu pantaloni până la genunchi! Las’ că vine el acasă…”.

Vaczi era, într-adevăr, un nume respectat în Mediaș, capul familiei trăsese din greu să pună pe picioare o afacere bună, toţi îşi luau cizme de la el. Gândurile sale nu includeau fotbalul printre planurile destinate celor șapte copii ai săi

Puștiul Gyuri ajunge acasă câteva ore mai târziu și își ascunde bucuria unui meci reușit în Divizia C, jucat cu „legendarii” orașului. El, care nu fusese legitimat la pitici sau la juniori! Nu trebuie să afle că am fost să joc fotbal! Dar e luat în primire rapid. „Ce ești tu, bohoț, să apari îmbrăcat așa?! Noi avem un nume în Mediașul ăsta, iar tu parcă ești un clovn! Îți vezi de școală, îți bagi rapid mințile în cap, ori…”, sună avertismentul ferm al părintelui, explicație aferentă corecției despre care se spune că-i ruptă din Rai.

Gyuri tace. E unul din acei tineri care știu că vor trece peste orice ca să-și urmeze visul. Și așa face. Peste puțin timp, în care Gyuri Vaczi continuă să dea goluri în șoaptă, să nu afle tatăl, conducătorii echipe îi bat seniorului la ușă, să-l convingă să-și lase băiatul la fotbal. Face concesia, într-un final de discuție care-i face pe oamenii Vitrometanului să se simtă mai tineri cu câțiva ani. Timpul trece, echipa merge și ajunge în Divizia B. Suntem prin 1940…

Drumul e deschis

Vaczi are 18 ani și e deja pe drumul de fotbalist adevărat. Face prima mutare, la Mureșul Târgu-Mureș, de unde îl ochesc cei de la AC Cluj-Napoca. E în vestiar cu Marki, Vass, Pall, Reinhardt, Fabian, Ștefan Covaci sau Laci Bonyhadi. E printre tunarii „Ferarului”, care ia locul 3 în campionatul Ungariei. Europa cunoaște în sfârșit Pacea, după cinci ani de războiae, iar Vaczi e chemat să joace în Austria, la Wacker Wien, Admira de azi. Revine mai aproape de casă, la ETO Gyor, apoi joacă din nou în România, la Ferar.

Campion și golgeter

Și vin cei mai frumoși ani. Oradea e noul cămin, mai întâi Libertatea, în 1946-47. Bihorenii, cu numele NAC, fuseseră campionii Ungariei în 43. Își schimbă iar numele, în ICO, și devin campionii României în 1949, oprind supremația de doi ani a ITA-ei. Vaczi are companie puternică la Oradea în cei șase ani petrecuți (cu 82 de goluri marcate, un titlu de golgeter în 48-49) acolo, ca Vecsei, Ion Vasile, Bodo, Zilahi, Kovacs II, Spielmann, Tudose ori Serfozo.

Medion DIGITAL CAMERA

Ne-a adus a doua Cupă, a fost cel mai bun marcator și a mai venit un titlu

Îl vrea CCA-ul, îl vrea Dinamo, dar, în 1953, la „pachet” cu Serfozo și după intervenția ministrului finanțelor Petrescu, ajunge unde și-a dorit, la Arad! Aici se scriu încă alte câteva pagini de istorie, într-un timp relativ scurt. În 1953, UTA (atunci Flamura Roșie) câștigă a doua Cupă a României, 1-0 în finală cu CCA-ul condusă din teren de căpitanul Petschovsky. Alb-roșiii iau trofeul după golul marcat în prelungiri, în minutul 112, de Vaczi. „Acum pot să-i spun cît de drag mi-a fost!”, mărturisea – în cartea „Fotbal în glumă” – Cibi Braun.

Medion DIGITAL CAMERAAntrenorul utist era cu gândul la dragul său atacant și când a venit vorba de triumful din anul următor, 1954, când pe malul Mureșului a sosit un nou titlu, tranșat după o victorie împotriva celor de la CFR Timișoara. A fost 2-0, cu drum spre triumf deschis tot de o reușită a puternicului vîrf, încoronat din nou golgeter al României, cu 13 goluri în acel sezon.

