CS INEU liga 3 arhivăFotbal judetean

Deblocarea atacanților: Păulișana Păuliș – CS Ineu 0-3

După o primă repriză destul de echilibrată, divizionara a treia din Țara Zărandului și-a valorificat plusul de valoare și pregătire pe terenul din Păuliș. Ca niciodată în perioada de pregătire, pentru trupa lui Sculici și Filipaș au marcat trei dintre atacanți, unul dintre ei fiind olandezul sosit ieri, John Jazzely.

În prima parte, atât cât le-au ținut balamalele și nu au efectuat schimbări în primul „unsprezece”, gazdele s-au ținut bine. „Am avut și ceva ocazii, cele mai importante prin Bruț și Emil Calancea. Nu am marcat, iar în partea a doua am cedat total. Sunt mulțumit de prestația băieților în prima repriză și mai cred că într-un meci oficial altfel ar fi decurs lucrurile și după pauză. Chiar dacă am fi dorit să se amâne prima etapă, suntem pregătiți să jucăm sâmbătă la Felnac”, a spus Dănuț Mițiți, antrenorul-jucător al Păulișanei.

Așadar, Ineul a făcut legea în ultimele 45 de minute, când a evoluat cu trei atacanți, toți punctând pe tabelă. Mai întâi, a înscris olandezul Jazzely, după centrarea lui Huțanu, apoi a înscris și Cioboată, bine servit pe culoar de Alin Gligor (care mai nou face parte din lotul lărgit al „alb-albaștrilor”) și în final Mașniță, care a pus latul la pasa lui Cioboată. „Antrenamentul a fost bun, însă nu același lucru pot să spun și despre teren. Jucătorii olandezi s-au descurcat mai greu pe o astfel de suprafață, dar sunt sigur că ne vor ajuta. Trebuie să-i integrăm rapid, iar pe Gligor încercăm să-l revitalizăm. Fotbalul nu l-a uitat, depinde doar de el cât își dorește să revină la o formă sportive bună. Deocamdată, ne bazăm pe el la echipa a doua, dar cine știe când se cere  și în Liga a 3-a”, a punctat și Cristian Sculici, antrenorul celor de la CS Ineu.

Formații:

Păuliș: Bîrgău – Belei, Mariș, Suciu, Ambruș – D. Calancea, Țepeș, Cervenschi, E. Calancea – Florea, Bruț. Au mai jucat: Berlan, Onisin, Culda.

CS Ineu: Mitrea – Popovici, Bier, Zdrențan, Hulbăr – Clej – Ciocan, Spătaru, Nyali, Botaș – Jezzely. Au mai jucat: Pușcaș – Al. Gligor, Huțanu, Talpaș, Mașniță, Cioboată, Jilavu, Mîneran, Udrecu.

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close