Iosif Lereter, conducător de ariergardă alb-roșie. REEDITARE: În 2013, a pășit din nou pe arena utistă!

lereter1

„Îmi amintesc cum a strigat imediat după ce am primit golul: ‘Hai să jucăm!’ Era tot timpul cu gura pe tineri, îi mobiliza în continuu”. Mihai Jivan, cel mai tânăr utist din lotul de la Rotterdam îl evocă pe Iosif Lereter, cel care, împreună cu Eugen Pojoni a condus  baricada ridicată în fața lui Gornea în duelurile cu Feijenoord.

Câțiva tipi eleganți, în costume scumpe, le dăduseră arădenilor târcoale după acel meci. N-au mai insistat când au aflat că „Loli” avea 37 de ani. „Să fi fost mai tânăr, nu-i mai dădeam drumul!” Lereter trăia a doua tinerețe fotbalistică, iar antrenorii Dumitrescu și Reinhardt uitaseră să se mai uite în buletinul lui.

Școala veche, școala vieții

Înapoi în timp și spațiu, în comuna Oțelu Roșu, în 1949. Atunci se numea Ferdinand, fără legătură cu al doilea rege al României, ci cu Dealul lui Ferdinand, unde trăseseră coloniștii germani veniți să lucreze cu fierul din Munții Poiana Ruscă. Mica localitate cărășeană se mândrea cu echipa de fotbal Metalosport. Străzile vechii colonii erau împânzite de puști care jucau fotbal cu mingi de cârpă și pândeau peste gardul terenului la antrenamentele echipei mari, unde Vichentie Birău, avea vreo 20 de ani, era marea vedetă. Avea să joace și el peste ani la UTA.

Printre copiii care așteptau să se termine antrenamentul și alergau spre porți să dea jos plasele pentru a primi apoi o minge adevărată era și Loli Lereter. Născut pe 23 iulie 1933, avea 16 ani când a promovat la echipa mare a Metalosportului, prezență constantă în Divizia B. Se apucase de fotbal când își făcuse buletinul.

Gheorghe Ciolac era antrenorul echipei. Cel care ținuse pe brațul drept banderola de căpitan Ripensiei Timișoara a avut curaj să-i dea drumul lui Loli în divizia a doua. Învățăturile din școala veche a fotbalului românesc le-a combinat cu cele din școala vieții. Copilăria nu i-a fost ușoară, tatăl lui fusese deportat în Rusia și a început să muncească în uzină, în trei schimburi, în paralel cu liceul la seral.

Un prim trofeu

În 1956, l-a luat Știința Timișoara. Cu alb-violeții a cucerit primul trofeu, Cupa României, după 1-0 în finală cu Progresul București. În campionat, cu puțin înaintea confruntării din Cupă, cei din Parcul cu Platani le dăduseră un 7-0 fără comentarii! Generația timișoreană din acei ani îi includea pe Curcan, Fuchs, Codreanu, Sbârcea, Brânzei, Florescu, Cojereanu, Andreescu, Mazăre, Tănase, Gârleanu, Ciosescu, Filip și Boroș.

Până în 1967 a stat la Timișoara, unde a jucat mai întâi în linia de atac, apoi a coborît la mijloc. Un deceniu în care a marcat 60 de goluri și a terminat și facultatea. Anii buni petrecuți pe Bega l-au adus și la echipa națională, pe 19 septembrie 1965 a jucat contra Cehoslovaciei, la Praga, în preliminariile Campionatului Mondial al cărui turneu final avea să fie găzduit de Anglia. Povestea timișoreană s-a încheiat la sfârșitul campionatului 1966-1967, când Poli a retrogradat, iar conducerea a încercat să-l împrumute la CFR Timișoara. N-a acceptat.

lereter 3Cărându-l în spate pe cel care visa să fie ca el

Pe fir a intrat Ioan Reinhardt, care l-a convins să vină la UTA. Tot atunci a revenit la Arad Mircea Petescu, iar generația care avea să aducă încă două titluri era conturată. Lereter și-a arătat forța încă de la început, iar tribuna n-a ținut cont de anii petrecuți la rivala UTA-ei. Experiența și valoarea l-au impus rapid și în vestiar, a devenit rapid una din vocile respectate.

Cei cinci ani de la Arad aveau să-i aducă cele mai mari satisfacții. Pe lângă cele două campionate câștigate.