Încheie aventura arădeană și revine în Țara Crișurilor, unde joacă din 1955 până în 1958, un an îl prinde la Arieșul Turda, altul acasă, la Gaz Metan Mediaș, iar ultima echipă bifată în legitimația de fotbalist e CFR Copșa Mică, la 39 de ani.

vaczi romania

Tunar și sub tricolor 

Anvergura de puncheur de temut l-a purtat, sigur, și în echipa națională. Pentru România, Vaczi I, căci urmează al doilea mare capitol, are un procentaj fantastic, cu 8 goluri în 11 meciuri, marcate în meciurile tricolorilor cu Cehoslovacia (1 gol, în 1949 și 2 goluri în 1951), Albania (1, tot în 49), Polonia (1, 1950) și RD Germană (3 goluri, în 1952). După retragerea din iarbă, a pregătit mai multe echipe de copii și juniori, precum Arieșul Turda, Gaz Metan Mediaș, Metalul Copșa Mică ori Baia de Arieș. S-a stins la Arad, în 2006, la 84 de ani, lăsând amintirea unui golgeter de neuitat.

 

vaczi 1 si 2

II. Vaczi II. „Am vrut NEAPĂRAT să joc la UTA”

„Pe cum creșteam, sufletul meu era tot mai mult la fotbal. Eram tot timpul la antrenamente cu el, eram prieten cu jucătorii lui, cu magazionerul. Am crescut în fenomenul fotbal, am râs, am plâns, am fost fericit când eram acolo, împreună cu ei. E o problemă de sentimente”. Numele Vaczi a devenit și mai respectat decât ar fi anticipat „bătrânul” prin 1930. Iar pasiunea s-a transmis. Născut în 1957, Gyuri Vaczi II i-a avut eroi ai copilăriei pe bărbații bravi din arene. Și e simplu de dedus că nu putea să-și dorească decât să fie fotbalist. Tatăl i-a fost antrenor un an, la copii, la centrul de fotbal Mihai Viteazu, lângă Turda. Acolo l-a văzut Universitatea Cluj, care l-a chemat pe când abia își făcuse buletinul. Cu Șepcile Roșii a învins Steaua în finala campionatului de juniori, a fost 3-0 cu scor deschis de el, iar la 17 ani debuta în Divizia A, contra Jiului. „Era ultimul meci din tur, ninsese, iar zăpada  mare fusese adunată de pe teren, la jumătate de metru de spațiul de joc. Noi jucam în alb complet, iar la Jiul predomina negrul. Gogu Tonca, fundașul lor, m-a luat deoparte: – Puștiule, am patru copii acasă și nu am ce să le dau de mâncare dacă nu câștigăm. Poate vrei să te murdărești prin noroiul ăsta... Dar nu au putut să ne dea gol! În minutul 87, Mulțescu a dat la poartă, mingea a ieșit afară și, din zăpadă, a intrat din nou în teren, de unde Rojnai a băgat-o în poartă! Căpitanul nostru, Dan Anca, a încercat să meargă la arbitru, dar când l-au luat cei de la Jiul în primire, a zis că e gol valabil. Când îi aud pe cei care joacă acum…”

vaczi 2

Cine mai gândește azi așa…

Urmează un episod pătrunzător, în care se întâlnesc două situații extraordinare, pline de sentimente, azi, din nefericire, dispărute. Timp de doi ani, Vaczi II a jucat pentru U Cluj. În 1976, pe fir a intrat UTA, căreia îi dăduse goluri la tineret, în amical și în campionatul Diviziei A. „Aveam 13 ani în 1970 când i-am văzut la televizor pe Domide, Brosovszky și ceilalți mari fotbaliști. Având în suflet povestirile lui taică-meu, auzind că el a câștigat campionat și Cupă cu UTA, am vrut neapărat să joc în alb-roșu”. Doar că Remus Cîmpeanu, figură legendară a Clujului, a avut un principiu de la care nu s-a dezis: jucătorii crescuți de U trebuiau să joace pentru U!

