SOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Şoimii îşi joacă ultima şansă la play-off în Zăvoiul vâlcean: „Doar o victorie ne mai ține în luptă”

Formația din Zăvoiul vâlcean poate fi considerată surpriza neplăcută a debutului de an în seria de Vest a ligii secunde. Un șir de rezultate slabe i-au coborât pe vâlceni de pe locul 2 până pe poziția a 6-a, punându-le la mare îndoială prezența în play-off.

Pâncotanii au plecat în penultima deplasare din sezonul regulat fără juniorul Mandache şi Pascariu, cel din urmă în continuare accidentat. În lot au revenit Alin Pavel, suspendat în partida cu Chindia Târgovişte, şi Marius Ion, cu şanse totuşi reduse de a fi întrebuinţat. Ionuț Popa anticipează că partida va fi una deosebit de interesantă: „E un meci de care pe care, miza fiind un loc în play-off. Pentru noi e chiar ultima speranță, doar dacă batem mâine mai putem spera la locul 6. Moralul nostru este destul de bun având în vedere că nu am pierdut în acest an, deși prea multe nu am pus la păstrare. La Râmnicu Vâlcea nu mai avem varianta remizei dacă mai vrem să aspirăm la play-off și cred că același lucru e valabil și pentru gazde. Sunt și ei la limită, sunt curios și eu cum va aborda antrenorul Sandu Pelici meciul, ținând cont de faptul că el e de obicei preocupat să închidă jocul și mai apoi să atace. Va fi o partidă interesantă din punct de vedere tactic”.

În Zăvoi, Şoimii va putea să evolueze pe un gazon de calitate, lucru care nu s-a întâmplat în ultimele două etape.  „Din câte știu eu, la Vâlcea gazonul este destul de bun și mare. Ne convine asta, sperăm să se vadă și pe tabelă la final” a mai spus Popa.

Gazdele se confruntă cu probleme de lot. Alexandru Pelici nu are prea multe opţiuni. Avertizaţi cu galben la Satu Mare, doi jucători de bază, atacantul Costin Stoica şi fundaşul central Ionuţ Stoica sunt suspendaţi pentru disputa cu „alb-negrii”. În plus, Dragoş Geantă, Alexandru Ionescu şi Kevin Trabalka sunt accidentaţi, în timp ce Rareş Cucui, refăcut după o lovitură la genunchi, şi-a reluat luni antrenamentele cu mingea, dar este în urmă cu pregătirea. Se speră în recuperea lui Dragoş Firţulescu, care a suferit o entorsă în finalul jocului cu Mioveni.

Chiar dacă va absenta, Ionuţ Stoica, căpitanul obişnuit al vâlcenilor, a declarat: „Cel mai şi cel mai important este că nu am ajuns la mâna rezultatelor. Suntem doar la mâna noastră! Trebuie să ne câştigăm meciurile de pe propriul teren cu Şoimii Pâncota şi FC Braşov şi problema este rezolvată. Putem câştiga cele două meciuri, ne stă la îndemână. Normal că nu o să ne fie uşor deloc, normal că va trebui să ne dăm viaţa pe teren dar suntem sigur că vom reuşi”.  Bogdan Geantă, unul dintre cei mai vechi fotbalişti ai Vâlcei, aşteptă cu nerăbdare meciurile cu Şoimii Pâncota şi FC Braşov şi spune că Viperele Albastre vom obţine punctaj maxim:  „Nu mai contează ce a fost. Am învăţat din greşeli şi mergem înainte. Nu depindem de jocul rezultatelor şi asta e cel mai bine. Suntem la mâna noastră, vom demonstra că avem valoarea de a juca în play-off. Dacă nu batem pe Şoimii şi pe FC Braşov atunci nu merităm să jucăm în play-off dar sunt convins că acest lucru nu se ve întâmpla. Avem nevoie şi de sprijinul spectatorilor. Împreună ne îndeplinim obiectivul!”

Pentru că Fildan a greşit în ultimele partide, nu e exclus ca poarta gazdelor să fie apărată de Robert Tufişi! În vârstă de 40 de ani, Tufişi nu a mai apărat într-un meci oficial din 1 decembrie 2012, în partida CSM Rm. Vâlcea – Luceafărul Oradea, scor 1-1,  el fiind antrenorul cu portarii. 

Formaţii probabile: 

CSM Rm. Vâlcea: Tufişi – Samson, Pârvulescu, Dumitraşcu, O. Vasile – Dâlbea, L. Iordache  – I. Marian, A. Neagoe, Luduşan – A. Voinea

Şoimii Pâncota: Cioară – D. Dan, Crişan, Dubeştean, Siminic – Fuchs, Pavel – Gâlcă, Issa, Pirtea – Dragalina.

Arbitri: Vladimir Nagy (Aiud) – Gheorghiță Bălan (Pitești), Doru Zamfir (Slatina). Rezervă: Călin Lazăr (Mediaș).

Observatori FRF: Gheorghe Moise (București), Cătălin Pașcanu (Cugir)

 

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close