Pentru un singur gol nu s-a putut bucura. Pe 6 octombrie 1968, a deschis scorul în meciul cu Poli Iași. Tribuna arădeană înmărmurise de tristețe exact în acel moment, după un anunț făcut la difuzoarele stadionului: „A murit Iosif Petschovschi”. După numai un minut, înscria și Mircea Petescu, dar ochii tuturor, ai miilor de oameni din tribună, ai lui Coco Dumitrescu și Ioan Reinhardt de pe bancă, ai celor din teren, priveau în gol. La meciul următor, de la Progresul București, în tribună a apărut un banner: „UTA va lupta pentru titlu în memoria lui Petschovschi”. Așa s-a întâmplat. Apoi, încă un titlu.

Cu mezinul în spate

În dubla confruntare cu campionii lumii, a fost printre cei mai buni oameni ai Aradului. Împlinise 37 de ani. Calificarea de la Arad a sărbătorit-o apoteotic: un tur al stadionului cu Ladislau Brosovszki în spate. „Johnny” avea 19 ani în acea după-amiază de septembrie și nu se sfia să spună cu voce tare cât de mult îl marcase seriozitatea lui Lereter, disciplina și vigoarea experimentatului fotbalist. „Două vise au devenit realități: titular alături de nea Loli și de nea Mircea și titular în echipa națională de juniori”, mărturisea cu un an de „momentul Feijenoord” înainte cel care avea să devină cel mai bun marcator din istoria UTA-ei.

„Un element socotit într-o vreme bun de retragere, Lereter, trăiește o a doua (și veritabilă) glorie la Arad; Pojoni trece peste toate încercările unui transfer, apelând la durata maximă a carantinei, și încheagă, cu bătrânul Lereter, o pereche de fundași centrali elogiată de întreaga presă continentală”, nota gazetarul Eftimie Ionescu după deznodământul incredibil dintre arădeni și campioana intercontinentală.

lereter2„Joacă fotbal de peste 20 de ani cu o râvnă greu egalabilă. Acum 13 ani se număra printre puținii jucători ai Științei Timișoara care jucaseră în toate meciurile anului. Astăzi, Loli Lereter este mai mult ca oricând șeful ariegărzii arădene. În preajma meciurilor cu Feijenoord, Loli Lereter a fost bolnav, dar a strâns pumnii și a coborît în arenă. Atât la Rotterdam, cât și la Arad, acest jucător de aproape 38 de ani s-a bătut cu elanul tinereții. De unde atâta energie? Desigur că sursa principală e în devotamentul cu care a servit fotbalul. Dar a mai fost ceva. Lereter a susținut în meciurile cu Feijenoord două dueluri: cel direct, pe gazon, cu Kindvall, și cel indirect, cu Happel, care îl clasase – încă înainte de joc – pentru limită de vârstă. La Arad, Lereter a jucat atât de bine încât toți cei care l-au văzut au înregistrat, ca pe o mare excepție, singura greșeală pe care bătrânul domn Loli a comis-o pe la mijlocul primei reprize. Ce frumos ar sta pe pieptul acestui fotbalist exemplar insigna de Maestru emerit al sportului!”, remarca Ioan Chirilă. Insigna avea să fie prinsă pe reverul lui Iosif Lereter.

Primul fotbalist român care a atins borna 300

A fost om de bază în echipa arădeană și sezonul următor, când UTA atingea sferturile de finală ale Cupei UEFA. Viorel Sima are o amintire simpatică de la meciul cu Vitoria Setubal. „Am stat pe banii lor, dar tot i-am eliminat. Parcă nici nu s-au supărat. Ne-au cazat într-un castel medieval impresionant. După joc, au dat un banchet pentru noi la Lisabona. Era chiar de ziua antrenorului Coco Dumitrescu, aşa că nu a mai fost obligat să facă cinste. În restaurant ne-a cântat Amalia Rodrigues, care era vestită atunci. În semn de respect, Loli Lereter a fost delegat să-i ofere o insignă cu UTA. Când s-a apropiat de ea să-i pună insigna pe piept aşa îi tremurau mâinile pe că a reuşit să o înţepe”, zâmbește Sima.

lereter11Pe 23 noiembrie 1971, Iosif Lereter devenea primul fotbalist român care aduna 300 de meciuri în Divizia A. N-a lipsit niciun minut de pe gazon! La momentul aniversar, UTA juca în deplasare, la Steagul Roșu Brașov. La centrul terenului îl așteptau Angelo Niculescu și Nicolae Pescaru. Selecționerul i-a oferit o cupă din partea Federației Române de Fotbal, iar căpitanul Brașovului i-a dat un buchet de flori. „Cândva, n-au trecut prea mulţi ani de atunci, nu mă gândeam că voi ajunge să fiu sărbătorit pentru 300 de meciuri în Divizia A, că voi fi primul jucător român care depăşeşte o astfel de graniţă”, mărturisea .