Cu toate eforturile lui Coco Dumitrescu și ale conducerii, ale prim-secretarului PCR pe Arad, Mocuța, clujean de loc, Remus Cîmpeanu n-a abdicat. N-a făcut-o însă nici Vaczi II, care a trecut peste stagiul militar și aproape doi ani de suspendare provocați de refuzul clujenilor de a-i da dezlegarea pentru Arad.

Buzăul, rană veche

Pe lângă visul împlinit de a împărți vestiarul cu titanii Domide și Brosovszky, Vaczi a avut tristețea de a fi jucat în acel meci cu Gloria Buzău din 1979, care a dus la prima retrogradare din istorie. „Noi atunci aveam -2 la adevăr. Buzău avea -5. Ne-au bătut aici venind, practic, în excursie. S-a spus că a vândut Domide meciul. Nu e adevărat, el a jucat jumătate de oră, eu am intrat în locul lui. Am ratat la ocazii atât eu, cît și Cura, Coraș sau Kukla, plus am avut un arbitru „bun” (n.r. Constantin Dinulescu), care nu ne-a dat două penalty-uri”, rememorează fostul atacant.

lucescu vaczi

Un jubileu și un ghinion numit Lucescu

UTA s-a adunat după retrogradare și, în 1981, regăsea drumul spre elită. Într-un meci cu Corvinul, Vaczi a făcut o alunecare la Mircea Lucescu, acesta a căzut pe genunchiul lui și l-a pus două săptămâni pe tușă. UTA pierduse deplasările de la Scornicești și Constanța, iar Vaczi a tras de el și a intrat pe teren cu Brașovul. În minutul 10, deschidea scorul, iar golul a rămas în istorie, era cel cu numărul 25,000 al Diviziei A. La nici cinci minute însă, Vaczi părăsea terenul. Genunchiul cedase complet, ligamentele erau complet rupte. „Fusesem în formă când au început operațiile. Am mai jucat, dar nu mai aveam posibilitatea să fiu la valoarea de dinainte”, spune, cu un sentiment pe care doar el poate să îl ştie…

 

Secund, apoi haina conducătorului

Urmează banca tehnică, mai întîi la copii, apoi la juniori și, în fine, la echipa mare, ca secund al lui Gabi Biro, Coco Dumitrescu și Marcel Pigulea, ultimul greu de uitat, şi datorită manierei unice de motivare a echipei înaintea meciului, când declama, după ce anunţa echipa, citind cu voce tare de pe o hârtie: „Dragii mei, astăzi avem în față o echipă bună, dar noi trebuie să o batem! Să am noroc, să avem noroc și să câștigăm! Și acum, toată lumea la luptă!”

În 1987, Vaczi II a devenit vicepreședintele clubului UTA. Pe lângă bucurii, nu sunt de uitat acel 2-3 cu Poli Timișoara („politicul se băga puternic atunci”), nici contrele de după Revoluție cu Ioan Faur, care era cel mai mare sponsor, dar căruia „i-am spus la ședință: vă mulțumim că ajutați UTA, dar oamenii de fotbal decid ce se întâmplă cu banii, cu jucătorii sau cu antrenorii”. A renunțat la conducere după un 0-0 cu U Cluj, pe care, iar e ușor de ghicit, avea o ambiție clară să o învingă.

 

UTA, un sentiment aparte

Preț de câțiva ani, s-a dedicat exclusiv – cu succes – afacerilor. Cu sentimente neschimbate pentru Bătrâna Doamnă, s-a întors lângă echipa dragă, inclusiv în criticul moment din 2009, când sfârșitul ciocănea. „În urmă cu 12 ani, am făcut o primă întâlnire la Hellas cu foști fotbaliști ai UTA-ei, am fost propus și am rămas președinte al Old-boys UTA. Aici trebuie să dai foarte mult, e un sentiment aparte. Inima mea este și pentru UTA de azi”, încheie Vaczi.

 

Radu Romanescu

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.