Ioan Bogdan / 26 ianuarie 1956, Arad

Divizia A: 181 meciuri, 1 gol

Lotul olimpic: 3 meciuri, 0 goluri

Echipa Naţională: 9 meciuri, 0 goluri

Cupa UEFA: 4 meciuri, 0 goluri

– Povesteste-mi ceva despre copilaria ta.

– Am crescut la Vladimirescu. Bunica mea era femeie de servici la CAP-ul care avea birourile chiar lângă terenul echipei Recolta. Mai mergeam să o ajut să care lemne prin birouri, mai îmi dădea câte un tricou de la fotbal, că ea spăla echipamentul la echipă. Am bătut mingea de la 3-4 ani, alergam după mingile din spatele porții. M-au băgat și pe mine și am prins așa o pasiune, încât toată viața nu am vrut să mai fac altceva. M-am ținut și de școală, eram între premianți, și am intrat la Liceul „Slavici”. Dar după două luni am fost nevoit să mă retrag, nu puteam şi navetă şi antrenament.

– Cum ai ajuns să joci?

– Eram recunoscut în Vladimirescu, „alfa şi omega”. Doamna dirigintă Marconi m-a întrebat dacă nu vreau să merg la UTA. Cum să nu! „Mâine, la trei jumate mergi la stadion, îl cauţi pe tovarăşul Dan Alexandru!” Nu am spus acasă nimic, nu m-ar fi lasat, aveam 11 ani. Pe stadion la UTA erau vreo o sută de copii. Mai fusesem o dată acolo, la un meci cu Dinamo, m-a impresionat atâta lume, cum se uitau la jucători, cum se bucurau de spectacol, cum îi respectau, cum îi aplaudau. Erau vedete în oraş. Eram mândru că joc la UTA, la pitici, la copii, la aşa echipă şi aşa atmosferă.

– Antrenori și colegi din primii ani de fotbal?

– I-am avut pe Dan Alexandru, Zoli Farmati, Bandi Mercea, Titi Dobra. Liviu Coman a venit ultimii ani, la juniorat și la tineret. Am ajuns cu UTA de două ori în semifinale la juniori. Am jucat cu Tisza, Kapesz, Simon, Matei, Vitan, Bran, Vasilescu, Miloş, Cura, Bîtea, Petrișor, Coșa, Borugă, erau mai mari cu trei ani ca mine. Am promovat in corpore la tineret, aveam 17 ani și am făcut o figură frumoasă. Țin minte că a venit Steaua la Arad, cu atacul Amarandei, Agud, Marcel Răducanu și Szabados, care jucaseră cu o etapă în urmă la echipa întâia, făcuseră un egal acasă, fiind retrogradați la tineret. I-am batut cu 2-0.

– De ce nu ai fost promovat în echipa UTA-ei ?

– În 75 am terminat junioratul, s-au facut schimbări la echipa întâia, a venit alt antrenor și am auzit eu că n-o să mă rețină la echipa mare. Juca Popovici pe stânga, nu intrai în echipa decât daca „murea” vreunul. Lui Farmati îi plăcea foarte mult de mine, că semăn cu el, că intru hotărît la minge, că sunt ambițios. Erau vorbe că vor să mă dea la Vagonul, că nu mă reține Dumitrescu în lot că sunt prea mic, nu am joc de cap. Și așa a fost, nu a venit nimeni să-mi spună că rămân.

– Și ai ajuns la Aurul Brad.

– Vroiau să promoveze din Divizia C, iar marele Schwartz, tatăl lui Ghiță, fie iertat, m-a recomandat. „Șobi” era deja la Brad, am mers și eu cu Petrisor, în vara lui 75. Am jucat trei ani, am promovat în B. Am jucat foarte bine şi au venit şi de la Jiul, şi de la Corvinul după mine. Am revenit cu ordin la UTA, în 77, fiind în armată, dar a fost din nou dezamagire. Eram în lot, dar nu jucam. Am pierdut un an. Am revenit la Brad, chemat de primarul de acolo, care mă simpatiza foarte mult şi am jucat până în primăvara lui 78. Iar în vară m-am dus la Corvinul.

