UTA Arad

Țapoș e din nou antrenor cu portarii la UTA, Huțan a renunțat din motive personale





După Marius Bortiș în urmă cu o lună de zile, Sebastian Huțan este cel de-al doilea membru al staffului tehnic utist care părăsește echipa în această iarnă.

Tânărul antrenor cu portarii, care de-a lungul carirei sale a mai evoluat pe lângă UTA la Sheriff Tiraspol, Dinamo Moscova, FC Vaslui sau Universitatea Cluj, le-a comunicat de câteva zile conducătorilor că dorește să se retragă, iar astăzi „divorțul” a devenit oficial. „Din motive de ordin personal, am decis să plec de la UTA. Nu sunt supărat pe nimeni, dimpotrivă. Au fost doi ani și jumătate frumoși pentru mine, chiar doresc să le mulțumesc lui Alexandru Meszar și lui Roland Nagy pentru posibilitatea de a face parte din acest proiect frumos al fotbalului arădean.  Am încercat să-mi fac treaba cât am putut eu mai bine, acum las portarii pe mâini bune. Am vorbit cu nea’ Dan Țapoș, mentorul meu și un antrenor care nu mai are nevoie de nicio prezentare și mi-a spus că a acceptat oferta clubului. Îi doresc mult succes atât lui, cât și restului echipei. Sper să o revedem cât mai repede pe UTA din nou în Liga 1, acolo unde îi este locul”, ne-a declarat Huțan, care a fost pe „baricade” din prima zi a noului proiect din jurul echipei embleme a Aradului, promovând cu „alb-roșii” în ligile trei și doi.

Așadar, Dan Țapoș revine în „alb-roșu” după trei ani de zile, timp în care s-a ocupat de goal-keeperii de la Atletico, Frontiera Curtici și, pentru scurt timp, și de cei de la Național Sebiș. Țapoș s-a născut pe 2 ianuarie 1969 și a apărat la UTA, Motorul Arad sau West Petrom Pecica.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button