Glorii arădenezTOP ARTICOLE

Ultimul meci de pe arena din Micălaca? „Și ajută, Doamne, echipei…”





stadionSoarele de vineri, 22 noiembrie, a stăruit parcă mai mult deasupra arenei din Micălaca după ce s-a sfârșit meciul dintre Gloria și Victoria Lunca Teuz. Data e importantă, rețineți-o, e poate ultima când aici s-a jucat fotbal.

Sunt departe anii 1920, când aici juca echipa Olimpia, poate cea mai prolifică echipă de cartier din istorie… Da, cea mai prolifică, de aici au plecat frații Barbu, care au jucat cu România la primul Mondial din istorie, Uruguay 1930. De aici s-a ridicat Marksteiner, care a scris istorie la Ripensia, marea campioană interbelică. De aici, portarul Kiss a ajuns la Colțea București și marele Ghiță Albu, primul recordman al selecțiilor din echipa națională, tot aici a început fotbalul. De la Olimpia aveau să fie lansați către prima scenă rapidistul Cuedan și venusistul Lupaș.

olimpia micalaca

„Țin minte că (…) în cartierul Micălaca, o echipă trăia numai datorită sacrificiilor materiale ale unui… popă. Nu zîmbiți. Era un popă care murea după fotbal și, singur-singurel, susținea echipa. Când aduna „darul” în biserică, spunea enoriașilor – Dați lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu și… Olimpiei ce-i al Olimpiei! (…) Mai târziu, popa din Micălaca își completa Tatăl nostru în felul următor: „Și ajută, Doamne, echipei Olimpia să-i bată pe toți, să-i rupă, amin!”, își amintea marele Cibi Braun în cartea „Fotbal în glumă”.

Aici avea să joace mai apoi Constructorul, cu „Tati” Varga, tatăl lui Norbi Varga, pe post de șef al apărării, în echipă cu băieții lui Iosif Petschovsky, Geza Dodean, Pecican, Mercea II, Kettenstock și atâția alții. Aici antrena marele Nicolae Dumitrescu și aici Moachi Bătrâna îl muncea pe Helmut Duckadam. Și acei ani sunt îndepărtați…

constructorul

Aici a venit apoi FC Arad, după unirea Vagonului cu Strungul (Astra cu Aris, pentru conformitate). Apoi, cu denumirea Telecom, s-a format una din cele mai redutabile trupe de divizia C de după Revoluție, cu Gigi Borugă antrenor și fotbaliști ca Marius Grad, Nicolae Mitu, Neluțu Ardelean și ceilalți, trupă care aducea aici Universitatea Craiova lui Prunea și Silvian Cristescu în Cupa României. E deja mult de-atunci…

telecom

Ultimii ani, arena din Micălaca a devenit casa Gloriei Arad, prigonită acum un deceniu din vechea ei casă de la Boul Roșu.

De câteva săptămâni, în Arad s-a aflat că terenul a fost scos la licitație și adjudecat de o companie care ar intenționa să construiască aici altceva. Probabil market (super, hyper, de care-o fi), probabil blocuri.

Mai cade un reper fotbalistic arădean. Au mai căzut două mai mari, Vagonul și Strungul, și viața a mers înainte, cum spune vechiul clișeu. Dar, fără a cădea în patetism, copiii care vor merge cu părinții lor lângă cărucioarele din viitorul market, dacă așa va fi, sau cei care vor deschide ușa viitorului lor penthouse, nu vor trăi vreodată niște senzații care aici s-au trăit cândva. Senzațiile nu pot fi descrise, ar fi trebuit trăite, așa cum le-am simțit cândva toți cei care am fost aici, din teren, de pe bancă, din tribună, de lângă gard…

După ultimul fluier din Gloria – Victoria Lunca Teuz, câțiva puști au țâșnit pe teren cu mingea care le aduce bucurie. Iar soarele de noiembrie a mai stat puțin aici, parcă special pentru ei.

Radu Romanescu









Un comentariu

  1. Povestea are intr-adevar un final trist, asa cum adiiiiiiii a spus pentru incarcatura de ISTORIE ce o poarta, pentru cei care au trait momente frumoase pe aceasta arena. Parerea mea este ca (inca) o baza sportiva desfiintata aduce multa, multa tristete in primul rand pentru VIITORUL sportului aradean. Situatia dezastruoasa ce persista de ani buni incoace in ce priveste cresterea noilor generatii de fotbalisti se observa cu claritate la echipa fanion a Aradului, iar raze de speranta nu se intrevad in acest sens.

    0
    0
  2. locul ala e incarcat de istorie, deja isi bate joc de toata istoria fotbalistica a Aradului… Nimeni nu face nimic, toti tac. Bine ca se construiesc supermarketuri, banii se duc tot la straini…. Noi ramanem cu nostalgia, unii mai lacrimeaza cand isi aduc aminte de acele vremuri.. Nu ne ramane decat sa citim carti.
    Radu ne ajuta sa nu uitam, dar el nu cred ca poate face mai mult… Da, multumim pentru toate aceste articole, din pacate acestea ma intristeaza, nu e o bucurie sa citesti ca se mai distruge ceva in Arad! Sunt putine spatii verzi, terenui de sport si mai putine, de ce nu se modernizeaza acea baza sportiva? Ar fi un loc unde tinerii din Micalaca ar putea face sport, si asa aradul asta e plin de praf….
    Dar cred ca ne meritam soarta! Daca ar fi dupa marele conducataor, maine ar disparea si stadionul UTA, dar (inca) il retine ceva!

    0
    0
  3. BRAVO! foarte frumos articol,sper sa ajunga si sunb tipar ca sa-l puytem pune spre pastrare.TOTUSI nu ne putem impotrivi unei eventuale daramari?

    0
    0
  4. Radu Romanescu e singurul ziarist sportiv care scrie altfel despre sport, nu se rezuma la a furniza informatia seaca… Ba nu, si Nelu Hamza incearca ceva asemanator. Imi pare ca a aparut acest subiect!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button