Fotbal judetean

Barele nu se pun: Crișul Chișineu Criș – Șoimii Lipova  0-0





Două dintre formațiile de prim plan de Liga a 4-a, ambele întărite cu jucători importanți în această iarnă, și-au dat întâlnire pe terenul din Satu Nou. A rezultat o remiză albă, dar ocaziile de gol nu au lipsit. Cele mai clare le-au avut lipovanii în prima parte, prin Denuț și Sergiu Popa (foto), care au nimerit doar barele, „șoimii” mai solicitând și un penalty din partea „centralului” Sebastian Mako. Crișul și-a revenit după pauză, a avut la rândul ei două-trei ocazii mai clare, dar meciul s-a încheiat așa cum a început.

„Primele 45 de minute au aparținut adversarilor, după care am echilibrat meciul și am pus și probleme în atac. Este clar că mai avem de lucrat în special la capitolul disciplină tactică. Felicit Lipova pentru cum se prezintă din această iarnă, va pune mari probleme în retur”, a spus Alin Drăgan, antrenorul-jucător al Crișului. „Chiar dacă terenul nu a fost prea bun, am făcut un antrenament util. Chiar dacă nu am câștigat, am crescut în evoluții față de amicalele precedente, ne apropiem de fața pe care dorim s-o avem în campionat. Felicităm băieții pentru implicare și efort”, a replicat Bogdan Hetco, preparatorul fizic al Lipovei.

Formații:

Crișul: Pătroi – Pantea (Sulea), Toseschi, Ciuciu, Jude – Deloreanu (Covaci), Magda, Petrescu (Lung), Ciornei – Al. Drăgan (Faur), Modan.

Lipova: Trifoi – Orza, Pașcu, Bercu, Denuț (Moisă)  – Tomuț –  Sg. Popa, Simion (Balint), Vasinc, Borteș – Filimon.

Ambele tabere au avut și absențe și anume: Turcuș, Ghilea și Mucha, la Cri, respective Blănaru, R. Popa și Edu, la Lipova.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button