Ghetele de piele maro sunt strânse fiecare cu câte o curea de piele, să nu se „lase”. Mingea cu șiret, când o mângîia, când o izbea cu toată puterea, vine și ea să ne ajute la reconstituiri din alte vremuri. Nea’ Gabi Varga le privește şi, din cei 87 de ani ai săi, se derulează înapoi vreo șase decenii. E din nou fotbalistul Șirianei Șiria.

Rănile pe care i le făcuse României al doilea război mondial începeau să se vindece, lumea redescoperea viața. Șirienii se bucurau de un stadion nou, la construcția căruia au participat cu toții, era (și e și azi) pe locul vechii grădini a baronului Ladislau Bohus. Secvența ridicării arenei e surprinsă și în revista Stadion, de scriitorul Sebastian Bonifaciu, pe 2 martie 1949: „Sătenii muncesc acum cu multă tragere de inimă [n.n. la stadion]. Vor să fie gata până în Aprilie, că pe urmă încep muncile la câmp!”.

„Extremă stângă jucam. Sau half”, povestește nea’ Gabi Varga, echipier de bază al Șirianei de altădată. Ne întoarce în campionatul 1948-1949, când a avut parte de un gol de neuitat, într-un meci special. La Șiria sosise AS Armata Arad, cu o „achiziție” surprinzătoare: Gheorghe Lăzăreanu.

Lăzăreanu apărase la Ciocanul București, fusese mai apoi primul portar al echipei Steaua, după care trecuse la Dinamo. A strâns patru selecții în echipa națională, două meciuri cu Albania (4-0 și 0-1) și câte unul cu Iugoslavia (2-1) și Bulgaria (2-2). Ascultase imnul în linie cu utiștii Petschovsky, Meszaros (au jucat în toate cele patru meciuri), Dumitrescu (în primul meci cu Albania) și Băcuț (titular cu sârbii).

Mutat la Arad discplinar

Misterul apariției lui Lăzăreanu în poarta echipei Armata Arad l-a lămurit un cronicar veritabil pentru tot ce s-a întâmplat acolo jos, la poalele Cetății. Dr. Otto Greffner a fost figură centrală în team-ul Șirianei, apoi, timp de 17 ani, a fost antrenorul echipei. Tot ce a trăit și simțit a publicat într-o extraordinară saga sportivă, în care fotbalul ocupă cel mai lung și frumos capitol, „Aspecte istorice din mișcarea sportivă a comunei Șiria”.

Căutând în scrinul amintirilor, dr. Greffner a explicat că Lăzăreanu fusese mutat discplinar la Arad, prins în timp ce încerca să spună „pas!” vieții de vis promise de comuniști. Aproape sigur, printre cei care l-au sancționat s-au găsit și microbiști, așa că goalkeeper-ul a ajuns, temporar, în poarta Armatei.

În meciul de la Șiria, cel care stătuse între buturile echipei naționale a primit un gol imparabil de la Gabi Varga! „Am tras de la 25 de metri, mingea s-a dus direct în vinclu, în colțul stâng. Lăzăreanu m-a felicitat după meci, mi-a spus că așa gol n-a primit nici în echipa națională”, zâmbește extrema de odinioară a Șirianei.

Una din formațiile-tip ale Șiriei din acei ani îi includea pe Jivan – Păcurar, Janos – Groo, Greffner, Varga – Dulhaz, Schmidt, Gotz, Lucuța, Neamțu.

[Şiriana Şiria în 1953. Sus: Mihuţ (secretar), Gotz, Ignuța, Stoicănescu, Donțu, Lucuța, Varga. Mijloc: Bauer, Greffner, Tămaș. Jos: Tripa, Jivan, Nistor, Acs]

Bonyhadi, cel mai bun!

Ne bucurăm de frumoasa amintire a unui gol unic, împreună cu familia lui nea’ Gabi Varga şi cu profesorul Emil Arsa, arbitrul șirian. Și îl rugăm să ne mai povestească. A crescut, ca fotbalist, în timp ce, la Arad, ITA prindea strălucire. „Am jucat multe amicale cu ITA, veneau des la noi. I-am întâlnit pe toți marii fotbaliști, în frunte cu Petschovsky, Bonyhadi, Mercea, Băcuţ, Reinhardt… Bonyhadi a fost preferatul meu”, mărturisește, cu gândul la puternicul atacant al ITA-ei, 49 de goluri într-un singur campionat, nu l-a putut ajunge nimeni. La rândul lor, utiștii se bucurau de vizitele la Șiria, „după meci mergeam împreună la restaurantul lui Purdei, era o plăcere să-i avem lângă noi”, își amintește nea’ Gabi serile petrecute alături de campioni.

Derby-urile cu Pîncota, cele mai tari

Dintotdeauna, cele mai încinse dueluri ale Șirianei cu vecinii de la Pîncota: „Meciurile cu Pîncota erau cele mai așteptate. Era atmosferă, stadionul era plin, iar pe teren jucam tare, se întâmpla să iasă scântei. Deși, după meci, redeveneam prieteni buni cu cei de la Pîncota. Mai aveam meciuri tari cu Ineu, Sîntana, când venea Sebişul era iar încrâncenare”.

Gabi Varga a jucat pentru Șiriana până aproape de 40 de ani. Fotbalist de bază într-o echipă ce-i enumera, pe lângă cei înșirați mai devreme, pe Gotz, Ignuța, Stoicănescu, Donțu, Bauer, Tămaș, Tripa, Acs și atâția alții (asupra fotbalul șirian vom reveni cât de curând), are aceeaşi dragoste pentru echipă. E și azi la meciuri, pe marginea stadionului pe care cândva îl stăpânea, împreună cu vechii camarazi.

Înaintea despărțirii, privirile ne mai alunecă odată peste bocancii din piele maro și peste vechea minge cu șiret ale bărbatului care-l învingea cândva pe Lăzăreanu, portarul echipei naționale. Superbă amintire!

Radu Romanescu