În 1970, lumea, cum o ştim, avea cele şapte minuni. Pe 13 septembrie, avionul care îi transporta pe jucătorii lui Feyenoord ateriza la Arad, iar antrenorul Ernst Happel afirma că, în ciuda unui 1-1 la Rotterdam, ar fi fost a opta minune a lumii dacă Aradul se califica mai departe. Dar s-a terminat 0-0, iar golul marcat de Florian Dumitrescu din centrarea lui Mircea Axente a cântărit dublu şi a făcut să se vorbească în UTA în toată lumea.

După 40 de ani…

La mijlocul acestei săptămîni, generaţia UTA-ei din anii 70 a fost invitată la Rotterdam, de europarlamentarul arădean Iosif Matula. Din Arad, cu destinaţia „De Kuip” au plecat Gabor Biro, Flavius Domide, Mircea Axente, Viorel Sima, plus doi dintre fotbaliştii aflaţi atunci pe banca de rezerve, portarul Ion Bătrîna şi Petre Şchiopu. Direct de la Bucureşti, a sosit Florian Dumitrescu.

Iosif Lereter, Eugen Pojoni, Mihai Jivan şi „căpitanul” Mircea Petescu n-au putut onora invitaţia din motive personale. Portarul Gheorghe Gornea, apărătorul Ladislau Brosovszki, mijlocaşul Dumitru Calinin şi atacantul Otto Dembrovschi au trecut în lumea umbrelor, la fel ca şi antrenorii Nicolae Dumitrescu şi Ioan Reinhardt…

Revederea

La patru decenii, olandezii n-au uitat că au suferit poate cea mai mare dezamăgire din iarbă. Departe rămăsese victoria cu Celtic, 2-1 în finala Cupei Campionilor Europeni. Departe şi cea cu Estudiantes La Plata, 3-2 scor general. Acum, batavii i-au privit cu o urmă de drag în ochi pe arădenii care provocaseră marea surpriză. Din vechea echipă, s-au ridicat în picioare la întâlnirea cu Domide şi colegii săi: Wim Jansen (mijlocaş), Piet Romejin (fundaş), Coen Moulijn (atacant), Henk Wery (mijlocaş), Rinus Israel (fundaş), Joop Van Daele (mijlocaş), Theo Van Duivenbode (fundaş), Dick Schneider (fundaş) şi Bram Gildeman (portar). Au lipsit Wim Van Hanegem, Ove Kindvall, Frank Hasil şi Eddy Trejitel. Au decedat Theo Laserooms şi Harry Vos.

„UTA, UTA, UTA!!!”

„Nu pot să uit vreodată cum strigau tribunele la Arad. Era apăsător. Toţi spectatorii şi mai ales cei strânşi în jurul băncii, peste tot se auzea UTA, UTA, UTA! De neuitat!”. Aşa i-a întîmpinat pe arădeni Gerard Meyer (75 de ani). Era maseurul echipei în 1970. După cinci decenii petrecute în slujba team-ului olandez, a devenit ambasadorul clubului care şi-a creat o adevărată industrie în spate. Fotbaliştii s-au căutat repede între ei, patruzeci de ani au zburat într-o clipită, privirile şi fizionomiile nu se pot uita. Perechile care s-au încleştat pe gazon s-au reformat, la ceasul poveştilor, plus la vizionarea unui rezumat al celor petrecute atunci. Schimb de cadouri – tricouri şi fanioane aniversare de la arădeni, DVD-uri şi fanioane de la Jansen & comp.

Domide şi Jansen

„După 40 de ani, simt o foarte mare nostalgie. Am văzut o schimbare în bine la stadion. Din păcate, în ambele echipe au fost câţiva jucători care n-au putut răspunde apelului. M-am bucurat să îl revăd şi pe adversarul meu direct, Jansen, cu care apoi m-am întîlnit apoi şi în confruntarea echipelor naţionale”, a mărturisit Domide, arădeanul care susţinuse cu voce tare calificarea înaintea returului.

„În viaţă, ţii minte lucrurile plăcute, pe celelalte încerci să le uiţi. Am încercat să mă distanţez, dar înţeleg acum ce a însemnat pentru UTA, că a fost un meci foarte mare”, a răspuns cel care a jucat două finale de Campionat Mondial cu Portocala Mecanică”.

Dumitrescu şi Romejin

Cel care a marcat golul arădean în 1970 avea să se revadă destul de repede cu olandezii. „Anul următor, m-am transferat la Dinamo. Am avut meci din nou cu voi. Ne-aţi bătut cu 3-0, n-am găsit mingea, mi-aţi ascuns-o!”, i-a reamintit Florian Dumitrescu lui Romejin, cel pe care l-a scos din echipa olandeză după meci.

„Nu auziserăm de UTA înaintea meciului. Dar am aflat ce e cu echipa după ce am jucat. Eliminare, dezmăgire mare pentru noi”, a venit replica fostului internaţional. „Au trecut anii peste noi, dar i-am recunoscut imediat. Am văzut că şi ei s-au emoţionat, pe undeva. A fost întâlnire splendidă, e ceva să calci din nou pe stadionul unde te-ai luptat cu campioana intercontinentală. Acum să fi jucat şi să fi fost mai tineri cu 40 de ani! A fost cel mai bun rezultat de când e UTA. Cu acea generaţie am cucerit două titluri, care le-au întregit pe celelalte patru. Iar rezultatul cu Feyenoord a uimit toată lumea. Să fi fost acuma, cu pariorii!”, a conchis „Bubulina”.