Un an mai târziu, la început de octombrie – trecuseră doi ani de la marea dublă cu Feijenoord, Lereter hotăra că a venit clipa despărțirii. La ultima reprezentație, i-a avut în față pe alb-negrii de la Jiul. „Minerii” erau într-un vârf de formă și au câștigat la Arad cu 4-2, toate cele șase goluri fiind „duble” – Attila Kun în contul Aradului, Gigi Mulțescu și Rozsnai pentru Jiul. La ultimul meci, Lereter i-a avut coechipieri pe Naghi, Biro, Pojoni, Popovici, Calinin, Petescu, Domide, Axente, Kun II, Sima și Pîrvu. Ultimului i-a și oferit tricoul, apoi s-a întors în Timișoara. După 327 de meciuri și 83 de goluri marcate în Divizia A.

lereter-1Antrenor, apoi direcția Germania

În orașul de pe malul Begăi, a încercat antrenoratul. A început la Constructorul Timișoara, pe care a luat-o din Campionatul Municipal și a dus-o în Divizia C. Se întâmpla între 1972 și 1975. Timp de doi ani, pînă în 1977, a fost antrenorul „zebrelor” de la UMT, practicându-și și meseria de inginer. În 1985 a revenit în fotbal, fiind președinte executiv la Poli. Aventura s-a încheiat după numai 10 luni, iar în 1991 a decis să plece în Germania, unde locuiește și acum.

Intermezzo 

Veteranul Bătrânei Doamne din meciurile cu Feijenoord a revenit pe stadionul din Calea Aurel Vlaicu pe 23 iunie 1981. UTA se pregătea de revenirea pe prima scenă, sub bagheta lui Ștefan Czako și a pus la cale un meci de gală, invitând trupa din 1971 să calce din nou pe gazon. Lereter a vorbit în numele vechii generații: „Mă bucură această întâlnire dintre foștii și actualii jucători de la UTA, revederea cu publicul atât de generos. Cunosc bine actuala echipă, care dispune de un lot valoros, de fotbaliști cu gabarit, bine pregătiți fizic și tehnic. Am convingerea că UTA de azi va face față onorabil și diviziei A. Eu le doresc succes”. Alături de „bătrânul domn Loli”, cum îl numise Ioan Chirilă, în generația UTA-ei 71 erau Gornea, Vidac, Bătrâna, Biro, Pojoni, Popovici, Czako II, Domide, Axente, Brosovszki, Sima, Kun II, Fl. Dumitrescu, Bakos și O. Dembrovschi. Petre Șchiopu era în ambele team-uri. Toți și-ar fi dorit să vadă noua gardă sus…

Radu Romanescu

Fragment din cartea „40 de ani şi-o Minune”, dedicată legendarei confruntări UTA – Feyenoord

***

lereterArad, 21 iunie, 2013

„Când am plecat, Dumitrescu a declarat în Sportul – dacă aș mai avea un Lereter în teren, n-aș mai avea probleme!”

Vineri după-amiază, între o fotografie și cuvinte schimbate cu vechii prieteni de la UTA, Iosif Lereter s-a oprit pentru evocarea câtorva clipe din timpuri frumoase.

„Hai că te caută cineva de la UTA”, și-a amintit Lereter cum l-au abordat șefii Aradului.

Suntem în 1967, pe când fotbaliștii nu aveau contracte pe durate determinate. Primeai dezlegarea de la club, plecai. N-o primeai, puteai să pleci, dar stăteai în ‘carantină’ șase luni. „Eu mă gândeam că, la 34 de ani, nu vreau să stau pe bancă, așa că am zis nu”, continuă apărătorul de altădată, cu o vigoare şi o supleţe care se potrivesc perfect cu cele arătate în vechile poze.

„Dar dacă poți să joci imediat la noi?”, au insistat utiștii.

