Fotbal judetean

Capătă, cu bune și rele: Victoria Zăbrani – Unirea Sîntana 0-1


Alex Capătă nu și-a pierdut vechile obiceiuri de la UTA. A dat goluri frumoase, imposibile, dar a și ratat din poziții ideale. Cam asta s-a întâmplat și sâmbătă, la Zăbrani, când atacantul a marcat o dată, dar a ratat alte trei ocazii importante în contul echipei sale.

Practic, meciul a început de la scorul de 0-1. În minutul 7, Claudiu Popa i-a pasat pe culoar lui Capătă, acesta a scăpat în careu pe stânga și a trimis în cros la colțul lung. Disputată pe un teren moale, partida nu a fost foarte spectaculoasă, dar asta și pentru că oaspeții, la adăpsotul avantajului de un gol, nu au forțat foarte mult. Însă tot „uniriștii” au avut ocaziile mai mari, dar golgheterul lor l-a iertat pe Stănilă.

„Am controlat meciul de la un capăt la altul fără prea mari probleme, nu-mi amintesc ca Zăbraniul să aibă vreo ocazie clară. Sigur, era bine să încheiem conturile mai repede în urma ocaziilor lui Capătă, dar, până la urmă, importante sunt punctele. Vrem să rămânem cât mai mult timp posibil printre primele echipe, poate chiar până la final. Sigur, nu avem lotul și posibilitățile celorlalte echipe de lângă noi, dar avem de partea noastră omogenitatea. De asemenea, am avut cel mai facil start de an dintre echipele din față, sperăm să continuăm cu victorii și în meciurile împotriva adversarilor mai bine cotați”, a precizat președintele Sîntanei, Cătălin Puia.

Formații:

Zăbrani: Stăvilă – Hojda, Avram, Zopota, Iercan – Rogojinaru, Ianc, Nibu, Samoilă (46 Duma) – Crișan, Vîntură (70 Ursoi).

Sîntana: Dulhaz – Paven, Peia, Varga (A. Ginghină), Topac – Mateiu, Vuin – Cl. Popa (34 Lanțoș), Cos. Popa (81 Brozbic), Josan (59 Martin) – Capătă.

Arbitri: Alin Deac – Ioan Vasile, Cristian Căşuţ. Observatori AJF: Doru Herţeg, Vasile Rad








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button