Fotbal judetean

Au trecut gloanțele…Unirea Sîntana – Aqua Vest 4-1





Deși, teoretic, Cermeiul ar fi trebuit să aibă cea mai grea misiune în etapa cu numărul 16, până la urmă, celelalte echipe din „careul de ași” au avut probleme în fața unor formații mai slab cotate. Pecica și Crișul au cu Mailat și UTA II, iar Sîntana a tremurat timp de 70 de minute cu Aqua Vest.

Oaspeții au deschis tabela încă din startul partidei. Herlo a tras după el trei adversari, a pasat în fața porții de unde Neluțu Ardelean l-a învins pe Csurka. Apoi, „instalatorii” au mai ratat și alte situații bune de poartă, ceea ce l-au determinat pe Dinu Donca să afirme: „Am scăpat ieftin până la pauză, dacă adversarul conducea la două-trei goluri diferență nu era mult. A contat și faptul că au rămas în zece înainte de pauză, dar și că au căzut fizic și puțin psihic după golul de 2-1, dar nu putem uitat că ne-au trecut gloanțele pe lângă ureche. Avem același obicei prost ca și în tur, suferim de inconstanță. Le-am și spus jucătorilor, că într-un astfel de meci riscăm să dăm cu piciorul la tot ceea ce am făcut bun până acum. Trebuie să ne schimbăm atitudinea, altfel nu văd cum vom face față duelurilor tar ice urmează”. Antrenorul Unirii a avut și patru absențe importante, în special de ordin defensiv, respectiv portarul Dulhaz, fundașii Peia și Brozbic, dar și pe atacantul Claudiu Popa.

Într-adevăr, după eliminarea fundașului central Zaharie, pentru două cartonașe galbene, aspectul jocului s-a schimbat în repriza a doua. Sînatana a marcat din două faze fixe, prin Mateiu și Rafael Varga, după care au mai punctate A. Ginghină și Lanțoș, acesta din urmă printr-un voleu spectaculos.

Formații:

Sîntana: Csurka – Paven, R. Varga, Mateiu, Topac – Bodea (46 Lanțoș), Vuin, Martin (60 A. Ginghină), Josan – Cos. Popa (85 A. Ginghină), Capătă.

Aqua Vest: Barabaș – Gheorghieș, Zaharie, Betea, Olariu – Ploscariu (46 Higyed), Liga, R. Petcuț, Leuca (46 Bura) – Herlo (77 Vălan), N. Ardelean.

Arbitri: Radu Bîtea – Silviu Mocanu, Roland Opitz.

Observatori AJF: Răzvan Cadar, Daniel Scridon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button