– Cum te-ai integrat?

– Era Ilie Savu antrenor și jucau Radu Nunweiler, Lucescu, Kassai, Dumitriu IV, Economu, Georgescu, Surenghin, Agud, Dina, Merlă, Gălan, promovaseră Petcu, Nicșa, Bologan și portarul Ion Gabriel. Am debutat în Divizia A la Iași, am pierdut cu 1-0, a dat Romilă gol. Am jucat șapte ani titular meci de meci. Erau două tabere. Savu avea metode mai perimate de pregătire, iar căpitanul Lucescu – avea de partea sa bucureștenii – ne comunica altele. Eram între ciocan și nicovală. În iarnă l-au dat afară pe Ilie Savu, dar am retrogradat. În B, Lucescu a reformat echipa, l-a adus pe Dumitrache de la Jiul, pe Oncu şi Klein de la Brad, a venit Ioniță de la Rapid, au fost promovați Andone, Gabor, Rednic, Mateut. Era sudata echipa. Am promovat în vara lui 80, cu UTA și Oradea contracandidate.

[CORVINUL HUNEDOARA, 1978, ÎNTR-O DEPLASARE LA HAIFA. BOGDAN – AL DOILEA DIN DREAPTA, SUS. MIRCEA LUCESCU – AL DOILEA DIN STÂNGA, JOS]

– Corvinul a fost echipa surpriza a anilor 80!

– Lucescu a venit cu metoda cu construcția jocului, pase fundașii între ei. „Dați o pasă, nu bubuiți, să râdă lumea în tribună de voi!”, spunea.  Îl avea pe Dan Cristea colaborator, care aducea „France football” și altele din Europa. De multe ori, cum jucam 4-3-3, portarul era pe post de libero, mai avansat la 25-30 de metri la faza noastră de atac. Lucescu ne fixase obiectiv să atingem cifra de 100 de goluri, am reușit doar vreo 90. Implica un joc combinativ, cu fundașii urcați în atac, era Petcu conducător de joc și finalizator excepțional. Era lege să nu urmărești mingea ci să mergi direct la om să faci obstrucție, chit că luai un cartonaş galben. Dar rupeai jocul şi între timp ne repliam. Am avut şi pregatire fizică superioară.  Am fost la Poiana Braşov şi Czako, antrenorul de la UTA, s-a dus la Mircea Lucescu şi a cerut programul pe care îl făceam noi. I l-a dat, dar cei de la UTA n-au reușit nici jumate! Kukla a început să înjure, „lasa-ne domne cu Lucescu ăsta!”. Eram și mai tineri și rezistam. Aveam mișcări de jucatori, scheme, trebuia să pasezi cu scop, cu scoaterea omului din joc și cu pas cu finalizare. Jucam într-o viteză și un ritm infernal, echipele nu făceau față.

– Mulțumit de ce ai realizat la Corvinul?

Am jucat până în 85 la Corvinul, am terminat şi Institutul de subingineri. Am luat și locul trei, am jucat și în cupele europene. Nu m-am dus la națională direct de la Recolta Vladimirescu!

– Ai avut șansa să fii promovat la națională, tot cu Lucescu antrenor.

– Vreau să clarific unele comentarii răutacioase cu prezența hunedorenilor în națională. Lucescu nu putea fi condamnat de incompetență sau nostalgie. A vrut să facă treabă cu ideile lui despre fotbal. Normal că trebuia să aibă niște jucatori care să le poată aplica. Am jucat la naţională eu, Andone, Rednic, Gabor și Klein, reprezentativi la Hunedoara. După ce a plecat Lucescu de la naţionala, ceilalti patru au strâns 60-70 de selecţii! În 81, am fost pe primul loc în ancheta Sportul, ca fundaş stânga din ţară. M-am impus pe postul meu. Lucescu şi-a aprins paie în cap că nu prea mai erau jucatori de la Steaua şi de la Dinamo. Craiova avea susţinere, Păunescu şi Ştefan Andrei, care ţineau cu „Universitatea”, comentau de ce sunt multi de la Corvinul. Adică noi eram mulți 5 de la Corvinul și 15 de la Craiova nu erau mulți! Am comunicat să nu mă mai cheme. Am jucat 9 meciuri la națională, unul oficial cu Cipru la Hunedoara. Am jucat în Campania pentru Euro 84 și ne-am calificat din grupa cu Italia, Suedia și Cehoslovacia! Ce ar fi să joace acum România în grupa cu Spania, Olanda, Germania și Franta și să se califice numai una!