Duel Biro – Moulijn, refuzat de olandez!

Tenacele fundaş al arădenilor de altă dată şi-a ascuns o lacrimă în colţul ochiului când a păşit iar pe stadionul lui Feyenoord. „N-a văzut nimeni, dar am simţit o emoţie deosebită. E aproape o viaţă de om de atunci! Această dragoste o păstrăm în inimă cât trăim”, a mărturisit Biro, care i-a făcut marcaj – acum amical – lui Mouljin.

„A fost adversarul meu direct. Nu l-am recunoscut imediat, dar el m-a ţinut minte şi a declarat că în două partide l-am terminat. Am propus să facem o partidă numai noi doi, dar n-a vrut, a zis că mai bine mergem la o bere. Deci am câştigat şi acum, prin neprezentare!”, a constatat fostul apărător, tachinat de Van Daele: „Atunci i-ai promis 100 de euro să nu mişte, dar n-ai mai plătit!”.

La locul „crimei”, plini de de o bucurie greu de exprimat

Nostalgie şi pentru Mircea Axente, co-autorul golului arădean. „Am revenit la locul crimei, nu? Emoţionant a fost totul. M-am uitat la feţele lor şi la ale noastre, s-au văzut urmele trecerii anilor. Şi-au adus şi ei aminte de cea mai mare pedeapsă. Pentru noi, sigur, a fost invers. Întâlnirea mi-a adus aminte de acei ani, sunt lucruri cu care sunt convins că nu vom mai întâlni în viaţă”.

Nostalgie şi pe chipurile şi în vocile lui „Moachi” Bătrîna şi Şchiopu: „Feyenoord a avut o generaţie deosebită, cu o forţă de joc fantastică. Iar întâlnirea de acum a fost extraordinară”. La fel şi pentru Viorel Sima, cel intrat atunci în teren din postura de rezervă: „Probabil după ce ajungem acasă şi ne liniştim, ne dăm seama cu adevărat de ce a însemnat această întâlnire. Cine ştie dacă se mai poate vreodată, eventual când vom fi praf de stele!”.

Un lucru care cântăreşte enorm pentru vechii fotbalişti

Iosif Matula merită toată aprecierea pentru ce s-a întâmplat. Reprezentantul Aradului în Parlamentul European, alături de echipa sa de la Bruxelles, a făcut eforturi enorme pentru ca o întâlnire de vis – care să scoată din nou acea generaţie de excepţie a Aradului în lumina reflectoarelor – să fie posibilă. „Mă declar foarte mulţumit şi sunt fericit că UTA 70, la care am ţinut şi ţin foarte mult, a putut să fie prezentă la Rotterdam în formaţie bună. Şi clubul olandez a răspuns invitaţiei, deşi se ştie că pentru noi a fost momentul de fericire. Am putut petrece ore frumoase împreună. Atunci când e frumos, viaţa merge altfel înainte. Şi pentru mine au fost emoţii, cu atât mai mult pentru fotbalişti, la întâlnirea după ani şi ani, la acei paşi făcuţi împreună pe gazonul de la Feyenoord”, a afirmat Matula.

În numele vechilor utişti, Gheorghe Vaczi II i-a mulţumit şi i-a propus funcţia de preşedinte de onoare al Old Boys Club UTA, iar propunerea a fost acceptată pe loc. „Suntem aici datorită domnului Matula, a avut o iniţiativă extraordinară, a făcut un lucru enorm pentru foştii fotbalişti. E noul preşedinte de onoare al Old Boys UTA, vreau să-l felicit şi să ţină aproape, aşa cum a ţinut până acum”, a spus Vaczi, invitat alături de generaţia UTA 70 împreună cu Christos Metskas, Gheorghe Czako (II), fotbalişti din generaţia anilor 60, şi Emanoil Gherghel, fost preşedinte al UTA-ei. Invitat special, Traian Radu Ungureanu, gazetarul devenit şi el europarlamentar.

„E o bucurie mare să păşeşti pe gazonul lui Feyenoord, alături de marii fotbalişti ai UTA-ei. De un Domide care a avut 18 meciuri în naţionala României, de Biro, fundaşul de fier, de Dumitrescu, cel care a înscris atunci. Un gând se îndreaptă şi spre Gornea, ’olandezul zburător’, spre Calinin, care ara terenul, spre Dembrovschi, care a înscris 15 goluri într-un retur, şi spre Brosovszki, golgeterul din toate timpurile, cu 100 de goluri în Divizia A”, a concluzionat Ionel Costin, vicepreşedintele Old-boys Club UTA Arad.

Moştenirea

Generaţia UTA 70 a primit o recompensă rară, meritată, în clipe în care timpul prezent din fotbalul românesc e zguduit de mediocritate şi de personaje care în alte timpuri n-ar fi putut să apară în apropierea vreunui stadion. Sunt clipe care ne obligă să ne amintim, dacă am uitat cumva, de ce a însemnat şi înseamnă UTA pentru Arad şi România. Şi de ce trebuie să ţinem cont atunci când pronunţăm numele scurt şi ferm, din trei litere, al celei mai frumoase echipe pe care o putem avea.

Noiembrie, 2010

Radu Romanescu