„Loli”, cum era alintat în vestiar, povestește exact cum s-a făcut mișcarea: „Kukla, de la UTA, intrase la Facultatea de Agronomie și timișorenii repede au venit la Arad. Utiștii au fost de acord să-i dea dezlegarea, dar au cerut-o pe a mea. Cei de la Poli le-au spus că poate mă las, dar arădenii le-au răspuns – atunci noi pierdem un jucător, voi câștigați unul!”.

Șefii nu mai știu să organizeze

La aproape cinci decenii, UTA și Poli nu se mai luptă să-și aducă jucători una de la alta, fiecare căutându-și mai degrabă propria identitate. „Mă întristează faptul că și Timișoara și Aradul sunt la pământ cu fotbalul. Și să nu îmi spună cineva că aici nu sunt șefi de fermă sau de firmă! Sunt, cu grămada, dar nu știe nimeni să organizeze. Ghinionul e că în fotbal mai întâi trebuie să arăți, apoi ești ajutat. Și eu, când am venit la Arad, Dumitrescu a întrebat ce e aici, cimitirul elefanților?”, explică Iosif Lereter.

Recunoscut pentru severitatea sa, bazată pe principiul că părintele își sărută copilul doar în somn, Nicolae Dumitrescu nu și-a ascuns însă tristețea atunci când Lereter, la 39 de ani, se despărțea de UTA.

Valoarea veteranului îl cucerise. „Când am venit la Arad, aveam 34 de ani. Broși (n.r. Ladislau Brosovszky) avea 17 ani! Când am plecat, Dumitrescu a declarat în Sportul – dacă aș mai avea un Lereter în teren, n-aș mai avea probleme!”

Un bilet pe parbriz!

Se spune că fotbalul nu se schimbă, doar actorii sunt mereu alții. Iosif Lereter zâmbește și ne face să zâmbim, reamintind o pățanie cu același Nicolae Dumitrescu. „Eram într-o seară într-un restaurant, să mănânc, iar el mi-a lăsat bilet pe parbrizul de la mașină: Este ora 12,00 și nu ai ajuns acasă. A doua zi, i-am zis: Nea Nicu, eu v-am spus vreodată ceva că jucați remi până la 4 dimineața? Atâta timp cât joc bine, trebuie să mă bagi. Că te bate lumea dacă nu mă bagi! Și dacă nu mai pot să joc, plec singur”.

Banii tăiați de partid

În cei cinci ani petrecuți la Arad, Lereter a uimit: în ciuda vârstei care trimitea cu gândul la retragere, a continuat să joace la cel mai înalt nivel. Și poate ar mai fi făcut-o mai departe, dacă nu apărea o imixtiune PCR-istă. „Eu am plecat certându-mă cu partidul. Am câștigat două campionate, iar în al treilea eram pe locul 9. A venit Derban (n.r. din partea partidului unic de-atunci) aici, a ținut o ședință și ne-a spus că ni se taie 50 la sută din indemnizație. Eu aveam 1,200 rămâneau 600. M-am ridicat în picioare și am spus – pe mine nu mai contați, mie 600 de lei nu îmi ajung nici pentru benzină ca să vin de la Timișoara (n.r. Lereter a locuit în orașul de pe malul Begăi tot timpul). Așa m-am despărțit eu de UTA. Babău, care era director la fabrică, a spus că îmi dă tot salariul, doar să rămân, dar atunci a fost sfârșitul”, conchide Lereter.

metskas-domide-lereter***
„Să ştii că a fost mare…”, şopteşte un arădean care a avut bucuria să-l vadă jucând în tricoul utist pe Iosif Lereter. „Uite-l pe Viorel Sima cum stă sus la oficială, îi e frică și acum de dumneata”, râde Dorel Cura. Suporter Club UTA e la datorie, oferindu-i câteva suveniruri cu însemnele Bătrânei Doamne. Domide, Metskas, Jivan, Czako II, Vaczi, Bătrâna, Axente sau Gherghel sunt și ei la stadion. E și Duckadam, reperat mai greu fără mustața-i marcă înregistrată.

Nostalgii și bucurii îl înconjoară deopotrivă pe marele fotbalist ai cărui pași făcuți pe iarba de la UTA într-o toridă zi de vineri vin să ne mai amintească odată de ce echipă frumoasă am avut cândva.

 

Facebook Comments
0
0

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.