UTA Arad

Strătilă a avut o experiență scurtă cu penalty-urile: „Îmi pare rău că am ratat, de acum las pe alții”

UTA a pierdut cel de-al patrulea meci al sezonului la Baia Mare, dar istoria partidei se putea scrie altfel dacă Sorin Strătilă nu ar fi ratat penalty-ul din minutul 3. O recunoaște chiar el cu regret: „Nu știu dacă am fi câștigat, dar cu siguranță nu ne întorceam învinși. La 0-1, ei ar fi trebuit să riște mai mult și cu siguranță îi mai prindeam pe contraatac. Cred că suntem mai echipă decât ei în momentul de față, câștigătoarea s-a decis pe niște episoade nefericite pentru noi. Îmi pare rău că am ratat acel penalty, nici nu mă mai bag la altele. De acum las pe alții, mai ales că nu am o experiență bogată în astfel de execuții”.

Într-adevăr, mijlocașul de bandă al „alb-roșiilor” recunoaște că reușita din ultimul meci al anului trecut pe teren propriu, cu Olimpia Satu Mare, a fost prima de la punctul cu var într-o dispută oficială. „La echipele la care am mai evoluat la nivel de seniori nu eram eu responsabil cu penalty-urile. Execuția cu Olimpia mi-a dat curaj, am mai înscris de trei ori în amicalele iernii, dar gata cu ele. Avem destui băieți în echipă capabili să marcheze de la 11 metri”, a adăugat „SS-ul”, care într-adevăr mai transformase impecabil un penalty într-un test cu Pîncota (4-1) și două cu Luceafărul Oradea (3-2).

Vorbind despre viitorul apropiat, Strătilă a adăugat: „Pe lângă cele 6 puncte pe care le luăm fără joc, mai trebuie să le luăm și pe celelalte pentru a nu pierde contactul cu primele două-trei locuri. Nu am făcut calcule, dar nu cred că are prea mare importanță dacă terminăm sezonul regulat pe primul loc, ci să fim bine înfipți acolo sus. Nu vreau să fac pronosticuri, dar va fi o luptă interesantă pentru locurile 5-6, din care sperăm, totuși, să nu facem parte, ci să ne asigurăm una din primele patru poziții. În acest sens, meciul de sâmbătă, de la Reșița, trebuie câștigat neapărat”.

Sorin Strătilă a marcat patru goluri în această stagiune pentru „Bătrâna Doamnă”, dar are de două mai multe pase decisive.

FOTO: facebook UTA Arad

Comentarii Facebook

0
0

Un comentariu

  1. Inca ar trebui sa-i multumim lui Stratila, pentru ca fara el sigur nu am fi promovat in liga 2, nu sa ne luam de el pentru un penalty ratat…

    0

    0
  2. Nu mai este acelasi jucator.este prima schimbare pe buna dreptate.nu mai muncestela fel de mult.nu face faza defensiva deloc iar la penalty….amatorism.sper sa nu stam intr-un punct la promovare.la ora actuala Copil e peste el

    0

    0
  3. Tot respectul Sorine, esti un jucator peste nivelul Ligii 2, dar penaltyul a fost pasa la portar!!! Trebuia sa rupi plasa, cu sut in forta e putin probabil sa apere portarul, bineinteles daca nimeresti poarta!!! Lasa ca te revansezi tu !!!

    0

    0
  4. Cand tu ai 3000 de euro pe luna iar colegii tai au 300 nu te mira daca se asteapta mai mult de la tine! Si cu brasovul ai fost foarte individualist daca iti iese un dribling tu mai vrei sa faci doua ca sa umilesti adversarul dar uiti ca fotbalul e joc de echipa si daca nu pasezi la timp s-a dus toata progresia in acea faza iar adversarul apuca sa se replieze!

    0

    0
  5. Oameni buni, haideti sa fim realisti… baiatul asta chiar joaca,chiar isi creaza ocazii +centrari, aduce pericolul in careul oaspetilor. Da poate ca faza defensiva nu o prea face dar chiar e implicat, eee ca a ratat un penalty se mai intampla … poate a fost prea sigur. Chiar joaca baiatul asta si e printre primii daca stam sa ne gandim si ne aducem aminte de ERA Bara % Sandu Ion cand am avut jucatori cu salarii mari si vedetisme care ne-au bagat in C!

    Bafta UTA la RESITA!

    0

    0
  6. Am vazut o echipa Metalul Resita care nu a avut in tot meciul niciun sut pe poarta , o echipa inexistenta pe teren. Si o echipa de judet juca mai bine decat ei. Cu alte cuvinte ,o echipa de circari . Au avut noroc ca scorul putea fi mult mai mare. Etapa viitoare, UTA. ,nici nu ma gadesc sa nu faca golaveraj cu ei. Eu ma astept sa le dea cel putin 5-6 goluri lejer .

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close