[ÎN ECHIPA NAŢIONALĂ, AL TREILEA DIN DREAPTA. ROMÂNIA EVOLUA CONTRA CIPRULUI, LA HUNEDOARA, ÎN CAMPANIA DE CALIFICARE PENTRU EURO 84]

– Ai fost la un turneu extraordinar în America de Sud. 

– Am jucat cu Argentina, Chile, Peru. Joci odată în viaţă contra unei campioane mondiale! Am avut ocazia să joc împotriva acestor jucători mari, inclusiv Maradona. Erau stadioanele pline ochi. Argentina a jucat cu Fillol – Olguin, Galvan, Pasarela, Tarantini – Ardiles, Galego, Maradona – Valdano, Diaz , Kempes. Valdano mi-a fost adversar, iar la final a fost înlocuit cu Bertoni. M-a impresionat că aşa tare mi se părea că pasau de la 5-6 metri, foarte tare cu latul şi se lipea mingea de piciorul lor. Nu-şi făceau probleme de preluare! Am pierdut onorabil. I-am facut un tackling lui Kempes, s-a uitat lung la mine, dar a plecat şi nu a zis nimic. Era ruşine atunci să stai jos să te văicăreşti. S-a dus pe partea ailalta, la Rednic, care era mai blând.

– Totuși ai ajuns să joci și la UTA!

– În 85, iar ironia sorții, antrenor era Coco Dumitrescu, care mă dăduse afară în 75. Am primit locuință și ceva bani, mai aveam încă o valoare și o vârstă. Am jucat doi ani. Nu am reușit să promovăm. După doi ani am plecat la Strungul. Venise la UTA schimbul de generații, cu Cheregi, Negrău, Vărșăndan, Lucaci, Țucudean. Am plecat eu, Manea, Bîtea, Vînătoru. A venit un moment în care trebuie să te retragi.

[COMPONENT AL UTA-ei, RÂNDUL DE SUS, AL PATRULEA DIN STÂNGA]

– Ai fost atras de antrenorat?

– Am început la Strungul, la copii, erau Todea și Panin acolo. S-a desființat apoi Strungul, eu cu Gioni Brosovszky am facut în iarna lui 89 dosare pentru școala de antrenori la Bucuresti, dar el a murit și nu am mai mers nici eu, m-am apucat de afaceri. Am mai trecut, de conjuctură, pe la Motorul și la Pecica. Nu au mai mers afacerile, iar acum fac parte din corpul observatorilor pentru ligile doi și trei și sunt șofer de taxi.

– Ce spui de fotbalul arădean de astăzi?

– Îmi pare bine de echipele noastre din liga a treia. Alte echipe se retrag. La Arad e lipsă de bani. Se aruncă vina pe jucători, că nu au valoare, dar problemele sunt banii. Primaria nu poate face multe. Are rolul ei, dar tot oamenii de afaceri pot susţine echipa. Nu mai merg de mult pe stadion la UTA…

– Ai vreun vis nerealizat din fotbal ?

– Visul meu a fost să joc un minut în divizia A. Am jucat aproape 200 de meciuri! Am jucat la națională. Aşa mi-a fost drumul. Am fost sănătos şi nu m-am accidentat. Am avut continuitate în jocuri şi pregătire. Trebuia să ai talent şi stofă de fotbalist. Nu umblam prin oras sau pe la birturi. Stăteam în cameră şi mă odihneam pentru antrenament.

VALI VISKI

* Interviu publicat în săptămânalul Sport Cafe, nr. 4